G4Media.ro

Europarlamentarul Dacian Cioloș spune că România TV ar trebui închisă: ”Nu este…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Europarlamentarul Dacian Cioloș spune că România TV ar trebui închisă: ”Nu este nici presă, nici jurnalism și nu servește decât fugarului țepar Sebastian Ghiță”/ Reacția, după derapajele consecutive ale RTV privind moartea jurnalistei Iulia Marin și oamenii cu suferințe psihice

Europarlamentarul Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat, a transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că televiziunea România TV ar trebui închisă:
  •  ”Nu este nici presă, nici jurnalism și nu servește nici unui cetățean român în afara fugarului țepar Sebastian Ghiță și prietenilor lui politici sau de afaceri”, a transmis acesta.

Dacian Cioloș a mai spus că RTV este o ”portavoce pentru vocile Rusiei” și orice politician care va mai merge în emisiunile ”acestui post de propagandă rusească va fi părtaș la modul brutal și iresponsabil în care moderatorii România TV au călcat în picioare memoria unei femei în suferință”.

Fostul premier a mai spus că ”toate instituțiile plătite din bani publici pentru a reglementa audio-vizualul românesc sunt plătite degeaba cât timp Romania TV linșează zilnic cetățeni români în suferințe medicale” și cei vinovați pentru ”creșterea acestui monstru de propagandă și manipulare” sunt ”guvernele care au plătit bani publici” televiziunea.

Reacția lui Dacian Cioloș vine în a treia seară consecutiv în care România TV rulează o emisiune în prime time despre moartea jurnalistei Iulia Marian, după ce, în primele două seri (19 aprilie și 20 aprilie) televiziunea a înregistrat derapaje grave. RTV a vorbit despre decesul ziaristei Libertatea, despre oamenii cu suferințe psihice și despre conducerea ziarului unde lucra jurnalista folosind următoarele aprecieri:

20 aprilie

  • ”Promovează cu cinism scriiturile unei fete grav afectată psihic”;
  • ”Schizofrenia de care suferea (…) nu era un secret pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru șefii ei direcți (…) nu erau un secret nici nopțile petrecute la spital (…)”;
  • ”Și tot ei, purii și revoltații au publicat (Libertatea, n.red.), cunoscându-i starea și diagnosticul, ba chiar pe post de editorial delirul ei din salonul cu oameni cu discernământ îndoielnic, expunând-o judecății nedrepte a semenilor și punându-i eticheta de rătăcită promovată ca experiment de presă”. 
  • ”Și tot ei storc azi lacrimi de emoție cititorilor, continuând să-și prezinte fosta angajată ca pe un soi de bizarerie talentată”;
  • ”Cei care au uitat de ea în casă înaintea Paștelui (…) ne acuză pe noi de derapaj, pentru că ne-am permis să ne întrebăm aseară, într-o dezbatere, dacă e normal ca un om bolnav psihic, cu grave tulburări comportamentale să presteze la vedere în presă”;
  • ”Continuăm să întrebăm dacă după fiecare încercare ratată de suicid Iulia Marin a fost testată psihologic și dacă a fost declarată aptă să presteze o activitate cu o încărcătură emoțională majoră și impact public colosal? Și vom continua să întrebăm (…)”;
  • ”Într-o lume normală, după copleșitoarea tragedie din propria ogradă, nici măcar un singur om din conducerea marelui trust elvețian de presă din România și Bulgaria nu ar mai avea ce căuta în meseria asta, iar controalele psihiatrice ar fi devenit obligatorii pentru salariații din presă, nu doar la ieșirea din spitalul de psihiatrie, ci chiar de la angajare”.

De-a lungul emisiunii, moderatorul Victor Ciutacu și invitații, între care Bogdan Chireac (dcnews.ro) și Răzvan Savaliuc (luju.ro), au făcut comentarii în lanț referitoare la diagnosticele jurnalistei, au citat din scrierile acesteia despre boală și au pus sub semnul întrebării activitatea ei jurnalistică și articolele de presă publicate.

Unul dintre invitați a vorbit despre un caz similar de schizofrenie, o colegă de serviciu, spunând că ”erau cu ochii pe ea ca pe butelie” ca să nu pățească ceva colectivul:

  • ”Prima vină o poartă șeful direct (…) Aveam o colegă bolnavă de schizofrenie și eram cu toții cu ochii pe ea ca pe butelie ca să nu pățim ceva”, a comentat invitatul.

Moderatorul Victor Ciutacu a mai comentat faptul că, inițial, când a văzut editorialele Iuliei Marin despre suferința sa psihică a crezut că e o strategie ”de PR”, că urmează să publice ”o carte SF”: ”Suntem primii din țară care avem pe unul internați la glumeți”, a mai comentat Victor Ciutacu despre Libertatea.

Răzvan Savaliuc a transmis: ”Eu nu aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”.

19 aprilie

„Oamenii ăia sunt tulburați psihic, că nu vreau să spun mai mult decât atât, produceau materiale de presă”, a spus realizatorul Victor Ciutacu, miercuri seara, în segmentul de emisiune de la România TV dedicat morții ziaristei Iulia Marin de 32 de ani, de la Libertatea. Ciutacu s-a referit și la un ziarist al GSP, „cu niște internări avute”.

Despre moartea Iuliei Marin, România TV a titrat pe burtiere: „Cum au folosit-o și au lăsat-o să moară. Controversa decesului”.

Libertatea a publicat transcrierea emisiunii lui Victor Ciutacu. Miercuri seara, după ora 22.00, alături de Victor Ciutacu au fost Robert Turcescu, sociologul Mirel Palada și un general în rezervă.

Transcrierea dialogului de la România TV poate fi citit pe Libertatea.

Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a declarat, joi seară, la podcastul Judecata de Acum, moderat de jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele, că există membri CNA care s-au autosesizat cu privire la modul în care România TV a relatat miercuri seară despre moartea jurnalistei Iulia Marin: ”În afară de plângerile care probabil vor fi, vor exista și din rândurile CNA”, a transmis Mircea Toma.

Și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se autosesizează în urma derapajelor de la postul de televiziune România TV după moartea jurnalistei Iulia Marin, a anunțat, vineri dimineață, la Rock FM, Csaba Asztalos, președintele instituției.

”România TV ar trebui închisă. De ani de zile sunt un apărător al libertății de exprimare, al ziariștilor și al presei libere. Dar ce face România TV nu este nici presă, nici jurnalism și nu servește nici unui cetățean român în afara fugarului țepar al statului român, Sebastian Ghiță, și prietenilor lui politici sau de afaceri. Toate instituțiile plătite din bani publici pentru a reglementa audio-vizualul românesc sunt plătite degeaba cît timp Romania TV linșează zilnic cetățeni români în suferințe medicale, se face portavoce pentru vocile Rusiei în România și depășește toate limitele libertății de exprimare incitând la ură și discriminare. Guvernele care au plătit bani publici acestei organizații se fac vinovate de creșterea acestui monstru de propagandă și manipulare. Orice politician care va merge la emisiunile acestui post de propagandă rusească va fi părtaș la modul brutal și iresponsabil în care moderatorii România TV au călcat în picioare memoria unei femei în suferință”, a transmis Dacian Cioloș.
știre în curs de actualizare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. RTV produce nenorociri mult mai mari ca aceasta de multi ani de zile. Dar se pare ca de data aceasta in sfarsit s-a primit aprobare de undeva sa se faca ceva. Eu nu inteleg cine sunt cei care controleaza aceste chestiuni. Il banuiesc in continuare pe Ion Iliescu.

  2. Bun, e doar un punct de-al tău de vedere.

  3. Are dreptate Cioloș!

  4. Asta nu-i presa nene. Ce fac ei e bătaie de joc. E o insultă asupra noastră. Noi știm ca mint, și nu avem ce sa le facem.

  5. Trebuia sa apara o trompeta PSD-AURusia….Costy, daca aia este televiziune inseamna ca nu esti postac de corupti si tradatori…….😂😂😂😂 Cad despre expirmarea libera…..ce face RTV este pura propaganda, pro rusa in scopul de a destabiliza Romania….daca erati in Spania atat tu cat sintoate vidanjele RTV erau la puscarie…..

  6. Mizeria RTV trebuia inchisa de mult.

  7. Astea le ştiam şi noi.
    Noi credem că Ciolos vrea să rămână singurul care să se mai bată cu goangele.

  8. Nu vad o dezbatere daca o persoană cu probleme psihice dovedite (care sa ii afecteze luciditatea) mai poate activa in presă? Prin absurd, daca s-ar afla că toți cei de la RTV suferă de o boală similară și nu sunt răspunzători de cele afirmate, i-ați mai ierta pentru comportamentul afișat?

    • Elefanțelule,
      Jurnalista respectivă nu a avut niciun derapaj în presă. Presa normală are mecanisme de verificare și control (redactor șef), care aprobă sau nu publicarea unui articol.
      RîTV e lipsită de orice urmă de control, se revarsă zilnic zoaie mincinoase pe postul lor.

  9. Hopa c-a inviat si securiciul cioclos…

    • Hopa a inviat vgabriel, troll spurcat al mafiei PSD-AURusia 👍🏼😂

  10. Culmea prostiei sa lasi deschis un post tv al unui hot fugar .Sau ai interese colaterale cum ar fi aceasta coalitie formata din mici hoti .

    • Si cine sa va mai bage in starea vegetativa si sa va faca sa nu mergeti la vot.
      Au nevoie de ei ca acopera o anumita parte de votanti.

  11. Aia nu e presă, e o adunătură de jigodii, o cloacă de dejecții.