G4Media.ro

Eurostat: Românii cheltuie, în medie, 135 de euro pentru o vacanţă, cel…

Eurostat: Românii cheltuie, în medie, 135 de euro pentru o vacanţă, cel mai puţin din UE

Rezidenţii din Uniunea Europeană au cheltuit, în medie, 377 de euro pentru un sejur turistic în anul 2017, pe ultimul loc în acest clasament fiind rezidenţii din România, cu o medie de 135 de euro alocaţi pentru o vacanţă, arată datele publicate marţi de Eurostat, transmite Agerpres.

Cei mai cheltuitori europeni când vine vorba de vacanţe sunt rezidenţii din Luxemburg, cu o medie de 769 de euro pentru o vacanţă în anul 2017, urmaţi de rezidenţii din Austria (641 de euro) şi cei din Malta (633 euro). La polul opus sunt rezidenţii din Ungaria (161 de euro pentru o vacanţă în anul 2017), Letonia (155 de euro), Bulgaria (153 de euro) şi România (135 de euro).

Potrivit datelor Eurostat, europenii au cheltuit, în medie, 377 de euro pentru fiecare sejur turistic. În funcţie de destinaţie, au consumat, în medie, 223 de euro pentru un sejur turistic în interiorul ţării şi 812 euro pentru unul în străinătate. Suma medie cheltuită pe noapte a fost de 75 de euro (58 de euro, în medie, pentru fiecare noapte în cazul unui sejur turistic în interiorul ţării şi 97 de euro, în medie, pentru fiecare noapte în cazul unui sejur în străinătate).

Când vine vorba de suma medie cheltuită pentru o noapte, românii (cu 35 de euro) devansează rezidenţii din Cehia (34 de euro pe noapte) sau Grecia (31 de euro pe noapte). Cei mai cheltuitori sunt rezidenţii din Danemarca (care cheltuie, în medie, 162 de euro pentru fiecare noapte), urmaţi de cei din Austria (132 euro), Malta (128 euro), Irlanda (112 euro), Luxemburg (108 euro) şi Finlanda (102 euro).

De asemenea, datele Eurostat mai arată că în doar opt din cele 28 de state membre peste jumătate din cheltuielile totale pentru turism au fost făcute în destinaţii din interiorul ţării. Lider în acest domeniu este România (unde 79% din cele 2,245 miliarde euro cât reprezintă cheltuielile totale pentru turism au fost făcute în destinaţii interne), urmată de Grecia (76%), Spania (66%), Franţa şi Portugalia (ambele cu 65%), Bulgaria şi Italia (ambele cu 64%).

În schimb, pentru majoritatea ţărilor din UE, cea mai mare parte din cheltuielile pentru turism au fost făcute în destinaţii din străinătate, pe primele locuri fiind rezidenţii din Luxemburg (99%), Belgia (93%) şi Malta (92%), care au cheltuit în sejururi din străinătate peste 90% din cheltuielile totale pentru turism.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. statistic vorbind 135 euro
    – nu reprezinta nici macar banii de benzina
    – ar putea reprezenta o cina intr una din zile
    – ar putea reprezenta un parfum achizitionat in vacanta

    de fapt pt o vacanta un roman cheltuie IN MEDIE de la 2000 de euro in sus.
    asta ca sa vorbim pe cifre reale nu statistica de 2 lei, care zice ca daca vecinu a mancat un pui si eu n am mancat nimic, amandoi am mancat jumatate de pui, deci sunt satul

    • Dincolo de definitia data statisticii de catre Mark Twain* s-ar impune o precizare:
      In zonele dominate de (id/t)eologia horrordocs-stalinista „statistica” este tributara „formulelor” ar’metice (nu te contra-salut, andrusca). Simpliste, insa mult prea complicate pt niste dottore saraci nativ dar cu multe „diplome” de la stat/zi.
      Desigur ca nici mediile ponderate nu reprezinta/releva realitati, desi sunt mai realiste.
      Reala problema este insa ca rumunc(ii/ele) nu doar ca habar n-au p(r)e ce lume traiesc, dar nici c-ar plati pt a afla/cunoaste.
      _____________________________________________________
      * http://www.twainquotes.com/Statistics.html

    • Întradevăr, atâta timp cât nu se specifică exact cum anume s-a făcut această medie suma rezultată nu pare să facă nici un sens. Însă ceea ce se poate deduce este că în medie unii cheltuie mai mult decât alții. Astea fiind spuse românii nu pot scoate o medie de 2000 de euro de persoană pe vacanță decât dacă faci media între cei cu un venit ce depășește cu mult salariul mediu și îi scoți din calcul pe toți ceilalți.

    • Nu neaparat, o vacanta pentru un roman ar putea insemna 3 zile la Nisipurile de aur (~400 EUR) iar pentru altul 10 zile in Grecia (unde sunt de acord cu cei 2000 EUR). Unii romani isi permit 2 vacante lungi, altii una scurta, altii deloc pe parcursul unui an, de aici si media de 135EUR / 2017.