Europarlamentarii USR-PLUS cer Comisiei Europene să facă un audit al sistemului 112
Europarlamentarii Alianței USR PLUS solicită Comisiei Europene declanșarea unui audit de urgență pentru sistemul 112 care să clarifice eficiența localizării apelanților aflați în primejdie.
Nicolae Ștefănuță, Vlad Botoș, Ramona Strugariu și Cristian Ghinea consideră că, după tragedia de la Caracal, este necesară o evaluare a întregului sistem care susține numărul de urgență 112, atât în România cât și în celelalte state ale Uniunii Europene.
„Cerem urgentarea implementării Directivei privind localizarea celor care sună la 112 pentru a vedea cât de eficient este acest sistem și dacă procedurile sunt îndeplinite conform în toate statele membre ale UE. Numărul 112 este unul din drepturile europene ale cetățeanului. Cetățeanul european trebuie să aibă garanția că el funcționează la cei mai buni parametri pe toată întinderea Uniunii Europene”, a declarat Nicolae Ștefănuță, europarlamentar USR PLUS și membru al comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.
Totodată, europarlamentarii Alianței USR PLUS au trimis azi o interpelare vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, responsabil de piața unică digitală.
„Am solicitat Comisiei Europene o atenție particulară pe controlul implementării tehnologiilor de localizare a celor care sună la 112. Vrem să vedem dacă ce s-a întâmplat la Caracal este o problemă de sistem sau a apărut din cauza neglijenței și a nepăsării”, a spus Vlad Botos, europarlamentar și membru al comisiei parlamentare IMCO.
Foto: Nicolae Ștefănuță și Ramona Strugariu, europarlamentari USR-PLUS (Facebook/ Ramona Strugariu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii