G4Media.ro

EXCLUSIV Ce traseu va avea autostrada Gdansk – Constanța anunțată de ambasadorul…

EXCLUSIV Ce traseu va avea autostrada Gdansk – Constanța anunțată de ambasadorul SUA. Bucățile de autostradă ce trebui construite pe teritoriul României

Autostrada anunțată de ambasadorul american la București, prin care SUA vor să lege Portul Constanța de Marea Baltică, se numește Via Carpathia și este un proiect dezvoltat în cadrul Inițiativei Trei Mări. Autostrada ar urma să pornească din Lituania și să traverseze Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia, după cum arată site-ul Inițiativei celor Trei Mări – o platformă politică la nivel prezidenţial care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia) și la care SUA este co-participant.

Potrivit fișei proiectului, Autostrada Via Carpathia ar urma să plece din portul lituanian Klaipeda până în portul grec Salonic, tăind România prin partea sa de vest. Porturile Constanța (România) și Gdansk (Polonia) nu se află pe traseul direct al autostrăzii, dar vor fi legate de aceasta prin alte bucăți de autostradă (Autostrada Constanța – București – Pitești – Sibiu – Lugoj în cazul României).

În plus față de segmentul de autostradă Sibiu – Pitești, aflat acum parțial în construcție, pe teritoriul României ar urma să se construiască încă două segmente de drum de mare viteză aflate pe traseul Via Carpathia: segmentul Oradea – Arad, estimat la 350 de milioane de euro, și segmentul Lugoj – Calafat, cu o valoare similară.

Proiectul Via Carpathia a fost inițiat de Polonia și Ungaria în 2016 în dorința de a lega nordul și sudul flancului estic al UE. Proiectul a fost adoptat ulterior de Inițiativa celor Trei Mări ca unul strategic pentru regiune și ar putea fi finanțat prin intermediul Fondului de Investiții al Inițiativei.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat sâmbătă că proiectul autostrăzii implică atragerea de fonduri private.

Summit-ul celor Trei Mări organizat de România (17-18 septembrie 2018) a avut drept obiectiv obținerea de progrese privind interconectivitatea în domeniile transporturilor, energiei și digital. Unul din principalele rezultate ale Summit-ului a fost andosarea unei liste de proiecte prioritare de interconectare la nivel regional.

Dacă va fi realizat proiectul autostrăzii, va fi prima infrastructură rutieră care va lega Marea Baltică de Marea Neagră și Marea Egee.

Foto jos: Traseul Via Carpathia (cu verde)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

37 comentarii

  1. Impresionant. Dupa ce am dat 8 miliarde sa puna faianta la reactorul 1, urmeaza alte miliarde ca sa construiasca aliatul autostrada Bucuresti-Pitesti. Mai bine faceati o poza cu contractul, ca iar „se pierde”.

  2. Deci rămâne cam cum a fost. Şi nici în Schengen, nici vize USA ca polonezii.

    • Oricum Dvs. personal nu va trebuie viza SUA pt. ca aveti deja viza RU, data de tatucul Dvs. Tov. Putin.

  3. Si acuma imaginati-va un brat mov care leaga Odesa – Chisinau – Iasi – Roaman – Piatra Neamt – Tg. Mures – Cluj – Oradea. Asa ca ar fi un traseu central in tot planul asta? A8 este esential — doar ca se opun turcomanii din Bucuresti pentru a tine Moldova izolata.
    Mai departe, legarea Romaniei de Polonia prin Moldova (la Nord de Carpati) este mai directa si mai importanta pentru Romania, pentru ca este mai directa spre Polonia / Tarile Baltice / Polonia (plus ca sunt importante Ucraina si Belarus).

    PS. Nu uitati ca vorbeam de fapt de cai ferate initial. Detalii pt tot:
    http://three-seas.eu/wp-content/uploads/2018/09/LIST-OF-PRIORITY-INTERCONNECTION-PROJECTS-2018.pdf

    • Ai văzut că tot spre est tragi? Vrei să circule mai ușor racheții din Ucraina, că au bolizi dar îi cam rup pe drumurile din zonă.
      Cereți fraților unirea cu RSS Moldovenească, v-am mai spus! Și apoi puteți să faceți autostrada Iași-Chișinău-Odesa sau, de ce nu chiar Kiev.
      În plus, în afară de dictatele licuriciului, România nu are legături nici cu Polonia care să justifice așa o infrastructură, darămite cu Ucraina.

    • Statele unite nu investesc intr o zona pe care nu o pot controla.ucraina este un cartofi fierbinte plus are o graniță instabila

    • Nu-mi imaginez nimic, autostrada prin Moldova trebuie facuta oricum, cu sau fara legatura in Ucraina. E un obiectiv major pentru dezvoltarea regiunii si daca PNL cistiga alegerile si-si cunoaste interesul, trebuie sa o faca in regim prioritar.

  4. Niste cioturi.Aproape nimic.Era prea frumos să treacă prin Maramureș și Moldova că ai noștri meșteri mari au uitat de aceste regiuni.

    • Era frumos insa prin Moldova trebuie sa treaca prin Ukraina iar Ukraina nu e sigura. Sunt tot un fel de rusi si ei. Rusii din sud, ca sa zic asa. Aceleasi apucaturi. Iar la o adica Rusia nu ar permite Ukrainei sa lase NATO sa se foloseasca de teritoriul Ukrainei.

    • asa cum tu nu pleci de la A la B tripland aiurea drumul facand ocoluri, asa, logic, nici autostrada asta nu avea de ce sa treaca prin moldova sau maramures. da, trebuie una prin moldova, dar ala e alt subiect, nu are legatura cu asta.

    • Ce vorbesti Nea Mirica?
      Mai precis despre care … Ucraina vorbesti? Ca sunt mai multe in realitate.
      In Ucraina de Vest, nu au Rusii ce sa permita. Americanii sunt prezenti in Ucraina de Vest – crezi ca au avut permisiune de la Rusi??
      https://www.defenseone.com/threats/2017/10/ukraine-us-trains-army-west-fight-east/141577/

    • Andrei, esti orb?
      Tocmai ca legatura dintre A (Romania) si B (Polonia) trece prin Moldova, iar traseul prin Ungaria este o divagatie (menita sa tina Ungaria sub control – ceea ce este bine). Faptul ca nu vedem in aceste proiecte initiale (nu stim cat de actuale sunt, ma rog), letaura prin Moldova reflecta prioritatile birocratiei Bucurestene care tine Romania sub dominatie otomana: EVITAREA (si IZOLAREA) MOLDOVEI.

    • De trebuit trebuie autostrada prin Moldova. Insa autostrada civila nu pentru interes NATO fiindca e prea expusa.

    • Daca este prea expusa, se poate scadea expunerea (cu masuri economice, militare, politice, etc). Cu alte cuvinte, daca Rusia vrea sa ameninte legatura directa Romania – Polonia, mai poate lua si un pumn in cap, ca nu suntem obligati sa le suflam rusilor in bors.

    • Nu numai Moldova are nevoie de legaturi cu Polonia prin Nordul Carpatilor ci toata Romania. Vorbim de intereseul de a strange legaturile cat mai multe intre Romania si Polonia, iar legatura logica trece prin Moldova.

    • @Ioan
      Bre Ioane, orb ești tu, dar la figurat.
      N-o să aveți curând autostradă că avem alte priorități de la licurici și de la UE. Nu sunteți pe niciun coridor european de transport, traseul ocolește Ucraina și bine face. Iar Bucureștiul se teme mai mult de separatismul ardelean decât de al vostru.
      Ca să ne speriați, tre’ să agitați și voi unirea cu RSS Moldovenească, atunci poate primiți și voi autostrăzi.

    • @Cineva,
      1. Nu este vorba de separatism, ci de faptul ca Bucurestiul tine Romania in boala.
      2. Chestia cu speriatu sa o faci tu cu copii de gradinita. Moldoveanu generic (inclusiv eu) nu se joaca de-a bambiliciu cum faceti voi. Cand vine vremea schimbarii foii (cand s-au epuizat optiunile adica), v-am rupt fara avertisment. Nu ca plecam noi, va rupem pe voi de o sa regretati ca n-ati plecat voi deja.

    • @Ioan
      Păi cum ne rupeți, tată, că n-am înțeles? În bătaie, sau cum?

  5. Ce draguti sunt prietenii americani, fac autostrazi pe coridoarele de transport europene, cu fonduri de la UE. Dar stai, unde e implicarea americana? 😂

    • eeeeiii esti doar naiv …. pai GPL-ul ala pe care il scot prin fracking si pe care il aduc in marea nordului si in baltica (unde Polonia a fost de acord sa mai construiasca pe bani proprii si europeni cateva terminale in schimbul catorva mii de trupe americane) unde sa ajunga ?! pai pe tot flancul estic si pana in egee 🙂 … e business 🙂 …. asa ca nu va mai uimiti si udati la gandul ca o sa mai avem 2 -3 bucati de autostrazi care sa ne lege „regiunile istorice” …. fiti mai pragmatici si intelegeti ca banul misca lucrurile si nimic altceva 🙂

    • Pe sticlă?

    • Business-ul impinge prosperitatea inainte.
      Romanii au ocazia sa dezvolte business-ul „Romanesc” si Romano-Americano-Franco-Germano-Polono-Lituano-etc.
      Nu este normal?

    • Înțeleg ca nu vom mai scoate niciodată gazul din M. Neagră. E perfect!

    • @petrov
      Întâi citește din cele 164 de pagini ale inițiativei, apoi vorbește ! Ai sa vezi acolo ca aproape toate proiectele ce nu intra in ten-t, Via Carpatia nu intră , nu au inca identificată sursa de finanțare . Aici intervin americanii, in completare la ce se poate face din alte fonduri.

      Nimeni nu a spus negru pe alb ca americanii vor finanta ceea ce vezi in prima harta, e doar o preupunere, si asta, a unor ziaristi complet pe langa subiect.

  6. Păi ne-au arătat deja cu autostrada Transilvania ce mari „builderi” sunt ei. Nu mai bine își văd de treabă ei? Gata, am intrat în NATO, ei ne-au furat 1 miliard, suntem chit. Nu mai e nevoie să ne dea lecții….despre autostrăzi, nici ei nici fondurile corupției europene, că rezultatele se văd…
    Să îi țină doar pe ruși deoparte că n rest ne descurcăm singuri

  7. altele sint interesele,nicidecum pentru Romania,care nu are niciun cuvint de spus. Tot ceace se spune ca se va face,este o propaganda ieftina,pentru adormit copiii

  8. Cine pune botu’ la promisiunile din campania electorala (a lui Trump).
    Pana acuma doar 25% din promisiunile sale din campania electorala trecuta au fost finalizate !

  9. Aha. Deci americanii ne vor face autostrazile pe care noi le construim acum. Smart!

    • Daca le vor face! Sau sunt gogoși electorale americane și peneliste.Oricum ar completa numai niște cioturi. Cred că va fâșâi gogoașă după alegeri.

  10. Autostrada Gdansk Constanța e de fapt Klaipeda Salonic??? Parcă e un banc cu Radio Erevan. Sper că e o greșeală. Coridorul strategic trece la est de Carpați și iese le la extremitatea estică a ungariei și slovaciei, dacă e să evite ucraina de vest.

  11. Cel mai tare mă distrează moldovenii care se excitaseră prin comentarii la articolele anterioare pe tema asta că le face licuriciul autostradă.
    Interesant totuși că ar fi finanțată de la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări. Așteptăm detalii. Orice veste că nu finanțăm noi e bună.

    • Mai cap de burete, cine s-a „EXCITAT” ca „NE FACE” cineva ceva? Iar chestia cu „licuriciu” sa o pastrezi pentru conversatiile la tine in Micul Istanbul. Esti distrat? Oi, dea, am inteeleees: te distrezi adica esti foarte destept. Subtilitate de gagauta de Buca-Resti.

    • @Ioan
      Comenta unu’ Moromete în 10.10.2020 ora 12, pe primul articol din seria asta: „iN SFARSIT MOLDOVENII VOR VEDEA AUTOSTRADA ADICĂ POTECA MODERNA PE CARE SE POATE AJUNGE LA MATERNITATE ȘI CU MAȘINA, CAII SE POT ODIHNI.”
      Chiar l-am intrebat de unde știe că trece prin Moldova și am avut gura aurită.

  12. vazusem harta data(prima imagine din articol) cu citiva ani in urma, cam atunci tocmai cind se duceau lupte grele in estul Ucrainei, atunci am si auzit despre „Initiativa celor 3 Mari” si despre constructia noilor conducte de gaz/petrol pentru aprovizionarea tarilor din Europa de Est in asa mod incit sa nu mai depinda strategic de Rusia. acuma e 2020, au trecut vreo 5 ani insa ma bucur ca deja multe sau realizat: BRUA, terminale de primire a gazelor lichefiate in Polonia, Grecia, interconectarea energetica, etc. si mai stiu ca kremlinul a pompat multi bani pentru propaganda sa toxica care afirma ca nu avem nevoe nici de austostrazi si nici de gazul american, doar ca au uitata sa zica ca vara aceasta de exemplu gazul lichefiat american adus tocmai din Texas era vindut polonezilor mai ieftin decit cel rusesc vindut rusilor pe teritoriul sau. adica polonezii aveau gaz american mai ieftin decit rusii la ei acas. de ce asa ? deoarece acuma gazul se tranzactioneaza la bursa, vinde acela care pret mai mic.

  13. O lucrare aproape incredibila prin partea transversala cea mai consistenta Europei, bine ca au venit americanii si gata cu denigrarea!
    Geo-politic este o incantare,Turcia este congratulata dupa toatte alea cu o autostrada ce n-a visat nici un sultan, inainteaza prin foste pasalacurI , cica Balkan, poate isi ia naibii si zona asta de sud , vorbesc de peninsula o alta denumire. ”Balkan ”se numea partea europeana a imperiului otoman numita asa chiar de turci, noi nu intram in zona asta, multumim, baieti, Mircea si ceilalti! Bine ca mai vorbesc unii ca sa afle treaba.
    Ar fi cazul sa fim atenti in prezent, cu ocazia asta, ca vorbim de geo-politica.
    Asadar e liniste, e pace, migrantii se misca elegant, ce sa zic, tarile de serviciu la combatrea migratiei vor zice ca nu au fost de acord, dar daca nu rezolva europenii situatia si ii lasa pe americani, tot americanii. Popor clar la minte.
    Hai, ne tarsim de 30 de ani, o viata de om, ne mai trebuie atatea si noi in impostura, anume in tot locul, sa fie lucrurile limpezi !

  14. acum 2 zile v-am dat linkul respectiv intr-un comentariu, cam mult v-a luat sa stoarceti careva rânduri, fara sa veniri cu altceva decât un hiper rezumat.

    Ia mai sapati si dupa ten-t ca sa intelegi si notiunea de coridor de transport, segment principal, secundar etc. (indiciu in ultima harta).

    ma îndoiesc ca ati citit toate cele 164 de pagini ale documentului, ca v-ar fi iesit de un foileton, nu de un articol de doi bani. Si va mai numiri gazetari!!!

  15. Zona tampon adică linia frontului e la est de Carpați ,strategic vorbind.