G4Media.ro

Eurostat: România, Bulgaria şi Polonia, cel mai scăzut nivel din UE al…

Eurostat: România, Bulgaria şi Polonia, cel mai scăzut nivel din UE al preţurilor la alcool, tutun, restaurante și hoteluri în 2023

Nivelul preţurilor în cazul cheltuielilor de consum finale ale gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în România şi Bulgaria (60% din media UE fiecare) şi Polonia (66%), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Agerpres.

În 2023, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca (143% din media UE), Irlanda (142%) şi Luxemburg (135%).

Anul trecut, nivelul preţurilor pentru alcool şi tutun a fost de aproximativ 3,2 ori mai ridicat în Irlanda – cea mai scumpă ţară, faţă de Bulgaria – cea mai ieftină. Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse. Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (66% din media UE), Polonia (77%) şi România (85%), iar cel mai ridicat în Irlanda (211%), Finlanda (170%) şi Danemarca (133%).

Pe locul doi în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află restaurantele şi hotelurile, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (52% din media UE), România (65%) şi Ungaria (72%), iar cel mai ridicat în Danemarca (152%), Finlanda (129%) şi Irlanda (128%).

Cea mai ieftină îmbrăcăminte era în Spania (81% din media UE), Bulgaria (82%) şi Ungaria (88%), iar cea mai scumpă în Danemarca (131%), Cehia (126%) şi Estonia (118%).

Diferenţe se înregistrează şi la alimente şi băuturi nealcoolice (variind de la 74% din media UE în România la 119% în Luxemburg), echipamentele de transport personal (variind de la 90% în Slovacia la 129% în Danemarca) şi produsele electronice de consum (variind de la 92% în Italia la 113% în Franţa).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Nu îți permiți să mănânci la restaurant având salariul de 400 euro .