G4Media.ro

Evgheni Prigojin, care a încercat aproape un an să cucerească Bahmut: ”Ar…

Sursa foto: Captură video - Twitter / Feher_Junior

Evgheni Prigojin, care a încercat aproape un an să cucerească Bahmut: ”Ar trebui să spun că rușii sunt cei mai puternici după Wagner, dar trebuie să recunosc că ucrainenii au una din cele mai puternice armate din lume”

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că oamenii săi sunt cei mai puternici luptători, dar a recunoscut că armata ucraineană a dus, de asemenea, o luptă aprigă, în special în Bakhmut, transmite CNN, citat de News.ro.

„Acum pot judeca conform propriei mele experienţe, ştiu cum luptă diferite ţări […] astăzi PMC Wagner este cea mai bună armată din lume, iar, după ea, desigur, trebuie să spun că ar trebui să fie armata rusă pentru a fi corect din punct de vedere politic, dar cred că ucrainenii sunt astăzi una dintre cele mai puternice armate din lume”, a declarat Prigojin, marţi, într-un interviu cu Konstantin Dolgov, un blogger pro-rus.

În weekend, grupul militar privat Wagner a afirmat că a cucerit toate teritoriile pe care le planificase şi că va părăsi joi linia frontului din estul Ucrainei, lăsând luptele în seama Ministerului rus al Apărării.

Dar Prigojin a declarat, marţi, că ucrainenii sunt „foarte bine organizaţi, foarte bine antrenaţi, iar serviciile lor de informaţii sunt la cel mai înalt nivel, pot opera orice sistem militar cu acelaşi succes, unul sovietic sau unul NATO”.

Separat, când a fost întrebat despre recentele incursiuni transfrontaliere din Belgorod, revendicate de ruşii anti-Putin, Prigojin a declarat că „grupuri ale Corpului Voluntarilor Ruşi intră fără ruşine în regiunea Belgorod”, iar forţele de apărare ruseşti nu sunt „absolut deloc pregătite să le opună rezistenţă sub nicio formă”.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...