Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: În pofida opoziţiei Austriei, România are încă 4 posibile soluţii pentru a intra în Schengen
În pofida opoziţiei Austriei, România are încă patru posibile soluţii pentru a intra în spaţiul Schengen, afirmă europarlamentarul PSD Victor Negrescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, „varianta 1 este ca ţara noastră să solicite menţinerea subiectului pe ordinea de zi şi să insiste ca discuţia să aibă loc în cadrul Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie unde putem încerca, cum au făcut-o şi alte state în trecut, să presăm Austria să ne susţină”.
„Varianta 2 presupune ca România, cu suportul preşedintelui Consiliului European şi al preşedinţiei cehe la Consiliul UE, să pună tema pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului European din 15 – 16 decembrie şi să insiste pentru un vot pozitiv. Preşedinţia cehă şi Bulgaria depun deja eforturi în acest sens”, a scris Negrescu, miercuri, pe Facebook.
El spune că „varianta 3 ar fi ca România să preseze pentru stabilirea unei date certe când acest subiect ar putea figura pe ordinea de zi a JAI sau pentru o intrare în spaţiul Schengen diferită de a Croaţiei, după eventuala parcurgere a unor etape suplimentare de evaluare, generate de posibila decuplare de Bulgaria”.
De asemenea, conform eurodeputatului, „varianta 4 este ca ţara noastră să apeleze la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dar acest lucru ar putea fi făcut doar după un vot în cadrul JAI. Este o variantă care ar dura mai mult timp până la finalizare”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii