Europarlamentarul PSD Dragoș Benea susține că ”este pesimist” că metroul din Cluj va fi finanțat prin PNRR și spune că nu vor fi finalizate nici ”câteva spitale din PNRR”
Europarlamentarul Dragoş Benea (PSD) a declarat marţi despre spitalele incluse în PNRR că unele din aceste obiective nu vor reuşi să absoarbă fonduri europene şi să se finalizeze până în 2026. El a precizat că este pesimist şi că metroul de la Cluj va fi finanţat prin fonduri din PNRR. G4Media a scris în exclusivitate în 27 aprilie despre cum o analiză realizată de experți ai Băncii Mondiale pentru guvern cu fonduri europene arată că există ”un risc critic” ca România să piardă trei mari proiecte din PNRR. Era vorba despre metroul de la Cluj, cele 27 de spitale și secți spitalicești noi, dar și campania de împădurire.
”Câteva dintre spitalele pe PNRR, unele dintre ele vor fi finalizate, cele care au documentaţii mature, sustenabile şi vor parcurge repede procedurile de licitaţie, altele care strălucesc prin randări şi fel de fel de culori mai bine alese sau mai puţin bine s-ar putea să aibă probleme în etapele de licitaţie şi implemnetare. Un noian de clarificări atunci când se lansează o licitaţie şi sunt convins că Banca Mondială, atunci când a spus că sunt probleme şi cu metrul de la Cluj şi cu unele spitale din cele 27 asumate prin PNRR, sunt convins că până în 2026 unele din aceste obiective nu vor reuşi să absoarbă fonduri europene”, a spus Dragoş Benea în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, citat de News.ro.
El a precizat că alternativa este ca acestea să continue cu fonduri de la bugetul de stat.
”Eu nu pot să speculez, nici în procente sau în miliarde, este şi responsabilitatea celui care a depus proiectul, cel care a semnat contractul de finanţare cel care îl implementează. (..) La spitale, de exemplu, putem să vorbim de autorităţi locale. Sunt spitale care au contract de finanţare astăzi de 150 sau 200 de miliane de euro şi care sunt convins că nu vor fi finalizate prin bani europeni, până în 2026. Nu îmi permit să le nominalizez acum dar am văzut care sunt stadiile documentaţiilor”, a arătat Benea.
Despre metroul de la Cluj, eurodeputatul PSD a spus că ”perioada de implementare este de 96 de luni, cu greu va fi finalizat”.
”Sunt pesimist că metroul de la Cluj va fi finanţat prin fonduri din PNRR”, a completat europarlamentarul PSD.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii