EXCLUSIV Cum a ajuns o româncă simbol național în Marea Britanie în lupta anti-Covid / O poveste emoționantă despre ambiție, perseverență, sacrificii și multă muncă

Claudia Anghel, de 46 de ani, a acceptat să povestească pentru G4Media.ro cum a părăsit România în 2013, după ce-a lucrat în Spitalul Municipal din Călărași timp de 19 ani ca moașă. Ea spune că nu vorbea nici limba engleză fluent. Puțină franceză și mai multă rusă, pe care a învățat-o la școală. La 38 de ani și-a luat două genți mici în spate cu câteva haine pentru toate anotimpurile și-a plecat în Anglia pentru a-i oferi un viitor mai bun fiului său, pe atunci adolescent.

• NHS -National Health Service (Sistemul de Asistență medicală de stat) a ales-o ca simbol reprezentativ în an de pandemie pentru munca și aplecarea față de oameni. Într-o campanie națională care celebrează 72 de ani de la înființarea NHS, imaginea româncei tronează pe clădiri monumentale, în cele mai frecventate locuri publice, pe panouri publicitare, pe autobuze, în stații de transport public.
• John Rankin, unul dintre cei mai importanți fotografi contemporani, a trimis-o pe coperțile mai multor reviste, precum și în zeci de publicații online și print din Marea Britanie. Claudia Anghel a apărut la BBC, la alte câteva posturi naționale și internaționale, devenind o imagine simbol în UK
• Ea susține că nici o autoritate publică din România nu i-a dat un singur telefon. În schimb, englezii au ridicat-o pe un soclu și se mândresc cu ea.

E anul 2012. Claudia Anghel, angajată la maternitatea Spitalului municipal din Călărași, ajunge acasă și îi spune mamei sale că și-ar dori o schimbare. Că ar vrea, la o adică, să plece să muncească în străinătate. Are 19 ani de muncă în sistemul sanitar românesc. Are aproape 38 de ani, iar prietenii săi se uită ciudat la ea când o aud că vrea să emigreze.

„Nu-i cam târziu?” , o întreabă. „Eram foarte decisă să fac o schimbare. O nebunie, până la urmă, nu?”, își amintește Claudia.

A fost la două interviuri de angajare în 2012 și le-a picat pe ambele. N-a renunțat. A luat meditații în limba engleză. Profesor i-a fost o fostă pacientă pe care o cunoscuse în Spitalul din Călărași, o profesoară de limba engleză.

Apoi a dat un interviu pe Skype și-a fost chemată în Anglia, la Walsall, la nord de Birmingham, să se angajeze cu normă redusă.

E doar începutul unei lungi aventuri.

• „Am zburat la Luton și m-am trezit singură în aeroport, la 7 dimineața ca într-un film. Mi se părea că sunt la televizor. Cineva îmi spusese să ies din aeroport și să mă duc să iau un autobuz, că sigur găsesc, că au un sistem foarte bine pus la punct. Eu, cu engleza mea, mă luptam să-i înțeleg pe britanici. Am luat autobuzul și -am ajuns după-masă la Birmingham, unde vorbisem să stau în chirie. Ori n-am înțeles eu bine înainte să ajung, ori nu știu ce s-a întâmplat, dar doamna la care m-am dus să mă cazez mi-a zis că se eliberează camera doar de la data de 1, luna viitoare. Era 9 martie 2013 când am ajuns la cazare.”

„Și ce fac acum?”, mi-am zis. Femeia la care mă dusesem a început să dea ea singură telefoane, să mă ajute. A găsit un loc la o mansardă, o cameră cu 200 de lire cu un pat. A fost foarte de treabă, m-a și luat cu mașina și m-a dus să mă cazeze. Nu mă cunoștea, eram doar o străină într-o țară străină, încercând să-și facă o viață nouă la 38 de ani.”

Pe seară, Claudia Anghel s-a cazat. Când s-a pus să doarmă, a văzut că patul e gol, nu are nici o pernă, nici un așternut, nimic. „M-am învelit cu geaca în prima noapte, iar a doua zi m-am dus la magazin să-mi cumpăr o pernă și-o pătură.”

Aștepta doar să se apuce de muncă. Nici poveste.

De la spital i s-a cerut permisul de muncă. „Poftim? Nu știam ce înseamnă asta. Credeam că merg acolo și gata, angajatorul mă ia și-am terminat povestea. Nici vorbă.”

Nu e totul. Pentru a putea s-o angajeze, Claudia a fost trimisă să studieze la Universitatea din Birmingham un curs de moașe recunoscut la nivel internațional . „M-am trezit și studentă la 38 de ani”, spune femeia. Completează: „cursul începuse încă din ianuarie și-a trebuit să recuperez primele luni. N-a fost nici o problemă, era meseria mea.”

Aici a învățat aprofundat și limba engleză, a urmat cursuri de perfecționare, dar situația cu locul de muncă nu se rezolvase. Nu-i soseau actele. Îl aștepta pe poștaș în fiecare zi.

• „Eram frustrată, a fost o perioadă dificilă. Familia mă chema acasă, îți dai seama. Întoarce-te, nu mai sta!, îmi spuneau. N-am renunțat. Aveam ceva bănuți strânși, dar mâncam pâine cu lapte, fiindcă eram supărată și-mi spuneam că nu merit altceva, fiindcă nu am un serviciu. Pâine cu lapte. Plăteam chiria, mergeam la cursuri și umblam tot pe jos. Ore. Peste tot mergeam doar pe jos și-mi doream să muncesc așa cum știu eu s-o fac. Mi-aș fi dorit să pot munci în perioada aceea orice, inclusiv să spăl mese într-un restaurant, orice, doar să-mi vină actele.”

Finalmente, după luni de așteptare, Claudia și-a primit și permisul de muncă și-a putut începe să lucreze la spital. Muncea doar 18 ore pe săptămână ca ajutor de moașă. Atât îi permitea legislația din UK. Mergea și la cursuri, mergea puțin la spital.

Apoi și-a crescut și norma de ore. N-a lipsit nici o zi de la muncă fără motiv.

Despărțită de soț în România, cu care nu se mai înțelegea, cu băiatul adolescent rămas la bunici la Călărași și în grija surorii sale, Claudia începea să spere tot mai mult că lucrurile se vor așeza într-un fel, mai ales după ce a obținut un post mai bun la Spitalul Universitar din Coventry.

• „Eu prind drag de locuri și de oameni și nu prea am vrut să plec. Cumva, destinul a lucrat în așa fel încât să accept. Eram de aproape un an în Anglia și viața mea începuse, cumva, să reintre în normal. Am tras și mai tare. Eu sunt ambițoasă de fel, nu renunț niciodată la ce îmi propun. Copilul meu, care azi e adult, are 23 de ani, era adolescent atunci și-l lăsasem cu mama și cu tata în România și cu sora mea care l-a răsfățat, a avut multă grijă de el. Am făcut tot ce-am putut să-l aduc și pe el. Dar l-am întreabat înainte, mereu i-am oferit această posibilitate de a alege, fiindcă așa cred eu că este normal. A ales să vină și el și iată, ne-am reîntregit.”

Românca s-a mutat din mansardă cu postul de „junior midwife” obținut și-a continuat să facă ce știe mai bine. „Să fiu om, adică. Să muncesc, să fiu un profesionist. Să-i fac pe cei din jurul meu să se simtă mai bine. Să le ridic moralul atunci când nimeni n-o face. Să fiu acolo pentru ei. Aveam un post de ajutor, nu?, după 19 ani ca moașă în România. N-a contat fiindcă știam că voi ajunge să fac ce știu eu, să fac munca mea cu mâinile mele.”

Cu fiecare an ce trece, Claudia avansează la locul de muncă. Ajunge una dintre cele mai apreciate angajate. Într-o lună își depășește norma de ore cu 65. Adică stă 65 de ore peste program. Ajunge să conducă secția în spital și e mentorul unei generații. Câștigă premii care se acordă în serviciul public de sănătate, premii precum Extra Mile Award for „Outstanndig Care.”

Are studente care vin la ea. Le arată cu aceeași pasiune ce înseamnă să nu renunți și să îți găsești de fiecare dată energia pentru a merge mai departe.

Lipsește din spital o singură dată pentru câteva zile, după ce i se îmbolnăvește tatăl în România și vine la el.

„L-am pierdut anul trecut, în 2019. A avut un infarct pe care l-a dus o săptămână și nimeni n-a știut. Am venit acasă, era la spital, apoi sâmbătă m-am întors în Anglia, căci luni trebuia să fiu la muncă. Duminică a murit. L-am pierdut, e un gol imens rămas în suflet.”

Vine pandemia. Marea Britanie e printre cele mai afectate regiuni, mai ales după prima perioadă, când se adoptă o strategie fără prea multe restricții, militându-se pe imunizarea în masă. Pacienții continuă să vină în spitalul Universitar din Coventry.

Claudia Anghel nu-și ia nici o zi liberă și e în prima linie. „Femeile nasc, ce să facem, să le părăsim? Ce-ar însemna asta? Mi-am pus masca, echipamentul de protecție și acolo am fost zi de zi la fel ca întotdeauna.”

Într-o campanie națională care marchează 72 de ani de a înființarea Sistemului de Asistență Medicală de Stat din Regatul Unit, Claudia Anghel e aleasă ca unică reprezentantă din rândul moașelor. Nu știa ce înseamnă asta.

„Să fac eu poze, să apar eu undeva? Nu prea vreau. Ajută la ceva?”, și-a întrebat colegii din spital atunci când cei din conducere i-au spus că va fi imaginea NHS.

„Da, ești a noastră, ești mândria noastră și trebuie să apari. Vei face niște fotografii, atât”, i s-a răspuns.

În motivarea de a o alege, NHS scrie: „A fost decisivă în luarea unor măsuri în secția de maternitate, unde s-a îngrijit de mame, de bebelușii acestora și de familii într-o perioadă atât de nesigură și de stresantă precum cea în care ne aflăm.”

Șefii spitalului au descris-o ca „un exemplu strălucitor” în profesia sa.

Alături de Claudia, din întreg sistemul public de sănătate din UK au fost aleși încă 11 angajați, între care un paramedic, un dispecer de la serviciul de urgență, o asistentă de pe ATI, un medic specialist ATI, oameni aflați toți în primie linie în lupta anti-Covid.

Luna trecută, Claudia a fost chemată la o sesiune foto. S-a trezit față în față cu John Rankin, un fotograf celebru de modă din Marea Britanie, care se ocupă în special de vedete. E unul dintre cei mai importanți artiști contemporani din acest domeniu.

„A fost foarte prietenos, m-a făcut să mă simt bine. Am tot povestit despre munca mea, despre copii, despre viață. Vorbea foarte mult și-am încheiat ședința rămânând prieteni. Eu nu știu să pozez, nu știu să stau. M-a ajutat. Apoi am văzut ce se întâmplă și cum lucrurile iau amploare.”

Rankin, într-o intervenție la BBC, vorbește despre întâlnirea cu Claudia și cu ceilalți angajați aleși în campania NHS:

„Venind după săptămâni de izolare și întâlnindu-i pe ei, care muncesc cu atâta pasiune și sunt acolo pentru noi, toți ceilalți, m-a făcut să mă simt foarte umil. Ei sunt atât de devotați și au fost în tot acest timp în prima linie. Ei sunt eroii zilelor noastre.”

Imaginea Claudiei semnată de Rankin apare la BBC și face înconjurul țării. Nu e totul. Încep să curgă mesajele. Multe. De la paciente, foste paciente, de la colege. E sunată de posturile naționale de TV, apare în principalele publicații din UK.

„Îți mulțumim Claudia, ești eroina noastră”, îi scrie o englezoaică pe pagina de facebook.

Imaginea Claudiei tronează și în Piccadilly Circus în Westminister.

E pregătită pentru a fi pusă pe autobuze în întreaga țară, pe panouri publicitare, pe clădiri monument, în stații de metrou.

„Nu sunt nici un erou, doar mi-am făcut munca mea. Sunt un om obișnuit”

O altă fostă pacientă îi scrie Claudiei: „Ești o persoană senzațională care lucrează cu pasiune și cu suflet, cu dragoste. Încetează să spui că ești un om obișnuit. Oamenii obișnuiți merg zi de zi la muncă fără să le pese de ce este în jurul lor. Tu nu ești deloc obișnuită, te rog nu mai spune asta.”

Neobișnuita Claudia Anghel de la Spitalul din Coventry e o imagine simbol a Marii Britanii în lupta anti-Covid.

Din România n-a sunat-o nici o instituție publică. Nici un ambasador, nimeni în afară de cei câțiva prieteni pe care îi păstrează.

„Nici nu aștept asta, Doamne ferește. Mie doar mi-e dor de mama și e suficient s-o aud în fiecare zi.”