G4Media.ro

EXCLUSIV Corporatist de top, fost șef OMV, Siemens Romania şi Transelectrica, condamnat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

EXCLUSIV Corporatist de top, fost șef OMV, Siemens Romania şi Transelectrica, condamnat penal pentru că intermedia șpaga la Administrația Spitalelor. Presa economică scria în urmă cu zece ani că Adrian Băicuși avea al doilea cel mai mare salariu din România

Descoperire surpriză a anchetatorilor DNA în unul dintre cele mai mediatizate dosare din 2023, cel în care a fost pus sub acuzare, pentru luare de mită, Cristian Plută, directorul adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). În timpul cercetărilor, procurorul de caz a aflat că una dintre persoanele de legătură dintre mituit și mituitori era Adrian Băicuși, în trecut unul dintre șefii cu notorietate în piața de multinaționale din România. La sfârșitul anului trecut, Băicuși și-a recunoscut faptele, iar în ianuarie 2024 a primit o pedeapsă cu suspendare pentru complicitate la luare de mită.

adrian baicusi
Sursa Foto: Linkedin

Pe data de 18 ianuarie 2024, Tribunalul București a admis  acordul de recunoaștere a vinovăției semnat, o lună mai devreme, în fața procurorului de caz de la DNA, de omul de afaceri Adrian Băicuși (59 de ani). Acuzat de complicitate la luare de mită, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, fie în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, fie la Biserica Lipia din comuna Gruiu, Ilfov. La momentul deciziei a fost revocată o decizie a anchetatorilor din 6 noiembrie 2023 de a-l plasa pe inculpat sub control judiciar.

În acord, Băicuși a recunoscut că, în perioada iunie – septembrie 2023, a intermediat legăturile dintre Cristian Plută, director adjunct al ASSMB și un om de afaceri care avea contracte pentru lucrări de reparații cu instituția acestuia. Înțelegerea presupunea promisiunea acordării de către afacerist a unui procent de 5% din valoarea facturilor care îi erau plătite de Administrația Spitalelor.

Conform acordului de recunoaștere, sprijinul concret al lui Băicuși a constat în aceea că, la solicitarea unora dintre inculpați a ținut legătura cu ceilalți, l-a întrebat pe un patron dacă a încasat banii de la ASSMB, iar când banii au intrat în contul firmei, i-a solicitat acestuia să-i plătească lui Plută o sumă corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor, fără TVA și fără garanția de bună execuție, potrivit înțelegerii anterioare dintre părți. Solicitarea unui interviu, trimisă de reporterul G4Media.ro lui Băicuși prin intermediul unui avocat care îl reprezintă, a rămas fără rezultat.

Demarat după denunțul directoarei ASSMB, Oana Sivache, care a aflat de la Plută de faptul că firmele contractante ofereau șpagă procent din sumele virate de instituție pentru lucrări la spitale sau pentru a câștiga licitații, dosarul a dus la acuzarea mai multor persoane, printre care angajați ASSMB, un om de afaceri, dar și un manager de spital care s-ar fi oferit să dea mită pentru a obține postul.

Specific acestei anchete a fost faptul că procurorii au identificat și pus sub acuzare trei persoane care făceau legăturile între mituit și mituitori și care nu lucrau nici la ASSMB, nici la firmele contractante. Astfel, alături de Adrian Băicuși, a fost inculpat pentru astfel de fapte Silviu Stăncilă, cei doi fiind asociați într-o societate comercială din București. O martoră din dosar a declarat anchetatorilor că Plută i-a spus despre Stăncilă că ”poate să îl influențeze pe premierul Ciucă, PNL-ul și orice structură de poliție sau parchet”.

De asemenea, tot pentru complicitate la luare de mită în această anchetă, a fost trimisă în judecată Elena Kuzmanovic Baltag, o apropiată a lui Ionel Arsene, fostul lider PSD Neamț, consilieră a lui Darius Vâlcov, consultantă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, membră în mai multe Consilii de Administrație de la societăți de stat.

Omul de afaceri Adrian Băicuși a fost, o lungă perioadă, unul dintre cei mai puternici corporatiști de origine română din economia autohtonă. Din presa economică și contul său de Linkedin reiese că, între 1993 și 1994, a fost CFO la Trustul Media Pro, între 1995 și 1998 – director în Agenția Română pentru Privatizare, între 1999 și 2003 – managing director OMV Romania, din 2003 până în 2008 – CEO Siemens Romania, între 2009 și 2011 – CEO Transelectrica, iar între 2011 și 2014 – CEO G4S Romania. În ultimii ani a demarat mai multe afaceri proprii.

Într-un articol din 2011, cu titlul ”Cele mai mari salarii cunoscute în România”, publicația Ziarul Financiar îl plasa pe Băicuși  pe locul 2 în topul salariilor din România, informația privind venitul său fiind preluată din declarația de avere semnată de acesta în calitate de șef la Transelectrica, societate de stat. În document, Băicuși menționase un venit lunar de 20.500 de euro pe care îl primise anterior ca șef la Siemens Romania.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. l-a rupt ! plange in pumni

  2. combinatorul asta ordinar sigur era omul juntei militaro-mafiote, fara de care nu se poate face nici o combinatie.

  3. adica parandarat. boala asta nu se trateaza cu un curs de reintegrare sociala ci cu masaj cu ranga.