G4Media.ro

BREAKING Deciziile de pensionare pentru dosarele depuse de la 1 septembrie nu…

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

BREAKING Deciziile de pensionare pentru dosarele depuse de la 1 septembrie nu pot fi emise. Softul încă nu a fost actualizat / Casa Națională de Pensii: Aplicația este în testare. De la sfârșitul lunii octombrie va începe emiterea deciziilor

Casa Națională de Pensii a transmis, joi, într-un răspuns la o solicitare G4Media, că aplicația informatică pentru emiterea deciziilor de pensionare pentru dosarele depuse începând cu 1 septembrie – când a intrat în vigoare noua lege a pensiilor – este încă „în testare”. Din acest motiv, deciziile pentru dosarele depuse la începutul lunii septembrie vor fi emise abia „de la sfârșitul lunii octombrie”, în ordinea în care au fost depuse.

Abia după emiterea deciziilor pensiile vor putea fi plătite noilor pensionari.

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii a introdus noi principii, definiții, elemente parametrice, precum și o nouă formulă de calcul a pensiilor, care au impus realizarea unei noi aplicații de stabilire a drepturilor, a precizat Casa Națională de Pensii într-un răspuns pentru G4Media.

„De asemenea, în reforma sistemului de pensii, un obiectiv major în domeniul aplicațiilor informatice este și acela de a se integra toate modulele de calcul anterioare, toate versiunile de calcul impuse de legislațiile anterioare, respectiv de creare a unei baze de date unitare care să permită un istoric accesibil al tuturor dosarelor”, au explicat reprezentanții Casei Naționale de Pensii pentru G4Media.

Astfel, aplicația pentru înscrierile noi, drepturi stabilite conform Legii nr. 360/2023, este construită pe 3 paliere, a transmis CNP pentru G4Media:

– preluare date din carnetul de muncă;

– preluare informații din baza de date asigurați după 01.04.2001;

– stabilirea drepturilor de pensie.

„Primele două sunt deja funcționale, iar a treia a fost finalizată și este în testare, urmând ca de la sfârșitul lunii octombrie să înceapă emiterea deciziilor”, a transmis Casa Națională de Pensii într-un răspuns pentru G4Media.

La acest moment, casele teritoriale de pensii înregistrează dosarele și le analizează, urmând să finalizeze deciziile pe baza noii aplicații informatice, în ordinea depunerii cererilor de pensionare.

Față de termenul de soluționare de 45 de zile prevăzut de lege, Casa Națională de Pensii a transmis într-un răspuns la solicitarea G4Media că se vor emite cu celeritate deciziile pentru dosarele depuse începând cu luna septembrie.

Întârzieri la plata pensiilor recalculate

În mai multe județe din țară pensionarii au mers la casele de pensii pentru a reclama faptul că nu au primit pensiile mărite, deși primiseră acasă deciziile de recalculare.

Potrivit informațiilor primite la solicitarea G4Media de la Casa Națională de Pensii, toate casele teritoriale de pensii soluționează în prezent, în flux continuu, atât cererile prin care se solicită verificarea deciziilor de recalculare a pensiilor emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023, cât și cele privind stabilirea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie, anterior datei de 01.09.2024, conform prevederilor Legii nr.263/2010.

În acest sens, conducerea Casei Naționale de Pensii a solicitat urgentarea soluționării tuturor acestor cereri.

În răspunsul pentru G4Media, Casa Națională de Pensii spune că se pot înregistra unele întârzieri din cauza volumului foarte mare de activități de la nivelul caselor teritoriale de pensii, atât în emiterea deciziilor, cât și în plata drepturilor de pensie cuvenite.

Casa Națională de Pensii a mai precizat pentru G4Media că în toate aceste cazuri se vor acorda, în cel mai scurt timp posibil, drepturile restante cuvenite de la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Unii ar trebui condamnați pentru ce au făcut anul ăsta cu pensiile! Începând din minister până la ultima casă de pensii, toți sunt vinovați pentru haosul creat. Se pare că televiziunile au primit bani în plus și au lăsat moartă subiectul pensii exact când haosul e la apogeu.
    Softul cu recalcularea a dat erori, softul pentru noii pensionari ÎNCĂ nu e pregătit, softul pentru mica recalculare nici atât, dar toată lumea tace!