Europenii au expulzat aproape 200 de diplomați ruși în 48 de ore, după masacrul de la Bucea
După Franța și Germania, luni, Italia, Spania și Slovenia au expulzat în masă diplomații ruși marți, marcând o nouă deteriorare a relațiilor cu Moscova după descoperirea unor masacre atribuite forțelor rusești în apropiere de Kiev. În total, aproape 200 de diplomați ruși au fost expulzați din Europa în 48 de ore, potrivit Le Figaro.
După aflarea informaților despre uciderea civililor în Bucea, Lituania a anunțat expulzarea ambasadorului rus „ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane și la atrocitățile comise de forțele armate ruse”.
Germania a anunțat în aceeași zi că expulzează „un număr mare” de diplomați ruși detașați la Berlin, potrivit ministrului de externe Annalena Baerbock.
Potrivit AFP, numărul diplomaților expulzați a fost de 40. Câteva minute mai târziu, Franța a anunțat expulzarea a 35 de diplomați ruși „ale căror activități sunt contrare intereselor” țării.
Marți dimineață, Danemarca a decis, de asemenea, să expulzeze 15 diplomați ruși care „au desfășurat activități de spionaj pe teritoriul danez”, a declarat ministrul de externe Jeppe Kofod. Suedia a anunțat și ea la mijlocul zilei expulzarea a trei diplomați ruși, urmată de Spania, care a decis expulzarea „imediată” a circa 25 de diplomați ruși care reprezintă o „amenințare la adresa intereselor” țării. Italia a decis să expulzeze 30 de diplomați ruși din motive de „securitate națională”. După-amiază, Slovenia a expulzat 33 de diplomați, iar Estonia 14. Și România a anunțat expulzarea a 10 diplomați ruși.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii