G4Media.ro

Europarlamentarul Cristian Terhes spune că mandatul lui Pavelescu la conducerea PNȚCD ar…

sursa foto: Facebook

Europarlamentarul Cristian Terhes spune că mandatul lui Pavelescu la conducerea PNȚCD ar fi încetat de drept, după ce în urmă cu o săptămână Pavelescu era cel care anunța că Terheș a fost dat afară din partid pentru că nu și-a plătit cotizația

Eurodeputatul Cristian Terheș susține că ar exista o decizie Comitetului Național de Conducere de la nivelul PNȚCD din data de 6 mai, 2022, în baza căreia Aurelian Pavelescu și-ar fi pierdut de drept mandatul de președinte al partidului, dat fiind că împotriva lui a fost declanșată „o acțiune în răspundere”, pentru un presupus prejudiciu cauzat PNȚCD-ului. Mai precis, Pavelescu ar fi acuzat de colegii săi din Comitetul Național de Conducere că ar fi cauzat un prejudiciu de 688.000 de lei.

„Alături de Aurelian Pavelescu vor intra în solidar și cei din partid care l-au susținut în producerea acestui prejudiciu imens. De asemenea, Comitetului Național de Conducere a dispus și sancționarea disciplinară a lui Aurelian Pavelescu cu demiterea din functie”, a scris Terheș sâmbătă seara pe contul său de facebook.

Tot sâmbătă a avut loc și o ședință a Biroului Național de Conducere al PNȚCD, iar Aurelian Pavelescu nu părea afectat de așa zisa decizie a Comitetului Național de Conducere, având în vedere că el l-a avut ca invitat special pe fostul lider social-democrat Liviu Dragnea. Chestionat de g4media.ro, Pavelescu a anunțat că „mâine” va oferi detalii despre prezența lui Dragnea la ședința PNȚCD.

Disputele interne din sânul acestei formațiuni politice sunt evidente, având în vedere că în urmă cu câteva zile, Pavelescu era cel care transmitea că eurodeputatul Cristian Terheș a fost dat afară din partid, pentru că nu și-ar fi plătit niciodată cotizația la partid, deși el a fost în Parlamentul European, de pe listele PSD, în baza negocierilor pe care Pavelescu le-a purtat cu Dragnea pe vremea când acesta controla PSD-ul.

Aurelian Pavelescu anunța în 4 mai că a convocat Consiliul Național de Conducere, pentru a fi analizată situația financiară a partidului din ultimele 6 luni și pentru a se găsi soluții în ce privește achitarea datoriilor. „Pentru că PNȚCD nu beneficiază de niciun fond din partea statului, așa cum se întâmplă în cazul partidelor parlamentare, principala sursă de venit a partidului o constituie strict contribuția financiară/cotizația membrilor”, explica Pavelescu. El l-a indicat pe Cristian Terheș că nu și-a plătit niciodată cotizația, de la intrarea în partid, respectiv din mai 2020 și până în mai 2022. Astfel, conform statutului, suma datorată de Terheș, cu titlul de cotizație, este de 35.730 de euro, aproximativ 178.500 lei, pentru perioada de 25 de luni, în care acesta nu și-a îndeplinit sarcina de membru de partid.

În replică, Cristian Terheș indică o altă decizie a Comitetul National de Conducere, din 6 mai, 2022, prin care s-a luat în unanimitate hotărârea  de exercitare a acțiunii în răspundere fața de Aurelian Pavelescu, „în vederea acoperirii unui prejudiciu de peste 688.000 de lei pe care l-a cauzat partidului”. 

Terheș arată, că în conformitate cu art. 220 alin. (4) din Codul civil: „dacă s-a hotărât introducerea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept și organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor”.

„În concluzie, în urma acelei hotărâri a CNC din 06.05.2022 ca se va exercita acțiunea în răspundere, mandatul lui Aurelian Pavelescu de președinte PNȚCD, ocupat în urma a două congrese ce încă sunt contestate, a încetat de drept. Mai mult, tot în cadrul aceleiasi sedinte CNC din 06.05.2022, pentru modul defectuos si cu rea-credinta in care a condus si administrat partidul, s-a hotarat sanctionarea disciplinara a lui Aurelian Pavelescu cu „demiterea din functia de conducere”, se precizează în postarea de pe pagina de facebook a PNȚCD.

„Conform documentelor oficiale de la AEP, partidul a fost amendat si, de asemenea, s-a dispus confiscarea in echivalent a sute de mii de lei ca urmare a actiunilor ilicite facute de catre Aurelian Pavelescu, care au mers de la inexistenta unei contabilitati a partidului ori a listei de inventar cu bunurile imobile, pana la imprumuturi fictive in numele partidului sau chirii pe care le-a obtinut ilicit in numele partidului. In cazul chiriilor, conform controlului AEP facut pe anii 2019-2020, suma obtinuta ilicit a fost de 239.800 lei in 2019 si 234.350 lei in 2020. Dat fiind faptul ca Aurelian Pavelescu si-a pierdut functia de presedinte PNTCD, CNC a decis ca atributiile presedintelui partidului, pana la organizarea unui congres care sa aleaga o noua conducere, sa fie delegate si exercitatea de Doru Dancus, presedinte CNC a PNTCD”, se mai precizează în informarea indicată de Terheș.

Sursa Foto: Facebook/ Aurelian Pavelescu/ Cristian Terhes

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Prejudiciul adus de Pavelescu PNTCD este mai mult decât imens și n-are legătură cu banii, sau numai cu banii. Neisprăvitul ăsta a compromis definitiv partidul lui Maniu și Coposu și mare minune să-și mai revină. Iar aventurierul Terheș i-a dat din plin o mână de ajutor și nu se va spăla de păcate cu toată apa din lume. Piei satană !

  2. Un partid fantoma, cu membrii fantoma. Un partid care in afara ca a cerut demisia lui Cîțu nu s-a mai remarcat cu nimic.Oare lor, actualilor membrii ai partidului(pe sit-ul partidului la sectiunea membrii nu este trecut nici-un membru ?!?!) nu le este jena si rusine de ei insisi?

  3. Niste der-be dei,oameni de paie ai PSD. Tot ce atinge PSD ul ,urmasul PCR, se transforma in ceva urat mirositor.

  4. Doi impostori ce nu trebuiesc lăsați să facă politică în si pentru Romania

  5. Doi ticalosi care nu au nimic in comun cu PNȚCD al domnului Coposu.

  6. Doi rahati care se cred cu moț. Un partid istoric, cu oameni remarcabili, adus în derizoriu de rahatii politicii românești.