G4Media.ro

EXCLUSIV 5 firme au câștigat achiziția de măști pentru elevi și profesori…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

EXCLUSIV 5 firme au câștigat achiziția de măști pentru elevi și profesori lansată de Ministerul Educației. UNIFARM – firma de stat din cauza căreia prima procedură a fost anulată – revine printre câștigători

Procedura de achiziție de măști pentru elevii și profesorii care încep marți pregătirea în școli în vederea susținerii examenelor a fost finalizată, după ce primul demers al Ministerului Educației a fost ratat. Instituția a încheiat contract cu 5 furnizori, care au termen până mâine să distribuie măștile la Inspectoratele Școlare Județene. Firmele câștigătoare sunt SANROTEX, GENERAL MEDICALS, DUPLEX, UNIFARM și SAPE, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Luminița Barcari. De remarcat că printre câștigători revine compania de stat UNIFARM, din cauza căreia Ministerul Educației a anulat prima procedură de achiziții de măști, în urmă cu o săptămână.

15.188.000 este numărul total de măști pe care cele 5 firme trebuie să le distribuie. “Acesta este necesarul stabilit pe baza datelor furnizate de fiecare Inspectorat Școlar Județean, iar contractele acoperă toate cele 15.188.000 de măști”, a afirmat Barcari.

Contractele au fost atribuite pe prețuri de la 1,42 lei pe mască, până la 1,77 lei pe mască, valori fără TVA, a declarat secretarul de stat, pentru Edupedu.ro. Oficialul a afirmat că nu are în față valoarea contractului defalcată pe fiecare câștigător, și nici numele furnizorilor acestor firme. “Nu pot să vă spun, nu dețin aceste informații, ar trebui să mă uit în dosarele lor. Dar atâta timp cât au dovadă de la Agenția Națională a Medicamentelor că sunt autorizați să distribuie pe piața din România, noi nu avem nicio problemă”, a precizat Barcari, pentru Edupedu.ro.

Secretarul de stat Luminița Barcari, care a fost președintele comisiei de evaluare în cadrul procedurii de achiziție de măști, a precizat pentru Edupedu.ro că reține că “ SANROTEX are 1 milion de măști și GENERAL MEDICALS – 420.000”.

“În acest moment, județul Neamț a primit măștile”, a anunțat Barcari.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Monica mai trebuie sa invete sa si piarda…

    PS. in fata unor colegi de partid ! :))))

  2. După ce își termină stocul firmele lor de casa, nu o sa mai fiti obligați să purtați botniță. ..acum ce vreți, sa ramana cu ele pe stoc!?

    • Lasa ca puneti si voi de-o pandemie cand o sa va vina randul ca sa vanda si firmele voastre de casa ! :)))

      PS. Voi o sa dati bonus la fiecare masca o sticla de ulei ! :)))))