EXCLUSIV Agenția Națională Antidrog a acordat o finanțare de 2 milioane de lei unei asociații conduse de un fost pușcăriaș și din care fac parte membri PSD și PNL / Reprezentant societatea civilă: ”Delimitarea de politic este o chestiune de bună practică”
Agenția Națională Antidrog, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, a acordat, la sfâșitul lunii iunie, o finanțare de aproape 2 milioane de lei unei asociații al cărei președinte a stat în închisoare timp de patru ani, iar două dintre personajele-cheie – președintele executiv și purtătorul de cuvânt – sunt membri ai partidelor aflate la guvernare. Ambii au respins orice legătură între apartenența lor politică și alocarea finanțării. Agenția Națională Antidrog a refuzat să transmită G4Media.ro numele celorlalte trei ONG-uri care au concurat pentru acești bani. Un reprezentant al societății civile a declarat pentru G4Media.ro că delimitarea factorului politic de finanțările pentru ONG-uri constituie ”o chestiune de bună practică”.
Pe data de 29 iunie 2023, Agenția Națională Antidrog (ANA) a semnat cu Federația Neguvernamentală Antidrog un contract în valoare de 1,98 de milioane de lei, finanțare nerambursabilă, ONG-ul urmând să contribuie din fonduri proprii cu 220.000 de lei. Banii vor fi utilizați pentru cheltuielile necesare derulării proiectului No Drugs Revolution, propus anterior de Federație în cadrul unui concurs la care au fost depuse patru propuneri de proiecte. ANA a refuzat să comunice G4Media.ro numele celorlalte trei ONG-uri care au participat la procedură, invocând faptul că nu există acordul acestora.
Prin proiectul aprobat, Federația cu sediul în București se angajează ca, în perioada august-noiembrie 2023, să deruleze o campanie de conștientizare în rândul tinerilor a pericolului pe care îl reprezintă consumul de droguri. Se preconizează că vor fi 25.000 de beneficiari direcți din Regiunile București/Ilfov și Hunedoara/Valea Jiului. Vor fi organizate conferințe, dezbateri publice, mese rotunde, activități sportive și culturale. Datele furnizate de Ministerul de Finanțe indică faptul că, în 2022, veniturile Federației au fost de puțin peste 1 milion de lei.
Președinte al Federației este Gigel Lazăr, personaj chestionat, cu regularitate, de mass-media, în chestiuni legate de amploarea fenomenului drogurilor. Între 2000 și 2004, pe vremea când locuia în Galați, el a stat în pușcărie după ce a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
„Mă consider o persoană analitică, cerebrală și responsabilă și asta după o perioadă tristă și mâhnită a vieții mele, 2000-2004, când fără a fi un „escroc” am executat o pedeapsă de 4 ani, pentru înșelăciune, deși eram un simplu garant al unei afaceri. Nu uit, dar prefer să nu-mi amintesc.
Naivitatea și bună-credință mi-au jucat feste. În perioada cât am fost deținut, am cunoscut consumatorii de droguri. Lucram la departamentul de educație din penitenciar și priveam acei tineri cu multă tristețe. Eu, aveam în anul 2000, vârsta de 32 ani și aveam în spate o mare experiență de lucru cu oamenii. Poveștile lor, trăirile lor, m-au determinat să mă implic citind despre fenomen, informându-mă despre simptomatologie, sevraj, alternative la consum etc.”, a scris Lazăr, în 2014, pe Facebook, despre perioada din Penitenciar.”
Contactat de G4Media.ro, președintele Federației a declarat că nu este implicat direct în acest proiect, că nu face parte din echipa de proiect și că, prin decizia din dosarul penal, nu a primit interdicții civile. Faptul că nu face parte din echipa de proiect No Drugs Revolution a fost și argumentul ANA legat de legalitatea aprobării proiectului.
În urmă cu câteva zile, la Judecătoria Galați, lui Lazăr i-a fost admisă acțiunea dintr-un dosar cu obiect ”reabilitare judecătorească” în care solicitase să-i fie ștearsă această condamnare din cazier.
Președinte executiv al Federației este Dorin Dimitru Opreanu, membru PNL, consilier județean din partea acestui partid la Constanța și director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, instituție pe care a condus-o între 2021 și 2022. ”Am considerat că este o faptă bună pe care să o fac în calitate de cetățean”, a spus Opreanu despre implicarea în proiectele Federației. El a respins orice imixtiune a politicului în atribuirea finanțării din partea ANA, argumentând prin faptul că evaluatorii au fost polițiști cărora le este interzis prin lege amestecul în zona partidelor.
Întrebat dacă există un capital de imagine pe care politicianul Opreanu îl câștigă prin proiectul No Drugs Revolution, acesta a răspuns ”Da și nu”, dar a precizat că implicarea sa în Federație datează de dinaintea acestei finanțări.
Alături de Opreanu, în comunicatele aferente proiectului derulat cu banii de la ANA este menționat și numele lui Cosmin Andrei Constantinescu, purtător de cuvânt al Federației de circa șase luni. O prezență constantă din partea PSD la dezbateri televizate de la posturile de știri, Constantinescu distribuie foarte des, pe contul său de Facebook, postări care îl au în centru pe șeful său de partid, Marcel Ciolacu.
În trecut, Constantinescu a fost membru PNȚCD, România Unită ”cu adeziune, dar am colaborat și cu alte partide”, după cum a declarat pentru G4Media.ro. Și el a negat legătura factorului politic cu proiectul de 2 milioane de lei, susținând că ”lupta antidrog nu ar trebui să aibă culoare politică, dar implicarea politicienilor ar putea produce pârghii care să ducă la legi în Parlament. Lupta aceasta ar trebuie să fie a noastră, a tuturor”.
Atât Opreanu, cât și Constantinescu au afirmat că nu primesc bani din derularea proiectului No Drugs Revolution.
”Nu, Doamne Ferește, noi suntem de niște ani”, a fost și reacția lui Gigel Lazăr pe marginea eventualei contribuții a politicienilor la acordarea acestei finanțări. Pe marginea prezenței politicienilor Opreanu și Constantinescu în cadrul ONG-ului finanțat, ANA a transmis că ”au fost analizate documentele constitutive ale Federației Neguvernamentale Antidrog, evidențiindu-se faptul că a fost înființată conform OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații.”
Președinte de onoare al Federației este academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, pentru care, prin decizie definitivă, instanțele au stabilit că a fost colaborator al Securității în sensul în care informațiile pe care le-a furnizat au produs încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului.
De principiu, fără a cunoaște detalii despre cazul de mai sus, directorul executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, Ionuț Sibian, a afirmat că, din punct de vedere legal, nu există o interdicție a prezenței politicienilor în cadrul ONG-urilor, dar ”este o chestiune de bună practică” delimitarea politicului de societatea civilă în contextul procedurilor de atribuire a fondurilor publice și nu numai a celor publice. Sibian a dat exemplul Fundației pe care o conduce, care acordă finanțări din fonduri private și care, atunci când identifică în structurile ONG-urilor finanțate membri de partid, solicită o delimitare a acestora.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii