G4Media.ro

INFOGRAFIC Europarlamentarii din Comisia ENVI vor să afle cât de eficiente sunt…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

INFOGRAFIC Europarlamentarii din Comisia ENVI vor să afle cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva mutațiilor SARS-COV-2/ Reprezentanți ai Agenției Europene a Medicamentului și OMS, chemați să răspundă

Membrii Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European au programată, luni, o discuție despre mutațiile coronavirusului și cât de eficiente sunt vaccinurile existente împotriva acestora, fiind invitați să răspundă întrebărilor lor reprezentanți ai Agenției Europene a Medicamentului, Organizația Mondială a Sănătății și ai Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

De asemenea, Comisia Europeană va prezenta, într-o comunicare, situația proiectului Incubatorul HERA, destinat monitorizării variantelor coronavirusului, schimbului de date și cooperării în ceea ce privește adaptarea vaccinurilor.

Până în prezent, au fost identificate trei variante ale coronavirusului:

  • Varianta britanică, descoperită pe teritoriul UE la începutul lunii noiembrie 2020, despre care se crede că este mult mai transmisibilă și că ar avea o evoluție mai severă a bolii
  • Varianta sud-africană, identificată prima dată în spațiul UE pe 28 decembrie 2020, îngrijorările fiind legate de o mai mare transmisibilitate și o reducere a eficienței vaccinurilor
  • Varianta braziliană, a cărei apariție pe teritoriul UE a fost menționată prima dată pe 12 ianuarie 2021, existând aceleași îngrijorări: mult mai transmisibilă și o posibilă reducere a eficienței vaccinurilor actuale împotriva acesteia.

Dezbaterea din Comisia ENVI începe la ora 13.00, ora Bruxelles, și se desfășoară în format videoconferință.

Potrivit comunicării Comisiei Europene, este esențial ca statele membre să dispună de suficiente capacități de secvențiere pentru a monitoriza tulpinile de virus care circulă pe teritoriile lor.

Secvențierea genomului și datele epidemiologice trebuie partajate între statele membre – cu rapiditate și în formate comparabile – pentru a se asigura faptul că tendințele pot fi identificate și abordate rapid, consideră Comisia Europeană, în documentul consultat de G4Media.

Incubatorul HERA va colabora îndeaproape cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) pentru a se asigura  că statele membre dispun de suficiente capacități de secvențiere și au acces la servicii de sprijinire a secvențierii.

Incubatorul HERA și ECDC vor standardiza procedurile de secvențiere, astfel încât datele să fie comparabile.

În plus față de sporirea capacităților de secvențiere la nivelurile necesare, Incubatorul HERA și ECDC vor sprijini utilizarea sporită a testelor specializate pentru detectarea probelor care ar putea conține variante ale coronavirusului („testele RT-PCR”). Pentru fiecare nouă variantă identificată, fiind posibil să fie nevoie de ajustarea de noi teste RT-PCR.

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu pot fi decat foarte eficiente, nu-i asa? Sarada continua!