EXCLUSIV Cadou de ziua lui Manda: 30 de senatori PSD, invitați patru zile la Strasbourg pe banii Parlamentului European/ Activitatea Senatului, blocată o săptămână din cauza celor 30 de absenți/ Manda: Interesul e să putem prelua și implementa exemple de bune practici
Europarlamentarul Claudiu Manda a invitat 30 de senatori PSD la Strasbourg în perioada 16 – 19 decembrie, când va avea loc sesiunea plenară a Parlamentului European, trasportul și cazarea fiind plătite din banii PE. Oficial, Manda a explicat pentru G4Media.ro că și-a invitat colegii la un schimb de experiență, pentru a implementa în România exemplele de bune practici din PE, însă unii dintre invitați au declarat pentru G4Media.ro că au fost invitați de fapt la ziua de naștere a lui Claudiu Manda, născut pe 20 decembrie. Din cauza celor 30 de absenți de la PSD, activitatea Senatului va fi blocată săptămâna viitoare, într-o perioadă când pe agendă așteaptă la vot proiecte de legi importante.
„Am aflat de la niște colegi din Senat, că domnul Manda i-a invitat la ziua sa de naștere, la Bruxelles, și că le asigură transportul si cazarea. Mi s-a părut revoltător, sunt totuși 30 de persoane, banii de la Parlamentul Europena sunt tot fonduri publice”, a declarat pentru G4Media.ro o sursă din Senatul României.
Printre cei 30 de senatori PSD se numără Bogdan Matei, Radu Preda, Daniel Butunoiu, Pavel Marian, Marius Dunca, Radu Oprea sau Florian Bodog. Din cauza absenței celor 30 de parlamentari de la PSD, activitatea Senatului va fi blocată săptămâna viitoare. Luni, în ședința biroului Permanent al Senatului, social democratul Florian Bodog i-a atras atenția lui Teodor Meleșcanu că senatorii PSD vor fi plecați și că nu ar trebui stabilit un program (vezi aici stenograma).
Contactat de G4Media.ro, Bodog nu a putut explica cu precizie ce vor face senatorii PSD la Strasbourg.
”Vom participa la un eveniment organizat de europarlamentari PSD. Avem întâlniri fixate, nu știu programul exact”, a declarat Bodog.
Un alt senator PSD din lista celor invitați de Manda nu a reușit nici el să fie mai precis care este scopul vizitei la Strasbourg.
”Programul este făcut de doi europarlamentari PSD, Claudiu Manda și Dragoș Benea. Este un schimb de experiență între Parlamentul European și Senatul României. Nu am programul exact în acest moment. Finanțarea deplasării va fi făcută exclusiv de Parlamentul European”, a declarat senatorul PSD Marian Pavel pentru G4Media.ro.
Claudiu Manda a declarat pentru G4Media.ro că vizita celor 30 de Senatori la Strasbourg nu are legătură cu ziua lui de naștere.
Rep: De ce ați invitat 30 de senatori săptămâna viitoare?
Claudiu Manda: Această posibilitate de a avea invitați la Parlamentul European există în bugetul delegației social-democrate. Am considerat că e oportun să existe un schimb de experiență despre cum funcționează Parlamentul European, modele de bune practici și poate găsim elemente comune. Interesul nostru e să preluăm și să implementăm în activitatea Parlamentului României exemplele bune din Parlamentul European.
Rep: Având în vedere că invitația se suprapune cu ziua dvs. de naștere, care este pe 20 decembrie, se ridică întrebarea dacă nu i-ați invitat tocmai pentru a sărbători împreună?
CM: Categoric nu. De altfel, i-am invitat acum pentru că în noiembrie nu o puteam face din cauza campaniei electorale, iar în octombrie era prea devreme pentru a putea fi organizată o asemenea deplasare. Invitația e oficială, programul delegației e clar, interesul e să putem prelua și implementa exemple de bune practici.
Rep: Unii dintre acești senatori invitați ne-au declarat că merg pentru ziua dvs. Cum comentați?
CM: Eu nu pot comenta ce spuneți că ați auzit de la unii dintre ei. Ca să înțelegeți corect cum sunt organizate aceste deplasări, vă pot spune că în această săptămână am un grup de 55 de invitați din România, din județele din regiunea Olteniei. Mare parte din ei sunt primari, și de asemenea sunt veniți pentru a înțelegere funcționarea instituțiilor europene.
Rep: Cât costă deplasarea celor 30 de senatori?
CM: Nu vă pot spune acum, de detaliile organizatorice se ocupă cei din stafful meu.
Context
În această perioadă, la Strasbourg este organizat târgul de Crăciun, una din atracțiile orașului. Din cauza afluxului mare de turiști prețul cazării la hotelurile din oraș crește simțitor.
Chiar dacă rezervările au fost făcute din timp, cazarea pentru patru zile la un hotel decent trece de 600 de euro, la care se adaugă avionul, circa 350 de euro, adică un buget minim de 1.000 de euro de persoană. Prin urmare, deplasarea celor 30 de senatori PSD costă bugetul delegației social-democrate din Parlamentul European minim 30.000 de euro, iar suma poate crește în funcție de hotelul ales și momentul în care au fost făcute rezervările.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
27 comentarii