G4Media.ro

EXCLUSIV DNA a trimis un punct de vedere CSM, în care avertizează…

EXCLUSIV DNA a trimis un punct de vedere CSM, în care avertizează că noile condiții de vechime impuse procurorilor anticorupție nu pot fi aplicate retroactiv deoarece ar încălca legea fundamentală

Într-un punct de vedere formulat astăzi către CSM, conducerea DNA susține că aplicarea retroactivă a noilor condiții de vechime prevăzute de OUG adoptată luni de Guvern intră în conflict cu prevederile constituționale și că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, DNA ar pierde 34 de procurori. În documentul semnat de procurorul-șef, Anca Jurma, se arată că, dacă se va exclude din vechimea procurorilor și perioada în care aceștia au fost auditori de justiție în cadrul INM, atunci DNA va pierde alți 23 de procurori.

Astfel, după publicarea OUG în Monitorul Oficial, DNA va pierde 57 din 150 de procurori, adică aproape 40% din totalul lor. Surse din cadrul direcției au declarat pentru G4Media.ro că impactul asupra activității instituției este, de fapt, mult mai mare, având în vedere că procurorii vizați de OUG sunt cei tineri, operativi – ceea ce înseamnă că vor pleca 57 din cei 100 de procurori care lucrează efectiv dosare, adică DNA va pierde aproape 60% din forța de muncă efectivă doar în cazul aplicării noilor condiții de vechime.

Guvernul a mărit de la 8 la 10 ani condiția de vechime pentru ca un procuror să poată activa în DNA. Tot, prin OUG s-a prevăzut la art VII că procurorii pot rămâne în DNA nu mai dacă îndeplinesc noile condiții prevăzute în legea de organizare judiciară.

Cele mai relevante fragmente din punctul de vedere trimis de DNA către CSM

  • ”(…) În cazul aplicării acestui articol, 34 de procurori din cadrul direcției, din care 24 numiți și 10 delegați, vor fi afectați de dispozițiile art. VII mai sus menționat (…) În cazul excluderii perioadei cât procurorii au avut calitatea de auditor de justiție din vechimea necesară numirii în cadrul direcției în afara celor 34 de procurori care au vechimea sub 10 ani, încă 23 de procurori, din care un delegat, ar avea vechime sub 10 ani”
  • ”Dispozițiile tranzitorii din art. 5 al Legii nr. 207/2018 mai sus citate sunt în acord cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție potrivit căruia “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. În plus, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 5 din Legea nr. 207/2018, au caracter de normă specială, față de dispozițiile art. VII din proiectul OUG, având în vedere caracterul expres al primelor în raport cu caracterul general al celor din urmă. Dacă art. VII al OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției se interpretează în sensul că procurorii numiți la DNA pot fi revocați din funcție întrucât nu ar mai îndeplini condițiile potrivit legii noi (care impune alte condiții de vechime), ar fi o veritabilă retroactivare a legii, ceea ce înseamnă nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, or legiuitorul este obligat ca în activitatea de legiferare să respecte principiul neretroactivității legii (cu singura excepție permisă cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile) și ar fi încălcat totodată principiul stabilității procurorilor consfințit în art. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată”, se mai arată în documentul semnat și înaintat către CSM de Anca Jurma, procurorul-șef al DNA.
  • ”Trebuie precizat că numirea procurorilor în cadrul DNA nu este echivalentă cu o promovare, date fiind și dispozițiile art. 87 alin. 9 (“La data încetării activității în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine”) și art. 87 alin. 91 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care prevede că de la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul DNA își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul direcției”.

(Sursa Foto: Inquamphotos/ Autor: Octav Ganea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Daca unul,infiferent daca e ticalos sau nu intoarce tara asta pe dos inseamna ca ne meritam soarta. Institutii, media, procurori ,mare parte din populatie sunt rascolite si injosite in asemenes hal duce la dilema ori toti enumsrati dunt idioti ori omul este superdotat

    • De ce dorm procurorii ?
      De ce stau ca oile, asteptind sa fie sacrificate ?
      De ce procurorii nu i-au trimis in judecata pe membrii grupului infractional organizat psd, la care au aderat sase judecatori corupti din CCR, citiva judecatori corupti de la ICCJ, citiva judecatori corupti de la CSM, de la Curtile de Apel si de la Judecatorii, Inspectia Judiciara, ministrul corupt si las al justitiei, Avocatul Poporului ?
      Toti se fac vinovati de constituire sau aderare la un grup infractional organizat, abuz in serviciu, favorizarea infractorilor si obstructionarea justitiei, toate acestea fiind atacuri directe asupta democratiei si statului de drept.

  2. Exact situatia din Polonia. MUIEPSD

    • Cu observatia importanta ca Polonia a reusit sa se modernizeze incredibil de mult cu ajutorul fondurilor europene, iar luna trecuta a primit, in premiera pentru o tara estica, statutul de economie dezvoltata.

  3. CCR va declara ca orice vrea PSD e constitutional.

    Ce usor se cumpara romanii de catre o mafie gen PSD.

    • @ 2087 – 1984

      Ai uitat ca CCR-ul tocmai declara „n” prevederi din CPP ca fiind NECONSTITUTIONALE ?! Atunci cum fu ‘ ? Pro sau contra PSD-ALDE, ca ma „ametisi” ?!

    • @X,
      Ai verificat data stelara, e tarziu d-le ?! Din 1984 si pana astazi n-ai avut nevoie de nicio revizie, de vreun schimb de baterie sau de ulei ?! Sa stii ca ameteala de aici ar putea veni…

  4. Revin: TOTI procurorii DNA sa-si dea demisia miercuri dimineata. Sa lase DNA-ul gol.
    Si, dupa cum spunea doamna prof. Mihaela Miroiu, cetatenii ar trebui sa treaca la nesupunere civica.

  5. Zegrean a spus ca e neconstitutionala aplicarea retroactiva a chestiunii cu vechimea ! A mai spus ca exista o decizie a CCR care a spus asta anterior ! Ministrul Coruptiei, stia asta dar a lasat-o asa, croita pe masura lui dragnea, ca sa se poata agata de prevedere in instanta pentru a anula probatoriile !! Dnul Zegrean s-a prefacut ca nu stie exact textul dar a spus ca daca OUG prevede aplicarea chestiunii cu vechimea pentru procurorii existenti (si nu pentru viitor) atunci inseamna ca ”….Romania nu mai are nevoie de Justitie !”

    • Dragnea si ceilalti penali pescuiesc acum in ape foarte tulburi !

      PS. Sa ne traiesti coane Slugarele ! 😉

  6. Decat sa se incurce cu gasirea unor tertipuri si motive de genul 8 ani vs. 10 ani vechime, mai bine scriau direct in lege ca prea-fericitii din PSD-ALDE nu pot fi anchetati (de procurori) si nici condamnati (de judecatori). Ce, cumva e discriminatoriu? Ne va gasi Tudorel o „iexplicatie”. De exemplu dumnealui crede ca acolo unde legea nu distinge nimeni nu are voie sa distinga (vezi cazul numirii de la DNA).

  7. Cei care oracaie sau schelalaie , sunt cei care au ajuns in acele functii , prin bine cuniscutul sistem din Romania -PCR- (Pile -Cunostiinte si RElatii ).
    Nu ca prin minunatul occident ar fi altfel .

    • Corect. Cum dracu se face ca toti sunt „detasati” si nici unul prin concurs. In rest, ne tot plangem de nepotisme si coruptie, dar la DNA totul e ok? Cum sa lucrezi la DNA fara concurs? Toti incompetentii sunt acolo? Si G4 le mai ia apararea?

    • Pesedeii au facut mismasuri si combinatii si cand le-a fost frica de DNA. Stai sa vezi ce frumos va fi dupa ce se pune lacatul pe DNA. Voi astia care ii pupati in c.u.r si le luati apararea acum, o sa muriti de foame, iar noi restul care ne dorim o tara normala, o sa plecam prin alte parti. Sobolanilor!

  8. ” This is ROmania ” se pare ca sunteti foarte stiutor , cum de previzionati ca cei care cica sustinem PSD sau ALDE o sa murim de foame .
    Voi cei care va doriti o tara” normala” ,va invit sa veniti in minunatul occident , si va doresc sa constatati pe propria piele ce bine o sa va fie , la foarte multi dintre voi .