G4Media.ro

EXCLUSIV 12 copii au murit, în ultimii doi ani, în zona unor…

Sursa Foto: newsmoldova.ro

EXCLUSIV 12 copii au murit, în ultimii doi ani, în zona unor balastiere / Apele Române: Legea nu obligă la montarea de panouri de avertizare, înotătorii sunt pe propria răspundere

Cel puțin 12 copii au murit în ultimii doi ani înecați după ce au intrat în râuri sau lacuri / iazuri din zona unor balastiere din România, rezultă dintr-o investigație realizată de G4Media.ro.

Cel mai recent exemplu este cel din Cotu Grosului-Bacău, unde cinci adolescenți și-au pierdut viața în interval de câteva minute. Un specialist în Hidrotehnică a explicat, pentru G4Media, că, în aceste zone, excavările au ca efect vârtejuri ce pot fi extrem de periculoase pentru înotători și că ar trebui montate panouri de avertizare.

Apele Române, administratorul acestor cursuri de apă, afirmă, însă, că legea nu prevede montarea unor astfel de avertismente și că orice persoană fizică înoată ”pe propria răspundere”.

1 august 2021: Cinci copii au murit în zona Cotu Grosului-Filipești din județul Bacău. Două victime aveau 14 ani, alte două erau în vârstă de 17 ani, iar o alta avea 18 ani. Aflați la scăldat, cei cinci au încercat să salveze doi prieteni din apă, aflați în pericol de înec. A fost unul dintre cele mai tragice evenimente care au avut loc pe un curs de apă din România în ultimii ani.

Ulterior, într-o declarație acordată Pro TV, un sătean a povestit că îi avertizase pe adolescenți să nu intre în apă: ”M-am întâlnit cu ei pe drum și le-am spus «măi, întoarceți-vă înapoi, Siretul e escavat».” Bărbatul se referea la faptul că în zonă existase o balastieră, iar excavările au format gropi ce produc curenți care îi puteau trage la fund.

”Ei, după război mulți viteji se arată. Acolo nu s-a mai lucrat de anul trecut, din martie. Tragedia a fost provocată de teribilismul unor adolescenți”, a declarat primarul comunei Filipești, Petrică Lungu.

Administrația Națională Apele Române (ANAR) a transmis G4Media că în zonă s-a derulat un contract atribuit în 2016 pentru extragerea de agregate minerale din albia râului, contract care a expirat în septembrie 2020.

La două zile după incidentul din Bacău, în județul Botoșani a avut loc un eveniment explicat în același fel de localnici. Astfel, Pro TV a difuzat o știre în care se spunea că ”Apele Siretului au mai luat o viață. De această dată, un adolescent de 16 ani dintr-o localitate din Botoșani, care a mers la scăldat cu prietenii, a murit. Băiatul a ignorat faptul că în apropiere se află o balastieră și a înaintat. A fost tras de curenți și a ajuns într-o zonă în care râul are o adâncime de aproximativ trei metri, de unde nu s-a mai putut întoarce la mal.”

Reporterul a stat de vorbă cu doi localnici, unul declarând că ”Apa cred că l-a dus la vale chiar şi 200 de metri. Acolo unde a căzut el a săpat draglina. Are 3 metri. Cred că a căzut dintr-o dată în groapă. Băiatul nu se ducea la adânc, dar l-a tras apa.”. Dialogul cu celălalt interlocutor:

Vecin: „Se excavează aici şi e foarte periculos pentru că apa e adâncă.
Reporter: Şi ei nu ştiau?
Vecin: „Dar de unde să ştie ei?! Ei se mai aventurează. L-a tras într-o groapă adâncă.”

Ce spun specialiștii

”Bineînțeles că albiile excavate sunt periculoase. Cazuri de acest gen sunt întotdeauna. Se creează gropi și vârtejuri care pot pune în pericol viața. Pe Siret, cam în fiecare an se întâmplă. Mai ales la balastierele temporare au loc astfel de incidente. Ar trebui, în mod normal, să fie montate panouri de avertizare” -Profesor universitar Nicolae Marcoie, decan al Facultății de Hidrotehnică de la Universitatea Tehnică ”Gh. Asachi” din Iași

În luna iunie, în Prahova (foto jos), altă tragedie: ”Copil de 14 ani, gasit inecat in zona unei balastiere din comuna Gura Vitioarei. Minorul se pare că s-a jucat cu alți adolescenți, dar a căzut în apă și nu a mai ieșit la suprafață.”, scria atunci Ziarul de Ploiești.

Sursa Foto: Ziarul de Ploiești

În aceeași lună, în județul Neamț, un băiat de 13 ani a căzut în captarea de apă a unei balastiere din localitatea Săvinești (foto jos).  Scos din apă, a fost resuscitat, a răspuns și, ulterior, a fost transportat la spital. Din păcate, a doua zi a murit.

Sursa Foto: ISU Neamț

Iunie 2020, comuna dâmbovițeană Potlogi. ”Garda de Intervenție a fost solicitată pentru căutarea unui minor de 14 ani înecat într-un lac format pe locul unei foste balastiere din Poiana de Jos. Victima, băiatul de 14 ani, mai venise la scăldat împreună cu un amic, în vârstă de 15 ani. Din nefericire, dupa patru ore, copilul a fost gasit mort, pe fundul lacului.”

În 2019 presa a relatat despre mai multe cazuri de copii care și-au pierdut viețile în circumstanțe similare:

  • ”Sfarsit tragic pentru un minor in varsta de 16 ani, care a mers la scaldat, impreuna cu tatal lui si un prieten, pe lacul format in zona unei foste balastiere din Almasu, judetul Salaj. Tanarul si-a urmat prietenul in apa, insa nu stia sa inoate. Pentru ca apa era extrem de adanca, peste 7 metri, baiatul nu a mai avut nicio sansa.” (Sursa aici)
  • ”Un copil de 14 ani din Sântana s-a înecat în balastiera din localitate. Acesta a intrat să se răcorească puțin, dar nu a mai ieșit. A fost căutat mai bine de o oră de scafandrii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, care l-au găsit la 10 metri de mal, la o adâncime de opt metri.” Sursa aici
  • ”Tragedie fără margini pentru doi părinți din localitatea maramureșeană Câmpulung la Tisa, după ce fiul lor de numai 11 ani a murit înecat.
    Întregul incident a avut loc ieri, 14 iunie. Un băiețel în vârstă de numai 11 ani s-a dus la scăldat, împreună cu alți copii, într-o balastieră din localitate. După un timp, acesta a dispărut în apele adânci.
  • (…) Medicii au încercat din răsputeri să-i salveze viața copilului, resuscitându-l timp de peste patru ore. Din păcate, însă, eforturile medicilor au fost în zadar, aceștia fiind nevoiți să declare decesul băiețelului în jurul orei 19:00.” Sursa aici

G4Media: Firmele care exploatează cursurile de apă și modifică adâncimea apei au obligația legală de a monta panouri de avertizare? Sau de a lua alte măsuri de protecție a celor care vin sa înoate în astfel de locuri?

  • Apele Române: ”Legea nu prevede astfel de obligații în cazul exploatărilor de agregate minerale din albiile cursurilor de apă. Conform Legii apelor, ”Orice persoană fizică, pe proprie răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare” (art. 9, alin. 3 din Legea apelor 107/1996). De asemenea, ”pe malurile apelor aparținând domeniului public, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe proprie răspundere, pentru plimbare sau recreere.” (art. 25, alin 1 din Legea Apelor 107/1996)”

Un al patrulea incident din 2019, produs într-o balastieră din Pisculești-Prahova, s-a terminat fericit după ce un adolescent de 15 ani a fost resuscitat și viața i-a fost salvată.

În mod automat, pentru fiecare din cazurile de mai sus, procurorii deschid dosare de cercetare penală pentru ucidere din culpă, fapt confirmat de Parchetele locale în adrese trimise G4Media.

Aceste dosare se află în lucru, instrumentarea lor fiind deseori tergiversată de efectuarea unor expertize. În lipsa cadrului legal, nu pot fi trase la răspundere, însă, firmele care au lucrat în zona balastierelor sau Apele Române.

”Cazurile de înec se termină, de cele mai multe ori, cu clasare”, a declarat, pentru G4media, un procuror din Sălaj.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Adica, mai pe romaneste spus, habar nu aveau sa inoate….Au calcat intr-o groapa si s-au dus la fund..

    • „Un specialist în Hidrotehnică a explicat, pentru G4Media, că, în aceste zone, excavările au ca efect vârtejuri ce pot fi extrem de periculoase pentru înotători și că ar trebui montate panouri de avertizare.”

    • cristi sare direct la sectiunea de comentarii

  2. „Apele Române, administratorul acestor cursuri de apă, afirmă, însă, că legea nu prevede montarea unor astfel de avertismente”

    Boilor, dacă legea nu prevede, asta nu înseamnă că e și interzis. Luați salarii să protejați populația, dar nu vreți să puneți câteva panouri, sau mai exact nu știți cine și unde exploatează, de-aia nu puneți sau nu controlați dacă sunt puse.

    Să trecem în lege că trebuie să mergeți la toaletă din când în când, altfel faceți pe voi pentru că „nu prevede legea”.

    • La Apele Romane era „animalul politic”? Cel care a angajat o ospatarita? Or mai fi si niste manichiuriste, niste soferi… daca n-ai cu cine… Cum sa le dea lor prin cap ca daca nu exista legislatie inca, e de datoria lor sa aiba un dram de initiativa?

    • Chiar așa, ăia cu animalul politic. Oare prevedea legislația că pot truca concursuri de angajare? Atunci n-a fost problemă, doar la pus panouri e problemă, trebuie neapărat să fie în legislație. Să mai treacă ț-șpe ani până trece legea prin parlament și încă pe atâta până o aplică. Până atunci să moară oamenii, că așa le trebuie dacă nu sunt „animale politice”.

    • Legea lu peste prãjit .. nu obligã .. Dar legea bunului simtz ?!

  3. Asa. Legea ar trebui modificata astfel incat exploatatorul sa fie obligat, acolo unde constiinta nu e, sa monteze panouri de avertizare: Nu va balaciti aici, ca am exploatat eu locul sa fac bani si voi sunteti in pericol de moarte! Mergeti mai incolo la n metri, unde sunteti in siguranta!

    Asta cu „propria raspundere”, care este moderna, am vazut ca si alergatul in Piatra Craiului e pe propria raspundere, ma rog, in fine, aici nu tine pentru ca este vorba despre copii, adolescenti care stim deja cum sunt, teribilisti si neascultatori, prin urmare nu mai are sens sa ne blocam in lucruri evidente ci este cazul sa luam MASURI. Planul B sa fie asta, dar sa fie acolo o plasa de siguranta, in caz ca planul A nu functioneaza, nu ne putem baza pe planul de interventie mereu, mai trebuie lucrat si pe planul de preventie. Si nu ne putem baza pe discernamantul unor copii pentru ca acesta este in dezvoltare pana la 18 ani teoretic.

    Pe scurt trebuie luata in serios opinia domnului Nicolae si schimbata legea.

    Spor la treaba!

  4. In general, in romania esti pe proprieta raspundere orice ar fi.

  5. Probabil că nici ștrandurile nu sunt obligate prin lege să menționeze adâncimea bazinelor de înot. Uite totuși c-o fac. Ce fraieri…

  6. Pai animalele politice sunt ocupate sa angajeze barmanițe la Apele Romane. Cei de la Apele Romane trebuie sa inițieze o lege care sa ducă la reducerea vieților omenești. Lege sau normative. Nu sa stea sa se plângă.

  7. Ce raspuns cretin!!!
    Apele Române: Legea nu obligă la montarea de panouri de avertizare, înotătorii sunt pe propria răspundere
    Si atunci nu schimbam legea sau ce???

  8. ce frumos ar fi sa nu mai sape in rauri si sa le transforme in mocirle…siretul e gri tot anul de la imbogatit corupti

  9. Statul rromn monteaza tabere pentru „refugiati” invadatori alogeni, barbati tineri islamici

    Copiii romani nu conteaza pentru statul mafiot rroman

  10. Legea iubirii aproapelui e scrisa intr-o carte de multi ani. Indiferenta unora duce la tragediile unor copii care nu stiu inca sa-si protejeze viata. E asa greu sa pui niste panouri mari la apa si la trenuri unde tragediile nu se mai opresc?

  11. desi nu cred ca micii high-T au vreun interes sa citeasca ceva vreodata, macar demnstrez ca imi pasa, ma implic, etc

  12. Balastiere se autorizează la deschiderea lor. Adică, cine vrea sa exploateze are nevoie de certificat de urbanism, aviz de la Apele Romane, acord de mediu, etc., inclusiv autorizație de construcție, ultima fază, întocmită de un arhitect. Adică cum poți tu Primărie sa eliberezi o autorizație pentru un gard și sa ceri afișarea unui panou cu numele investitorului, numele arhitectului, numele constructorului, perioada de realizare a investitiei, etc, iar pentru o balastiera unde 5 ha costa 750.000 euro investiție, panoul nu mai trebuie? Permisul se eliberează de ANRM, deci sunt atâtea instituții care eliberează diverse acte pentru o asemenea investiție, dar este de vina mortul, că a fost teribilist.