Europarlamentarul Pro România, Corina Crețu, anunță că și-a depus actele pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova: Este omagiul pe care îl aduc, peste ani, tuturor celor din familia mea, care s-au sacrificat pentru ca noi sa existam astăzi
Europarlamentarul Pro România, Corina Crețu, anunță că și-a depus actele pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, explicând că are acest drept ca urmașă a bunicilor și străbunicilor dinspre mamă, care ar fi fost nevoiți să părăsească Basarabia când mama avea mai puțin de doi ani. ”Este omagiul pe care îl aduc, peste ani, tuturor celor din familia mea, care s-au sacrificat pentru ca noi sa existam astăzi”, a mai spus Corina Crețu. România a acordat la rândul ei sute de mii de pașapoarte românești cetățenilor moldoveni, care vor avea drept de vot la alegerile din 2024.
Redăm mai jos integral postarea Corinei Crețu pe Facebook:
”Un moment deosebit de emotionant pentru mine: depunerea actelor necesare pentru obținerea, pe lângă cetățenia romana, pe cea a Republicii Moldova, drept pe care îl am ca urmașa a bunicilor și străbunicilor mei dinspre Mama, care au fost nevoiți sa părăsească Basarabia când Mama avea mai puțin de doi ani.
Este omagiul pe care îl aduc, peste ani, tuturor celor din familia mea, care s-au sacrificat pentru ca noi sa existam astăzi.
Mi-a făcut o reala plăcere întâlnirea de azi cu dl Ambasador al Republicii Moldova la București, dl Victor Chirilă, cu care am discutat despre relațiile tot mai strânse între Republica Moldova și Uniunea Europeană. L-am felicitat pe dl Ambasador pentru faptul ca Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pe 23 iunie 2022, un pas istoric și natural, în condițiile în care Republica Moldova face parte din familia europeană. Demararea acestui proces de aderare a fost un obiectiv mult așteptat și pentru Republica Moldova, care a muncit din greu, însă și unul care va necesita eforturi constante în materie de reformă.
L-am asigurat pe ES Victor Chirilă de faptul că Parlamentul European susține perspectiva europeană a Republicii Moldova și o astfel de recunoaștere la nivel UE este un mesaj clar pentru societatea din această țară, ai căror cetățeni, privind adversitatea cu care se confruntă ucrainenii în aceste momente, sunt îngrijorați de viitorul lor.
În calitate de raportor alternativ pentru opinia AFET referitoare la modificările bugetare pentru cadrul financiar multianual 2021-2027, am depus un amendament prin care am propus ca toate fondurile alocate Rusiei si Belarusului sa fie redirecționate Republicii Moldova si Ucrainei. Mă bucur ca propunerea mea s-a bucurat de o susținere vasta si in aceasta perioada Comisia Europeana vine cu un regulament care ar facilita aceste transferuri de fonduri.
În ceea ce privește dimensiunea energetică, situația actuală din Ucraina a accentuat nevoia de a reduce dependența energetică de Rusia, de a crește eficiența energetică și de a diversifica aprovizionarea prin mai multe interconexiuni între UE și partenerii săi estici. Uniunea Europeană și România este și va fi alături de Republica Moldova pentru a o ajuta să treacă cu bine de perioada rece a anului.
I-am dorit mult succes domnului Ambasador în activitatea sa și i-am reiterat că are în persoana mea un prieten devotat al Republicii Moldova.
Vă doresc o zi frumoasă!”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii