
Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Victoria clară a CDU la alegerile din Germania este o veste bună pentru securitatea și economia Europei
Într-o declarație pentru G4Media, europarlamentarul Siegfried Mureșan spune că se așteaptă ca victoria creștin-democraților germani la alegerile parlamentare de duminică să însemne adoptarea unor măsuri la nivelul UE care să ducă la întărirea economiei și apărării europene.
„În contextul evoluțiilor geopolitice din ultimele săptămâni, victoria Uniunii Creștine-Democrate (CDU) – partid pro-european de centru-dreapta – la alegerile parlamentare din Germania este o veste bună atât pentru Germania, cât și pentru România și toată Uniunea Europeană. CDU este un partid pro-european de centru-dreapta.
Am încredere că liderul CDU, Friedrich Merz, va fi viitorul cancelar al Germaniei și va negocia formarea unei majorități sub conducerea de centru-dreapta a creștin-democraților.
Nu va fi ușoară formarea unei noi majorități pro-europene în contextul în care extremiștii de la AfD s-au clasat pe locul doi. Dar este în interesul securității țării și al întregii Europe ca Germania să aibă un nou guvern fără prea multe întârzieri. CDU înțelege acest lucru și sper că și celelalte partide pro-europene îl vor înțelege.
Spre deosebire de actualul cancelar socialist, mă aștept ca viitorul cancelar, Friedrich Merz, să vină cu măsuri de reducere a risipei bugetare, reducere a taxelor și sprijinire a mediului privat.
De asemenea, Friedrich Merz va susține măsurile la nivelul UE care duc la întărirea economiei și apărării europene”, a declarat Siegfried Mureșan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.