G4Media.ro

EXCLUSIV Bacău, judeţul poluatorilor unde Garda de Mediu „află” de la jurnalişti…

sursa foto: G4Media

EXCLUSIV Bacău, judeţul poluatorilor unde Garda de Mediu „află” de la jurnalişti despre munţii de deşeuri care otrăvesc natura şi înghit casele oamenilor: Târgu-Ocna, Hemeiuş, Comăneşti/ Greenpeace România: „Aşa arată când prostia şi corupţia fac casă bună”

În ultimele săptămâni, în oraşul Târgu-Ocna, într-un loc ferit de ochii lumii, au fost depozitate mii de tone de deşeuri provenite din demolări. Movila înaltă de peste 30 de metri a îngropat deja pe jumătate o casă şi riscă să se prăvălească peste alte cinci şi un cămin de bătrâni denumit „Familia”.

La nici douăzeci de metri de muntele de moloz, sunt mai multe izvoare minerale de unde locuitorii oraşului Târgu-Ocna obişnuiesc să ia apă. Pe gardul care împrejmuieşte terenul din jurul acestor izvoare sunt mai multe afişe pe care scrie: „ZONĂ DE PROTECŢIE SANITARĂ. ACCESUL INTERZIS!”.

Din cele aflate de reporterul G4Media.ro la faţa locului, terenul ar fi al unui privat, iar provenienţa deşeurilor cât şi identitatea transportatorilor, necunoscute. Proprietarii caselor care riscă în orice moment să fie înghiţite de muntele de deşeuri, deşi sunt vizibil nemulţumiţi şi nu în ultimul rând îngrijoraţi, s-au temut să vorbească cu presa.

sursa foto: G4Media

Contactat de G4Media.ro, primarul oraşului Târgu-Ocna, Cristian Ciobotaru, ne-a transmis că terenul este în proprietatea unei persoane fizice, că primăria a luat toate măsurile care ţin de ea şi că a anunţat şi instituţiile de mediu pentru a interveni.

„Am fost şi noi sesizati de această depozitare. Cei de la urbanism s-au deplasat în teren şi au identificat o proprietate privată. S-a întocmit o notă de constatare. Proprietarul a fost notificat pentru a se prezenta în regim de urgenţă la departamentul de urbansim al primariei pentru a putea merge impreuna cu dumnealui pe proprietate, pentru a identifica dimensiunea situatiei. Totodată, am sesizat Garda de Mediu Bacău şi Autoritatea de Protecţia a Mediului pentru a veni cu suportul de specialitate.”, a declarat pentru G4Media.ro primarul oraşului Târgu-Ocna, Cristian Ciubotaru.

În satul Fântânele din comuna Hemeiuş, o localitatea care se afla la aproximativ 10 km de oraşul Bacău, chiar în mijlocul naturii, există un alt depozit ilegal de deşeuri periculoase. Acesta are câteva zeci de metri înălţime şi o suprafaţă similară cu cea a unui stadion de fotbal. Privind de la baza movilii spre vârf, abia se poate observa silueta unui om.

sursa foto: G4Media

Cei care locuiesc în apropierea gropii de gunoi se tem că pânza freatică este afectată. Oamenii spun că deşi au fost de nenumărate ori la primărie pentru a deunţa poluarea, autorităţile locale nu au făcut nimic concret. Ba mai mult, spun localnicii, basculantele au venit şi mai des. Ca o ironie, lângă dezastrul ecologic, poate fi văzut un panou montat de primărie pe care scrie: „Primăria Hemeiuş Consiliul Local INTERZIS DEPOZITAREA ŞI ARUNCAREA GUNOAIELOR ! AMENDĂ 400 lei – 2.000 lei”.

Contactat de G4Media.ro, primarul localităţii Hemeiuş Constantin Sava, a declarat că depozitul de deşeuri care are o suprafaţă de 8.000 mp aparţine primăriei şi că a fost făcut pe un teren al acesteia tocmai pentru a fi depozitate deşeurile provenite din demolări. Totodată, edilul susţine că nu a făcut nimic altceva decât să stabilizeze „o râpă” şi să lăţească un drum.

„Primăria a dat o hotărâre de consiliu în acest sens, prin care s-a stabilit o suprafaţă de teren pentru depozitarea temporară a deseurilor inerte provenite din activitati de constructie si demolari de pe raza comunei Hemeius, pentru stabilirea malurilor râpei din satul Fantanele, judetul Bacau. Eu îmi doresc să pun pământ peste depozit pentru a putea planta puieti de salcam si a stabiliza acel teren, pentru că altfel există riscul surpării unor suprafeţe mai mari care ar pune in pericol vreo 15 case din jur şi o conducta cu apă. Mentionez că aceasta rapă are adâncime vreo 20-35 de metri.”, a declarat pentru G4Media.ro, primarul localităţii Hemeiuş, Constantin Sava.

***Până la această oră, Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu cât şi cei ai Gărzii de Mediu Bacău nu au răspuns solicitărilor noastre în care le-am cerut un punct de vedere.

Reprezentanţii Greenpeace România spun că aceste cazuri sunt relevante în procedurile de infrigement pe deşeuri demarate de Comisia Europeană.

“Asa arată cand prostia si coruptia fac casa buna. Fotografiile cu muntii de gunoaie care inghit casele omenilor din judetul Bacau ar trebui sa ajunga la Comisia Europeana in dosarul de infrigement pentru dezastrul din managementul deseurilor din Romania. Cum este posibil ca cei de la Garda de Mediu Bacau si primarii din zonele respective sa nu reuseasca sa controleze aceste depozite neconforme de deseuri? Desigur, intreb retoric si de fapt invit cetatenii din zona sa nu mai accepte situatia asta si sa vina catre organizatiile neguvernamentale cu informatii care ne pot ajuta sa trimitem sesizari si plangeri catre autoritatile care pot investiga si stopa ce se intampla acolo.”, a declarat pentru G4Media.ro, Ciprina Găluşcă, coordonator Greenpeace România.

În urmă cu două săptămâni, G4Media.ro a scris în exclusivitate despre un alt dezastru ecologic din acelaşi judeţ şi anume o depozitare ilegală de deşeuri în oraşul Comăneşti, pe care Garda de Mediu Bacău refuza să „o vadă”. Imediat după ce a apărut ştirea, Şeful Gărzii de Mediu Bacău Daniel Ciorcilă a intrat în concediu medical şi a sancţionat poluatorul (Primăria Comăneşti) abia după ce Ministrul Mediului Tanczso Barna a declarat că va verifica personal cazul şi că va lua măsuri împotriva conducerii Gărzii de Mediu Bacău în cazul în care sunt constatate nereguli.

„Este inadmisibil ca într-un judeţ, Garda de Mediu să nu fie prima instituţie care se duce la faţa locului. Este inadmisibil să nu reacţioneze imediat. Dacă acest lucru se confirmă în urma verificării pe care o fac, cu siguranţă se vor lua măsurile de rigoare împotriva conducerii Gărzii din judeţul respectiv”, spunea Ministrul Mediului Tanczos Barna pe 14 martie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Astia sunt bugetarii usl-ului. Nicio responsabilitate, nicio competenta, sala

  2. Sa muriti inecati in praf, nisip si cenusa, cei care trebuia sa faceti ceva in privinta asta si n-ati facut

  3. Trebuie sa specificați: afla, dar NU de la jurnaliștii locali!
    Pentru ca daca citiți presa locala, peste tot curge numai lapte si miere.
    Presa băcăuană înseamnă preluări de pe Fb politicienilor.

    Acolo, in Bacau, sunt făcute verificări numai in funcție de cat de „răsunătoare” sunt articolele naționale.
    Asa că, felicitări Bogdan Dascalu & G4! Voi ați făcut posibilă această intervenție.
    La cât mai multe, că e mult de investigat si scris in Bacau!

  4. si pun pariu ca aia voteaza PSNDLUDMR .. merita sa aiba ce au votat .. gunoaie

  5. „La Bacău, la Bacău, într-o mahala/ S-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat….” nemica nu s-a-ntâmplat!!!! Garda e în concediu dar nu se preda. O tara întreaga este în concediu (de boala, de sanchi, de hodina, de ce nu, etc.) si noi ne luam de Bacău: o nerusinata si discriminatorie moldofobie.

  6. Acum aflam unde ajung tirurile cu gunoaie aduse din tarile vestice. România lui Iohannis, stat corupt

  7. apreciem foarte mult aceasta investigatie. o asteptam si pe urmatoarea dupa ce terminati: cainii fara numar din comanesti care umbla liberi de ani de zile, astfel incat oamenilor le e frica sa iasa pe strazi, cine detine adapostul de caini din oras, daca e adevarat ca vin/ veneau dube in oras care descarcau caini abandonati, asa cum spunea primarul etc., etc.