G4Media.ro

EXCLUSIV Cum s-au pensionat șefi ISU Prahova implicați în ancheta privind funcționarea…

Sursa Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

EXCLUSIV Cum s-au pensionat șefi ISU Prahova implicați în ancheta privind funcționarea pensiunii Ferma Dacilor/ Serviciul Secret al MAI le-a retras accesul la informații clasificate

Primii șefi ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Mihai Drăgan și Elisei Dumitru, acuzați că ar fi închis ochii la neregulile de la Ferma Dacilor, au plecat, în 2021, de la conducerea instituției, prin pensionare medicală, la 46, respectiv 45 de ani, au explicat surse oficiale pentru G4Media.ro. Cei doi s-au retras din funcție la scurt timp după ce Direcția Generală de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fostul Doi și-un sfert, le-a retras accesul la informații clasificate și secrete de stat, conform surselor.

Într-un răspuns oficial al DGPI pentru G4Media.ro, se arată faptul că „au fost identificate elemente de incompatibilitate privind accesul la informații clasificate și secrete de stat în cazul inspectorului șef și prim-adjunctului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova (ISUJ Prahova), de la acea dată”.

Mai mult, din document reiese faptul că în paralel au fost sesizate și organele penale privind „modul deficititar de îndeplinire a atribuțiilor la nivelul ISUJ Prahova, precum și aspectele referitoare la agenții economici din județul Prahova care nu respectau reglementările din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor”.

Surse din MAI au explicat pentru G4Media.ro că măsura a venit pe fondul neregulilor descoperite la pensiune, nereguli care au fost sancționate doar cu avertisment. Dar și pentru faptul că la nivelul ISUJ Prahova devenise o practică mesele de protocol la locațiile verificate de pompieri, conform acelorași surse. Practica despre care se vehiculează că s-ar fi perpetuat ulterior. Dosarul DNA, deschis după sesizarea DGPI și clasat în martie, va fi redeschis de actuala conducere a parchetului anticorupție.

Redăm mai jos integral răspunsul DGPI pentru G4Media.ro:

”Referitor la solicitarea dumneavoastră, adresată Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, înregistrată cu nr. 1872636 din 28.12.2023, Compartimentul Informare și Relații Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

În virtutea îndeplinirii obligațiilor instituționale, DGPI a semnalat beneficiarilor legali, respectiv organelor de urmărire penală modul deficitar de îndeplinire a atribuțiilor la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Prahova (ISUJ Prahova), precum și aspectele referitoare la agenții economici din județul Prahova care nu respectau reglementările din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.

Totodată, menționăm că, la nivelul anului 2021, au fost identificate elemente de incompatibilitate privind accesul la informații clasificate secrete de stat în cazul inspectorului șef și prim-adjunctului inspectorului șef ai ISUJ Prahova, de la acea dată, sens în care s-a dispus avizarea negativă a accesului la informații clasificate secrete de stat pentru cei doi ofițeri.”

Citește și

Dosarul DNA despre Ferma Dacilor închis în martie va fi redeschis / În 2019, ISU Prahova făcuse o chermeză chiar la pensiunea pe care trebuia să o controleze – SURSE

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Nu demult tipa Recorder ca de ce se ocupa baietii astia de retras autorizatii! Uite ca stiu ei de ce le fac si de ce nu dau explicatii gratuite! Bravo lor, profesionisti!

  2. Pensii de peste 8000 lei/luna
    Luati cu lamaie dragi romani, luati cu lamaie
    SCARBA

  3. Legislatia ar trebui simplificata.

  4. Nu stiu cum e cu mesele astea „de protocol” la noi, dar in Bulgaria cand m-a oprit un politist, nu stia el engleza sau romana, dar a tot repetat „protocol” pana i-am dat niste leva. Omul altfel foarte „cinstit”, a considerat ca i-am dat prea mult si mi-a dat jumate inapoi.

  5. Intreb si eu: cum poti merge la o locatie care nun exista in acte?

    • Intrebarile mai bune sunt: cum naiba dadea bon fiscal la produse, cum a trecut de verificarile de la DSP (avea restaurant totusi), cum s-a bransat la curent si la apa fara sa fie constructiile edificate.

  6. Uite ca mai exista si structuri care isi fac treaba ca la carte, cinste lor! Daca toti ar proceda la fel, nu s-ar mai ajunge la astfel de drame…

  7. Deci, serviciul de informatii al MAI isi face bine treaba, elimina sefii spagari si trimite la parchet cu ce se ocupau sefii spagari. Parchetul apreciaza contextul, se uita la omul protejat de sefii spagari si considera ca spaga e traditie la romani… Cred ca abia de aici incepe o investigatie simpla si interesanta. Cine sunt cei care au considerat spaga traditie si cu ce functii au fost ei rasplatiti pentru eroicele fapte?

  8. bine le-a facut!!!

  9. Adica aia de ii injura presa preacinstita ca le retrag oamenilor cinstiti si muncitori avizele de acces la informatii secrete, faceau o treaba corecta si legala? Vaaaiii, ce urat!
    Intr-o tara in care coruptia omoara la propriu oameni in fiecare luna este de apreciat ca exista oameni care incearca sa isi faca datoria. Mi ar placea sa ii vad la fata, ca de politicieni care fura si apoi emigreaza ca e rau in Romania m-am saturat.

  10. Singura instituție care și-a făcut datoria în toată ecuația aceasta e DGIPI și bravo lor pentru modul în care au procedat.În schimb după retragerea avizelor de acces la informații clasificate cei doi mari șefi de la ISU Prahova s-au îmbolnăvit subit și s-au pensionat medical la vârste tinere,fără să-i sancționeze nici cotea.

  11. E clar ca bună ziua că de la nivelul conducerii ISU Prahova s-au pretins mese de protocol pentru cadrele instituției pentru a se tolera abateri de la normele de securitate la incendiu,de pildă pentru a se da avertisment sau amendă contravențională și a nu se întreprinde demersurile necesare pentru intrarea în legalitate și închiderea unității în cazul în care nu se intră în legalitate.

  12. Sau să dai numai sancțiunea avertismentului deși tu constați șase abateri,șase încălcări ale legii.

  13. Aveau 45 de ani sau s-a pensionat la 35 de ani? P.S. Oricum cea mai tare faza a fost intalnirea ISU la o unitate pe care ei nu au aprobat-o pentru functionare. Noaptea mintii…Numai niste angajati profitori de la institutiile de stat puteau sa faca asa ceva. Nu au ei probleme de imagine…reputatie…deontologie…confilicte de interese…Nimic. Zero barat!
    P.S. Si se tot mira bugetarii ca avem ceva cu ei. Logic, atata timp cat etica si integritatea – daca le aveti – le lasati la poarta cand ajungeti la servici

  14. Nu uitați, noi le platim pensiile speciale!

  15. hotia maxima , incompetenta maxima, totul PSDNLUDMR

  16. Nu initiati domnule Ciolacu un proiect cu bani de la EU prin care sa educati oamenii din institutiile de stat intru Necoruptie? Mai ales sefii. Daca ne straduim, va scriem noi proiectul.

  17. …s-au pensionat fain frumos pe ascuns. Daca nu ardea, nu iesea la iveala si toti erau multumiti. Inclusiv Arafat.