G4Media.ro

Examinarea teoretică pentru obţinerea permisului auto în Alba se face într-un centru…

sursa foto: Alba24.ro

Examinarea teoretică pentru obţinerea permisului auto în Alba se face într-un centru comercial / ”Aveam nevoie de condiţii decente şi condiţii de siguranţă”

Candidaţii din Alba pentru obţinerea unui permis de conducere beneficiază de miercuri de o nouă sală de examinare teoretică, cu 14 staţii, situată într-un modern centru comercial din Alba Iulia, cea veche, care funcţiona la demisolul unei clădiri vechi de peste un secol, nemaicorespunzând din cauza umidităţii ridicate, anunță Agerpres.
„Suntem într-o sală de examinare nouă, care asigură nişte condiţii decente de examinare comparativ cu cea de unde am plecat. Beneficiază de 14 staţii de lucru. Pe lângă monitorizarea video (a încăperii – n.r.), pe fiecare monitor este o cameră care realizează un număr de 300 de fotografii, tot la 2-3 secunde câte o fotografie, pe perioada în care candidatul susţine examenul. Acest lucru s-a vrut pentru a se evita substituirea de persoane şi pentru a ne asigura că nu există nicio tentativă de fraudare”, a declarat, miercuri, la momentul inaugural, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba, Mihai Zgârdea.
Pe lângă normele ISU pe care le deţine, sala beneficiază de un sistem de supraveghere video performant, care este reglat în funcţie de programul de examene, planificate în timpul săptămânii luni, miercuri şi vineri.
„Sistemul de supraveghere video porneşte în momentul în care examenul începe şi ori de câte ori detectează mişcare în afara programului. Toată informaţia se înmagazinează pe un hard de 6 tera, un hard foarte mare”, a explicat comisarul şef Mihai Zgârdea. El a menţionat că, datorită mărimii hardului, informaţiile legate de examenul teoretic pot fi păstrate timp de 7 luni, actuala legislaţie prevăzând un termen de 6 luni.
Sala de examinare teoretică funcţionează la etajul al doilea al unui centru comercial din Alba Iulia, în apropiere de sediul Serviciului, iar chiria plătită pentru aceasta este de circa 1.000 de lei pe lună.
La inaugurarea noii săli au fost prezenţi şi reprezentanţi ai şcolilor de şoferi din judeţ, oficialităţi locale şi judeţene.
Prefectul de Alba, Nicolae Albu, a subliniat că era nevoie de un spaţiu decent, care să respecte toate cerinţele, deoarece în cel vechi, de la subsolul clădirii Palatului de Justiţie, condiţiile nu mai erau bune.
„Aveam nevoie de condiţii decente şi condiţii de siguranţă. Fiind o criză de spaţii în Alba Iulia, suntem mulţumiţi că am identificat unul care să corespundă din toate punctele de vedere”, a afirmat prefectul.
Din 2009, examinarea teoretică se desfăşura pe un număr de şase staţii amplasate într-o sală aflată la demisolul unei clădiri construite la începutul secolului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...