Evacuarea civililor din Mariupol întârzie. Autobuzele nu au ajuns încă la punctul de preluare din orașul ucrainean, anunță autoritățile locale
Autobuzele menite să evacueze mai mulţi civili din Mariupol nu au ajuns încă la punctul de preluare convenit, a anunţat, luni, Primăria oraşului ucrainean, afirmaţie care a contrazis o relatare anterioară potrivit căreia mai mulţi locuitori au părăsit oraşul-port devastat din sud-estul Ucrainei, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Primăria Mariupolului i-a îndemnat pe cei evacuaţi să rămână pe loc. Nu a fost imediat clar de ce a avut loc întârzierea.
Mai devreme, Petro Andriuşcenko, un consilier al primarului Mariupolului, a spus că autobuzele au părăsit Mariupol, dar mai târziu a publicat un mesaj care a confirmat că a existat o problemă în evacuarea planificată.
Civilii în cauză sunt locuitori ai oraşului, nu este vorba de cei sechestraţi în oţelăria Azovstal, unde Organizaţia Naţiunilor Unite şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii au organizat convoaie de evacuare.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii