G4Media.ro

Europarlamentarul Victor Negrescu cere invalidarea veto-ului Austriei şi sancţionarea unui eventual nou…

Foto: Omer Messinger / AFP

Europarlamentarul Victor Negrescu cere invalidarea veto-ului Austriei şi sancţionarea unui eventual nou refuz privind aderarea României la spaţiul Schengen / ”Românii nu mai pot aştepta după mofturile politicienilor de dreapta de la Viena”

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită, în plenul Parlamentului European, invalidarea juridică a veto-ului Austriei, compensarea financiară a blocajului şi sancţionarea unui eventual nou refuz privind aderarea României la spaţiul Schengen aşa cum se întâmplă în situaţiile în care statele membre încalcă legislaţia europeană, anunță News.ro.

”Românii nu mai pot aştepta după mofturile politicienilor de dreapta de la Viena. Această rezoluţie explică foarte clar de ce veto-ul de anul trecut încalcă drepturile cetăţeneşti şi legislaţia europeană. Prin amendamentele noastre arătăm impactul negativ asupra mediului şi pieţei interne, subliniem discriminările create şi solicităm aderarea până la finalul anului a României la spaţiul Schengen”, spune eurodeputatul într-un comunicat oficial.

Potrivit lui Victor Negrescu, ”costurile blocajului trebuie compensate”. ”Cei vinovaţi trebuie să plătească, aşa cum se întâmplă când statele membre încalcă legislaţia europeană”, a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu, unul din reprezentanţii din Parlamentul European care au susţinut această rezoluţie şi au ameliorat-o prin mai multe amendamente.

Europarlamentarul a menţionat faptul că nu este prima dată când românii îşi cer dreptatea şi a solicitat sprijinul instituţiilor europene în atacarea acestui conflict juridic.

”Această rezoluţie preia inclusiv argumentele petiţiei #RomâniaCereSchengen din 2015, pe care am iniţiat-o şi care a fost susţinută atunci de peste 50.000 de persoane şi de Parlamentul European. Şi iată, astăzi ne cerem încă o dată acest drept solicitând Comisiei şi Parlamentului European să apere Uniunea Europeană inclusiv prin atacarea veto-ului Austriei în instanţă. Acum, ori niciodată!”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Bun, compensații financiare, anularea votului Austriei, dar nimeni nu ne spune ce se va întâmpla cu angajați din punctele de frontieră, sau îi va angaja domnul Negrescu pe persoana fizica.

    • Asta e grija noastra acuma? Ce-or sa faca bietii politisti de frontiera daca intram noi in Schengen? Adica de-aia stam noi pe tusa? Ca sa le asiguram la militieni loc de munca?