Europarlamentarul conservator austriac Othmar Karas și-a anunțat candidatura la președinția Parlamentului European: „Sunt pregătit pentru o dezbatere exhaustivă”
Cursa pentru înlocuirea italianului David Sassoli din funcţia de preşedinte al Parlamentului European (PE) a început oficial, odată cu candidatura eurodeputatului conservator austriac Othmar Karas, primul care îşi anunţă intenţia de a ocupa acest post, transmite miercuri EFE, citată de Agerpres.
„În ianuarie va fi aleasă o nouă preşedinţie a PE. Din nefericire, dezbaterea actuală este mai degrabă tactică, în ciuda faptului că întărirea parlamentarismului este mai importantă ca oricând. Vreau să dau startul unei dezbateri pe bază de programe. Din acest motiv îmi depun candidatura la funcţia de preşedinte al Parlamentului European”, a anunţat Karas, care ocupă în prezent o funcţie de vicepreşedinte în legislativul european.
Omul politic austriac, care este unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai politicii premierului ungar Viktor Orban în interiorul grupului Partidului Popular European (PPE) şi care a susţinut ferm măsura privind excluderea din acest grup a partidului Fidesz al şefului executivului ungar, şi-a anunţat public candidatura la şefia PE pe contul său oficial de Twitter şi într-o scrisoare transmisă colegilor de grup din PPE.
„Mă prezint cu un program clar pentru a consolida Parlamentul European şi parlamentarismul. Cu ochii şi braţele deschise şi animat de dorinţa de a uni Europa cu toate forţele mele, sunt pregătit pentru o dezbatere exhaustiv”, a declarat Karas.
În opinia sa, „puţini eurodeputaţi sunt satisfăcuţi”, „şi pe bună dreptate”, de felul în care se prezintă Parlamentul European.
„Deciziile care se apropie nu au nimic de-a face cu jocurile tactice şi politice, ci doar cu îndeplinirea propriilor noastre sarcini: transparenţa, controlul şi participarea cetăţenilor”, a apreciat el.
Rămâne însă de văzut dacă Othmar Karas, sprijinit de formaţiunea sa naţională (OVP), va reuşi să convingă şi grupul PPE să-l susţină, notează Euractiv.
Potrivit unei înregistrări video pe care actualul preşedinte al legislativului european a postat-o pe contul său oficial de Twitter, Sassoli, care lipseşte din post din septembrie din motive de sănătate, îşi va relua atribuţiile „cât mai repede cu putinţă”, odată ce va fi efectuat toate examenele medicale la care este supus în Italia după ce a suferit „un caz grav” de pneumonie cu bacilul Legionella.
Social-democratul italian a devenit preşedinte al Parlamentului European în 2019, ca parte a unui acord mai amplu privind împărţirea celor mai importante posturi ale instituţiilor Uniunii Europene între principalele forţe politice ale blocului comunitar. Astfel, Parlamentul European a decis în 2019 alegerea unui nou preşedinte al PE la jumătatea mandatului care să fie din partea PPE, aminteşte Euractiv.
Eurodeputata malteză Roberta Metsola (PPE) este creditată cu cele mai mari şanse de a ocupa postul de preşedinte al PE. La începutul lunii septembrie, ea a declarat pentru Times of Malta că poartă discuţii cu colegii săi despre viitoarea preşedinţie a legislativului european şi despre „viziunea pentru Europa în următorii ani”.
Totuşi, până acum Karas este singurul europarlamentar care şi-a anunţat oficial candidatura.
„Am decis să pun lucrurile în mişcare”, a explicat Karas, care a adăugat că se aşteaptă ca PPE să ajungă la o decizie cu privire la candidatul grupului conservator până la sfârşitul acestei luni. El a mai insistat că nu candidează „împotriva nimănui, ci pentru consolidarea parlamentarismului şi a democraţiei europene”.
Sursa foto: Twitter / Othmar Karas
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii