Europarlamentarii solicită explicații Comisiei Europene: De ce nu a propus obligativitatea vizelor pentru cetățenii americani având în vedere că românii, bulgarii, croații și ciprioții au încă nevoie de vize pentru a intra în SUA
Parlamentul European este din ce în ce mai îngrijorat că cetățenii a patru țări UE au în continuare nevoie de viză pentru a călători în SUA, în timp ce toți cetățenii SUA pot intra în UE fără viză, se arată într-un comunicat dat publicității luni de biroul de informare al PE de la București.
Potrivit sursei citate, eurodeputații vor interpela luni Comisia cu privire la motivele pentru care nu a propus reintroducerea obligativității vizei petru cetățenii americani, având în vedere faptul că SUA continuă să ceară ca resortisanții din Bulgaria, Croația, Cipru și România să dețină viză pentru a intra pe teritoriul său. Toți ceilalți cetățeni ai UE sunt exonerați de obligația de a deține viză pentru o perioadă scurtă de ședere în SUA (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca și cetățenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană.
În urma dezbaterii, plenul va vota miercuri proiectul de rezoluție pregătit de Comisia pentru libertăți civile, cu anunțul rezultatelor votului joi dimineață.
Context
În conformitate cu mecanismul de reciprocitate al UE, în cazul în care o țară terță nu elimină obligativitatea vizelor pentru cetățenii UE în termen de 24 luni de la data la care a fost notificată în mod oficial, Comisia Europeană trebuie să adopte un act delegat de suspendare a exonerării resortisanților săi de obligația de a deține viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul ar putea formula obiecții cu privire la un astfel de act delegat.
Situația lipsei reciprocității care afectează Bulgaria, Croația, Cipru și România a fost adusă în discuție în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetățenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acțiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.
Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluții adoptate în plen în martie 2017.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii