G4Media.ro

EXCLUSIV Comisia Europeană despre pragul de 250.000 de lei la abuzul în…

Sursa foto: GEORGES GOBET / AFP

EXCLUSIV Comisia Europeană despre pragul de 250.000 de lei la abuzul în serviciu: ”Monitorizăm îndeaproape situația, având în vedere angajamentele asumate de România în cadrul MCV și PNRR”

Comisia Europeană a transmis G4Media că monitorizează ”îndeaproape” situația legată de amendarea Codului Penal în Senat și introducerea unui prag de 250.000 de lei sub care abuzul în serviciu e dezincriminat.

Întrebat de G4Media care este poziția Comisiei Europene față de această modificare criticată de societatea civilă, un purtător de cuvând al Bruxeless-ului a declarat:

  • ”Înțelegem că textul nu este final și că procesul legislativ este încă în curs de desfășurare. Cu toate acestea, monitorizăm îndeaproape situația, având în vedere angajamentele asumate de România în cadrul MCV și, în special, al PNRR. Mai general, reamintim importanța unei lupte eficiente împotriva corupției”.

Câteva sute de persoane s-au adunat miercuri seara în rondul din Piața Victoriei, în fața Guvernului, pentru a protesta după ce Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu.

Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Modificările au fost introduse sub formă de amendamente de parlamentarii puterii PSD-PNL-UDMR la un proiect de lege inițiat de guvern în decembrie 2022. Fișa legislativă de pe site-ul Senatului nu indică explicit numele parlamentarilor PSD, PNL și UDMR care au depus amendamentul, ci indică doar că sunt membri Comisiei Juridice din Senat.

Dacă amendamentul Puterii trece de vot, fapta prin care un funcționar public produce cu intenție un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracțiune. Dacă această prevedere ar fi fost în vigoare, Liviu Dragnea nu ar mai fi fost condamnat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Hai, ca mai avem o sansa (noroc cu UE…), sa vedem ce fac „alesii” in CD. Era cum era cu MCV-ul activat, dar acu e mai al naibii, ca ne ard la bani de nu ne vedem…Deocamdata, ne salveaza pozitia geo-strategica a tarii (ca n-am intrat in UE si NATO ca suntem noi cei mai breji, ca nu suntem deloc), dar nu total, ar cam trebui sa punem si noi umarul (prin vot si atitudine critic-constructiva), ca altfel n-o sa mai avem nici unde emigra.

  2. A venit cu monitorizatea? De ce nu a venit cu o propunere? Tare mult se mai implica.