Evaluarea formativă într-o Românie utopică. Care ar trebui sa fie rolul Evaluărilor Naționale? – cercetătorul Dacian Dolean
În 2017 a fost publicat un raport al OECD și UNICEF referitor la evaluarea și examinarea în domeniul educației din România (raportul aici). În acest document se identifică foarte limpede o serie de limite ale sistemului de evaluare educațională din România, printre care și faptul că profesorii din România au nevoie de mai mult sprijin pentru evaluarea cu fidelitate a muncii elevilor, cu accent pe evaluarea formativă.
Într-o Romanie utopică, profesorilor li s-ar pune la dispoziție de către autorități instrumente cu ajutorul cărora să evalueze progresul elevilor de cel puțin 3 ori pe an (toamna, iarna și primăvara). Rapoartele acestor evaluări (computerizate) s-ar obține instant iar profesorii, elevii și părinții ar ști în aceeași zi unde se află elevii raportat la alți elevi din țară (ex. Raportat la un eșantion reprezentativ la nivel national de 100 de copii, elevul testat se află printre primii 20), și raportat la anumite criterii de performanță (ex. Elevul testat dovedește că știe să efectueze adunarea numerelor naturale de la 0 la 10000 cu trecere peste ordin).
Pe lângă aceste instrumente de evaluare, profesorii ar mai fi pregătiți să își construiască forme paralele de instrumente de evaluare cu ajutorul cărora să evalueze lunar progresul elevilor către atingerea scopurilor propuse. În felul acesta, elevii care au dificultăți pot fi depistați din timp, iar prevenirea abandonului școlar ar fi reală. Aceste cursuri de formare ar fi făcute de specialiști în evaluare educațională, iar cursurile ar avea sens pentru toți participanții (adică nu s-ar face doar ca să se semneze o fișă de prezență). Mai mult, participarea multor profesori la aceste cursuri ar fi voluntară (știu, acum deja delirez).
Construirea testelor ar trebui facută de o echipă multi-disciplinară care să includă o serie de specialiști în evaluare educațională. Interpretarea rezultatelor ar fi foarte simplă (într-o pagină) și ar fi făcută de către cei care construiesc testele (deoarece sunt specialiști în evaluare educațională). Interpretarea ar fi individualizată și ar putea fi făcută computerizat, deoarece fiecare item testat corespunde unei competențe specifice. Acest feedback l-ar ajuta pe cadrul didactic să identifice punctele slabe ale elevului și să-l ajute acolo unde contează cel mai mult. De asemenea, cadrul didactic ar putea să-l ajute pe părinte să interpreteze această evaluare și să-i ofere sugestii de activități pe care să le facă acasă pentru îmbunătățirea rezultatelor. În felul acesta, iarna nu va lua pe nimeni prin surprindere în luna decembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii