G4Media.ro

Evenimentul „Marea Dictare!”, organizat și la Iași de Ziua Limbii Române

Sursa foto: Pixabay

Evenimentul „Marea Dictare!”, organizat și la Iași de Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române va fi celebrată la Iaşi printr-un eveniment cu totul special, „Marea Dictare!”, care se va desfăşura joi, 31 august, începând cu ora 10,00, în Parcul Expoziţiei din Copou, relatează Agerpres.

La dictarea în aer liber sunt aşteptate să participe un număr cât mai mare de persoane, indiferent că sunt locuitori al judeţului Iaşi sau doar în trecere prin municipiul reşedinţă.

Potrivit organizatorilor, participarea este gratuită, dar este obligatoriu să completaţi formularul de înscriere disponibil online la următorul link: https://tinyurl.com/MareaDictare, numărul de locuri fiind limitat.

„Dictarea va cuprinde trei fragmente a câte două paragrafe, maximum 3000 de semne, din operele scriitorilor Marin Preda, Ion Creangă şi Ion Neculce. Materialele necesare vor fi puse la dispoziţie. Participanţii cu cele mai bune rezultate vor fi răsplătiţi cu premii oferite de Librăria Cărtureşti. Vor fi acordate şi câteva premii speciale surpriză. Toţi cei înscrişi şi prezenţi la evenimentul din 31 august vor primi diplomă de participare. Vârsta minimă recomandată pentru participare este de 10 ani, dar îi primim cu drag pe toţi cei care vor să-şi testeze abilităţile de scriere după dictare şi să-şi verifice cunoştinţele gramaticale şi de ortografie. Vă aşteptăm în număr cât mai mare să participaţi la acest eveniment organizat de Ziua Limbii Române, pentru a celebra frumuseţea, bogăţia şi importanţa limbii române, care reprezintă identitatea noastră ca popor”, declarat, pentru Agerpres, şefa Serviciului Proiecte şi Programe Culturale din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh Asachi”, Mihaela Morariu.

Din juriu vor face parte Constantin Dram, prof.univ.dr la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, lect. univ. dr. Livia Iacob, de la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şi scriitorul Marius Chelaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.

Citește și Dictare pe șoseaua Kiseleff de Ziua Limbii Române / Bucureștenii sunt invitați pe 2 septembrie la un eveniment similar cu cel organizat de francezi pe Champs Elysees

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...