
Europarlamentarul Vlad Gheorghe (USR): Mâine votăm propunerea mea pentru o rezoluție a Parlamentului European care să spună negru pe alb tot ce e-n neregulă cu decizia de a lăsa România și Bulgaria în afara Schengen
Europarlamentarul Vlad Gheorghe (USR) anunță, într-o postare pe Facebook, că miercuri va fi votată, la propunerea sa, o nouă rezoluție în Parlamentul European în legătură cu aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„Încă o șansă pentru Schengen! Mâine votăm propunerea mea pentru o rezoluție a Parlamentului European care să spună negru pe alb tot ce e-n neregulă cu decizia de a lăsa România și Bulgaria în afara spațiului unic de circulație european. Parlamentul trebuie să-și exercite rolul și să facă toate demersurile ca această decizie să nu rămână așa – există inclusiv precedent de anulare a unei decizii a Consiliului în urma unei intervenții a PE, nu ar fi prima oară”, a precizat Vlad Gheorghe.
Eurodeputatul a menționat că a aerut să fie supusă la vot această rezoluție în plenul Parlamentului European „și ca să avem încă o dată confirmarea că românii și bulgarii sunt cetățeni europeni EGALI în drepturi și obligații la nivel UE”.
Acesta amintește că atât Comisia Europeană, cât și europarlamentarii au susținut intrarea României și Bulgariei în Schengen, iar românii și bulgarii au semnat petiții.
„Cetățenii ne-au transmis nemulțumirea lor perfect îndreptățită de această decizie a Consiliului din decembrie 2022 pe care o resimțim ca injustă. Este de datoria noastră să facem orice ne stă în putere ca la următorul vot asupra extinderii Schengen, România și Bulgaria – care, atenție, îndeplinesc toate condițiile – să nu mai fie lăsate pe-afară din motive care nu sunt obiectiv legate de aceste condiții, valabile pentru toate celelalte state europene la vremea aderării lor la spațiul unic de circulație”, încheie Vlad Gheorghe.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu