Europarlamentarul Vlad Gheorghe, despre intrarea în Schengen doar cu aeroporturile: Ce succes e ăsta pentru milioanele de românii care vin acasă cu mașinile de sărbători?Ce succes e ăsta pentru sutele de mii de șoferi de camion care stau cu zilele în vămi?
Europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe, acuză Guvernul PSD-PNL că încearcă să deghizeze ”încă un eșec de neiertat” într-un ”succes” pentru România, făcând referire la faptul că Austria s-a arătat dispusă să relaxeze veto-ul la Schengen în cazul României și Bulgariei, astfel încât cele două țări să intre mai întâi cu aeroporturile. ”Ce succes e ăsta pentru sutele de mii de șoferi de camion care stau cu zilele în vămi?! Ce succes e ăsta pentru firmele românești care pierd timp și bani pentru că guvernul PSD-PNL nu e în stare să-și facă treaba?! C e succes e ăsta pentru investitorii care ar vrea să facă locuri de muncă și să dea salarii în România, dar fug de pagube, că i-ar costa prea mult să stea prin vămi cu mărfurile?”, scrie europarlamentarul pe Facebook.
Redăm mai jos integral postarea europarlamentarului Vlad Gheorghe:
”Să fie foarte clar: Austria NU este în poziția de a impune României condiții! Austria trebuie să înceteze cu tot soiul de pretexte aiuritoare sau să plătească României despăgubirile datorate pentru ani și ani de stat la cozi în vămi! Ciolacu, Predoiu și tot guvernul PSD – PNL încearcă să deghizeze încă un eșec de neiertat într-un ”succes” pentru România. Un tupeu de neimaginat al acestor ”lideri” pe care îi joacă Nehammer pe degete de atâta timp, în timp ce românii sunt discriminați la cozi la granițe.
Să intrăm în Schengen doar cu aeroporturile și cu condiții IMPUSE de Viena?! Ce succes e ăsta pentru milioanele de românii care vin acasă cu mașinile de sărbători, în vacanțe, cu treabă și sunt umiliți și la intrarea și la ieșirea din țară, ca să nu cumva să uite de ce-au fugit?! Ce succes e ăsta pentru sutele de mii de șoferi de camion care stau cu zilele în vămi?! Ce succes e ăsta pentru firmele românești care pierd timp și bani pentru că guvernul PSD-PNL nu e în stare să-și facă treaba?! C e succes e ăsta pentru investitorii care ar vrea să facă locuri de muncă și să dea salarii în România, dar fug de pagube, că i-ar costa prea mult să stea prin vămi cu mărfurile?
Voi ați văzut ce ”condiții” impune Austria?
- Consolidarea protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene – adică ȘI mai multe responsabilități pentru România
- Controale consolidate la frontieră la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria – adică ȘI mai mult timp pierdut la cozi pentru români
- „Asumați-vă responsabilitatea pentru migranții care au sosit ilegal în Austria” – eh, ce vorbești, Karner, nu mai bine vorbești tu cu șefu-tău, Nehammer, terminați cu pretextele aiurea și vă asumați responsabilitatea pentru despăgubirile datorate României?!
Iar Ciolacu zice, mândru nevoie-mare: „Am spart gheața! După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis!” Care vis, să îndeplinim toate condițiile de intrare în Schengen din 2011 și să acceptăm condiții IMPUSE de Austria ca să intrăm doar cu un deget în spațiul liber de circulație unde românii AU DREPTUL să intre cu totul de peste 12 ani?! Cum să nu-ți fie rușine să zici așa enormitate?!
Apropo, știe cineva prin ce țări calde se mai plimbă Iohannis cu avioane de lux? Că președintele Bulgariei, Rumen Radev a spus deja ce trebuia să spună și-al nostru, dacă România avea președinte și nu turist în fruntea țării: „Condițiile pe care ministrul austriac le pune sunt inacceptabile pentru bulgari”.
Condițiile pe care ministrul austriac le pune sunt inacceptabile și pentru români, dar din păcate pentru România nu există nici la Cotroceni, nici la Guvern niciun politician care să știe, să poată, să vrea să lupte pentru interesele românilor umiliți la cozi.”
Context
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunțat luni în premieră că Viena e dispusă să relaxeze veto-ul austriac la Schengen în cazul României și Bulgariei, astfel încât cele două țări să intre mai întâi cu aeroporturile. El a făcut declarațiile la televiziunea publică “Ö1” și a confirmat astfel informațiile apărute pe surse în week-end în presa austriacă.
În schimbul unei relaxări a „Air Schengen” , adică a intrării libere prin intermediul transportului aerian, Karner solicită o protecție mai strictă a frontierelor externe și terestre, precum și readmisia solicitanților de azil care vin în Austria prin România și Bulgaria.
Acum, ministrul de Interne a pasat mingea la Comisia Europeană pentru a lua măsurile cerute de Austria: „Acum este rândul Comisiei”.
El și-a înaintat deja cererile Comisiei Europene; mai exact, vrea „triplarea numărului de polițiști de frontieră și modernizarea tehnică” a pazei de frontieră, în special la granițele bulgaro-turce și româno-sârbe. Numai atunci ar fi de acord cu ridicarea limitelor privind traficul aerian.
„Avem nevoie de progrese în domeniul protecției frontierelor externe ale UE”, a spus Karner.
Odată cu relaxarea avută în vedere acum, frontierele terestre și-ar păstra statutul actual; Bulgaria și România nu ar fi oficial membre Schengen.
În interviul pentru „Ö1”, ministrul de interne a explicat, de asemenea, că solicitanții de azil din Afganistan și Siria, în special, ar trebui să fie transferați în România și Bulgaria „cu autobuzul, cu trenul, sub orice formă”. Karner a justificat cererea de control permanent la frontierele terestre prin „problema traficanților de migranți”. Din cele puțin peste 50.000 de cereri de azil în Austria, doar puțin sub 150 de migranți au trecut prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.
Karner se va deplasa luni în Slovenia pentru a discuta despre viitorul Schengen în cadrul unei reuniuni cu miniștrii de interne din cadrul așa-numitului „Forum Salzburg” .
La 8 decembrie anul trecut, Austria a blocat extinderea Schengen pentru România și Bulgaria, justificând acest lucru prin numărul mare de solicitanți de azil, argument respins de cele două țări. Și Olanda s-a opus aderării Bulgariei la Schengen.
Pe lângă Austria, Bulgaria și România, printre membrii Forumului de la Salzburg se numără și Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia. Statele din Balcanii de Vest și Republica Moldova sunt, de asemenea, reprezentate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.