G4Media.ro

EXCLUSIV Dosarul Kovesi: Cine a semnat documentele prin care polițiștii au fost…

EXCLUSIV Dosarul Kovesi: Cine a semnat documentele prin care polițiștii au fost trimiși să-l escorteze pe Nicolae Popa din Indonezia și ce cheltuieli a acoperit Poliția Română

Două documente ale Ministerului de Interne consultate de G4Media.ro arată că instituția a aprobat în aprilie 2011 o ”acțiune operativă” de escortare a lui Nicolae Popa din Indonezia în România, după ce autoritățile de la Jakarta au aprobat extrădarea acestuia. Notele arată că ministrul de Interne și șeful Poliției de la acel moment au aprobat cheltuielile necesare pentru deplasarea a doi polițiști la Jakarta, împreună cu un reprezentant al Parchetului General.

Astfel, o ”Notă raport privind extrădarea din Indonezia a cetățeanului român Popa Nicolae” a fost întocmită de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din Inspectoratul General al Poliției Române. Nota a fost semnată de directorul Centrului, subcomisar Mihai Friptu, și a fost aprobată de șeful IGPR, chestorul Liviu Popa, precum și de ministrul Afacerilor Interne, Traian Igaș. Nota a fost întocmită și aprobată de șeful IGPR pe 14 aprilie 2011.

În nota raport aprobată de șeful IGRP și ministrul de Interne, șeful Centrului de Cooperare Polițienească Internațională solicită aprobarea pentru următoarele puncte:

– deplasarea la Jakarta în perioada 17 aprilie – 24 aprilie 2011 a escortei formate din reprezentanții IGPR
– cazarea, diurna 100%, transportul local, cheltuieli neprevăzute și asigurările de sănătate să fie suportate din fondurile alocate Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din IGPR, pentru activități de extrădare / transfer
– pe perioada deplasării să se asigure salariul în țară
– Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și Direcția Financiară din IGPR să îndeplinească prevederile prezentei Note Raport.

În Nota de fundamentare care însoțește Nota Raport, șeful Centrului de Cooperare Polițienească Internațională arată că ”potrivit comunicării verbale a Ministerului Justiției, autoritățile din Indonezia au aprobat extrădarea numitului Popa Nicolae”.

În Nota de fundamentare se cere aprobarea pentru deplasarea în Indonezia a unei escorte formate din Comisar șef Ion Marius și subinspector Alexandrescu Sebastian Victor, ambii angajații Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din IGPR.

Escorta urma să plece în Indonezia în perioada 17-24 aprilie 2011, deplasarea efectuându-se pe ruta București – Jakarta.

În Nota de fundamentare se mai arată că din escortă mai face parte și un reprezentant al Parchetului General. ”Pentru a nu exista neconcordanțe în ceea ce privește orarul de zbor și ruta de deplasare, biletele de avion vor fi rezervate de instituția mai sus menționată”, se arată în Nota de fundamentare. Documentul mai arată că rezervările pentru camerele de hotel a fost făcută de Ambasada României din Jakarta, la un hotel de lângă Ministerul Justiției din Indonezia, ”întrucât formalitățile de predare se vor întocmi în cadrul acestei instituții”.

Nota de Fundamentare mai prevede că Direcția Financiară din IGPR va suporta următoarele cheltuieli: cazare, diurna 100%, transport local, transportul internațional (bilete de avion numai dus), taxe de aeroport (pentru escortă și extrădat) și asigurările de sănătate, ”având în vedere că este o acțiune operativă”.

Context:

Ancheta în care Laura Codruța Kovesi este urmărită penal are legătură cu aducerea în ţară în 2011, din Indonezia, a fostului director al FNI, Nicolae Popa, omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Pe atunci, Kovesi era procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de detenţie în dosarul FNI. Sebastian Ghiţă a anunţat pe 9 decembrie 2018 că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ghiţă reclama că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

Poliția Română a anunțat, la acel moment, că repatrierea lui Popa a fost făcută conform legislației și a prezentat public facturile plătite de Ministerul de Interne.

”În ceea ce privește achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în țară a unui cetățean român, în anul 2011, condamnat într-un dosar penal și pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, vă informăm că procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câștigător operatorul economic S.C. ION ȚIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziționate au vizat transportul de pasageri, pe ruta București – Jakarta și retur. Semnarea contractului de prestare servicii și decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliției Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 14.04.2011. Operatorul economic a emis factura fiscală, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de I.G.P.R., prin ordin de plată, la data de 29.04.2011”, arăta IGPR într-un comunicat de presă pe 11 decembrie 2018.

Foto: Nicolae Popa (InquamPhotos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

126 comentarii

  1. Liviu Popa spunea acum 2 zile că el nu a ştiut nimix despre extrădarea şi aducerea în RO a fugarului Nicolae Popa.
    Acum se vede clar că A MINȚIT. FOSTUL ŞEF AL POLIȚIEI. Pe el nu îl întreabă nimeni când e prins cu minciuna grosolană? Antena 3 nu trebuie să vină să corecteze informația? (În mod simetric).

    • Bineinteles ca nu. Nu se va corecta nimic.

      Fiindca asta e Romania, iar romanii inghit orice minciuna, sunt o natie de cersetori si fraieri.

    • @zise dobre

      ba mai mult, se plang tot timpul.
      Romania, plai mioritic

    • Antena3??? Ieri asa zisii jurnalisti Adrian Ursu si Oana Stancu,cica odata jurnalisti de investigatii,acum mercenarii puscariasilor,lansau niste facaturi jalnice ,o poza contrafacuta in care aparea o jumatate de Codruta Kovesi lipita pur si simplu pe o masa lunga ,intr-o incapere de stil eclectic ,probabil poza facuta la Sinaia,la castel!!! Apoi a intrat vestitul Andrei Cozma,mafiot PSD ,sa depuna „marturie” ca fosta sefa DNA a petrecut in privat cu toti mafiotii din politica,dar ingaima ceva neconvingator,asa ca „jurnalistii” i-au multumit si au inchis..Asta nu numai la latrina lui voiculescu,ci si la gusa teve,care nici mai mult nici mai putin ,s-a jurat ca el a vazut pozele lui ghita cand a fost la el,nu numai cristoiu si andronic!Asa ca trebuie fratilor,vezi -Doamne,sa-l credem pe cuvant ca nu minte!!Iar la B1,sorina matei,cea care odata era in conflict pe fata cu inculpatul ghita,fiind fosti colegi de liceu,l-a invitat si ea -ca pe un prieten acum!!!- sa vorbeasca despre” cum „minte Codruta”!! LINSAJ MEDIATIC SI „JUSTITIE” LA TOATE TELEVIZIUNILE CU ACTIONARI SAU SEFI PENALI !VIITORUL MASS MEDIEI ESTE PE INTERNET!!ADIO,GUSA TEVE, SORINA MATEI SI SILVIU MANASTIRE!!

    • E posibil sa fie trecut respectivul la rubrica „Aprob”, ca sef al institutiei, dar sa fi semnat un loctiitor „pentru”… Insa e greu d ecrezut chiar si asa ca el nu a stiut, mai degraba s-a ferit :))

    • Astia cercetati penal au acum o sectie speciala in CSM care-i apara,doar toti au fost alesi pe spranceana,de la Florea asta „niciodata independenta” ,pana la Savonea,crescuta de Rodica Stanoiu,ministrul justitiei pe vremea lui Nascase! Asa ca mincinosii pot depune marturie ,ca e crezuta!Asa e in lumea bolsevicilor,minciuna este adevar!

    • Antena trei/ niste derbedei

      NU va face NIMIC impotriva obiectivelor P$D

      https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/stop-publicitatii-pe-televiziunile-mincinoase

    • PROBLEME

      pe SEAP, achiziţia a fost publicată abia în data de 26 mai 2011,

      în condiţiile în care Nicolae Popa a fost adus în ţară în data de 21 aprilie 2011.

      https://www.activenews.ro/documente/anunt%20atribuire%20MAI.pdf

      Mai mult, din anunţul de atribuire nr. 107978/26.05.2011, rezultă, într-adevăr, că

      MAI a achiziţionat

      “servicii de transport aerian de pasageri şi de marfă, cu excepţia transportului de corespondenţă”,

      având locul principal de prestare a serviciilor “Bucureşti – Jakarta şi retur”,

      numai că, spre deosebire de afirmaţiie făcute în cadrul comunicatului de presă,

      anunţul de atribuire publicat demonstrează că a fost depusă o singură ofertă, şi nu trei.

      Achiziţia nu s-a făcut prin licitaţie, ci prin negociere directă, fără publicarea, prealabilă, a unui anunţ de participare,

      Ministerul de Interne, prin ofiţerul delegat să se ocupe cu această achiziţie, Magdalena Maria Tudorache, de la Direcţia Generală Logistică,

      stipulând faptul că a intervenit “o situaţie de extremă urgenţă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea cotractantă”.

    • bai ciunga-n par, daca esti asa priceput, nu le dai ma tu un mail sa le explici ce si cum?
      ma umfla rasul cand vad ce aberezi. modifici adevarul sa dea cum vrei tu si apoi il prezinti drept noul adevar.

    • halo!
      d-l tiriac?
      o intrebare?
      cine a platit avionul si cat a platit?
      …. … ….
      Bine, mersi

  2. Detaliile astea se cunosteau mai demult.
    Acuzatiile lui ghita impotriva lui Kovessi trebuiau respinse de la bun inceput.

    Ce face ministru’ asta penibil al justitiei si tatina aia de florea ?

    • Pur si simplu,nu pot să vă inteleg pe voi ăștia,postacii de serviciu…dacă tot va plătește cineva,macar folositi-va creierul…poliția spune că a decontat bilete dus,eventual si intors…ori Țiriac Air le-a închiriat o aeronava,nu are aeronave de linie..presupun ca e simplu pentru oricine sa deducă diferenta de costuri…sa închiriezi un avion o fi mai scump decat sa cumperi câteva bilete,nu?Si diferenta de unde o fi provenit..?.Greu tare…

    • @Ionel

      Tu care esti destept, dovedeste negru pe alb, nu veni cu presupusuri.

      Daca ne spunem parerea, ne exprimam indignarea fata de ceea ce se intampla in Romania, nu inseamna ca suntem „postaci de serviciu”.

    • Pe bune, dovedeste asta că Ghiță i-a dat banii lui Kovesi?? Kovesi nu s-a ocupat de aducerea infractorului în țară, nu era sarcina ei, ci a celor de la MI. Poate Ghiță s-a înțeles cu cei din poliție să plătească returul, e și asta o ipoteză, nu?ai fost tu acolo și bagi mana in foc că LCK i-a cerut personal banii interlopului Guiță? Poate guiță mai aducea ceva cu acel transport, ceva ilegal si s-a lipit de ăștilaltlți?? La „scenarită” sunt „iesperți” cu toții…Sa ne arate Guiță factura plătită de el și semnată la recepție de LCK! In cuvintele unui infractor care ne-a păgubit nu pot sa am încredere…
      P.s. să ne spună Guiță cum a reușit să fugă din țară, aici mi se pare o infracțiune și mai gravă!

    • Comentariul de mai sus pt ne-postacul de serviciu, ne-platitul Ionel- aparatorul celor care au tâlhărit zeci de ani poporul român: preacinstiții guiță, interlopii cosma și ceilalți tâlhari…
      Sunt curios câți dintre cei vreo 300.000 de păgubiți condamnă acum aducerea în țară a șmenarului Popa..

    • noroc ca ne-a luminat marele Ionel, ca nu stiu ce ne faceam. deci kovesi a luat spaga si cu ea a platit un avion, asta afirmi tu, da? rad si curcile de ce aberatii spui. daca lua mita nu o lua sa il aduca pe ala in tara. alt ciunga-n par.

    • parca SRI a recunoscut ca are afaceri legale prin care își mareste bugetul. Părerea mea ca Ghiță era paravanul (pusculita) SRI-ului la vremea respectiva, deci era normal ( dacă într-adevăr a plătit) sa plătească pentru aducerea unui infractor. Indiferent de cine era la conducerea MAI, DNA, PG, etc. Problema ca Popa a fost săgeata unei alte pusculite a SRI-ului mai vechi, Vântu.

  3. Ceea ce ma indispune, ca sa spun asa, este acea mentiune care spune:”transportul international ( bilete de avion numai dus)”
    Este ceea ce declara si Ghita, ca politia a platit jumatate, iar el a fost obligat sa plateasca cealalta jumatate. Sper din toata inima sa nu fie adevarat, dar din documentele prezentate nu este deloc clar ce s-a intamplat cu bilete de retur.

    • E suficient sa citești comunicatul Poliției Române din art de mai sus pt a vedea că e inclus și costul pt zborul retur in plata efectuata de PR. Asta daca nu ești un postac, cum e cazul la tine.

    • De ce vine Ghita de-abia in decembrie 2018 cu aceste acuze. De ce nu in 2016, 2017 sau chiar la data asa-zisei comiteri. ….?!?
      Asadar minciuni…

    • Ghita este un fugar,a fugit de puscarie,daca este atat de sigur pe probele sale,de ce nu vine in persoana sa depuna marturie fata in fata cu Kovesi??Si este si condamnat DEFINITIV ,nu Kovesi l-a condamnat,ci JUDECATORII! Ori esti naiv,ori aperi hotii din varii motive!

    • Stimabililor, cei care postati aici trebuie sa mai si ganditi cu propria minte (cei care o au), nu cu mintea latrine sau rtv. Inainte de a face afirmatii gratuite trebuie sa analizam cateva lucruri care tin de domeniul evidentei si de logica elementara:
      1/. – Avionul respective a fost inchiriat de la o companie romaneasca, deci urma sa se intoarca in Romania.
      2/. – Cei care plecau in Indonezia pentru a-l escorta pe Popa erau in misiune temporara de serviciu si au plecat ca sa se intoarca cu fugarul, nu ca sa ramana in Indonezia. Deci, care ar fi fost motivul ca MKAI si/ sau Politia romana sa plateasca numai bilete dus, fara retur.
      Sau, in mintea unora, cei care au plecat urmau sa ceara azil politic in Indonezia.
      3/. -n Cei care lucreaza in institutii de stat stiu ca la plecarea in strainatate in delegatie temporara se cumpara bilete dus-intors, nu numai dus.
      4/. – In loc sa se abereze atata pe site-uri sau in cercetari penale idioate si tendentioase, mai bine se solicita lui Tiriac si firmei lui sa spuna cine si cu ce documente a platit cursa charter. Lipsa unor documente ii incrimineaza pe cei care acuza si/ sau pe cei care u facut o afacere ilegala, respective MAI + firma lui Tiriac.
      5/. – In situatia ipotetica in care MAI platea numai o parte din costul transportului, acest lucru s-ar fi mentionat in acel faimos raport (nota) care s-a intocmit la MAI pentru aprobarea actiunii.

    • Donquijote, s-a folosit același avion și pt dus și pt întors? Nu e posibil sa fi fost pe linii diferite?
      Da, MI este răspunzător pt transport, deci el trebuie să spună dacă a făcut sau nu ceva ilegal…

  4. Pe de alta parte, din contractul cu Tiriac Air, ar trebui sa reiasa clar ce reprezinta suma platita de catre IGPR, zobrul tur-retur, sau numai un singur segment.

    • E clar ca Politia a platit zborul de aducere Jackarta Bucuresti, corespunde si suma ptr acel segment…nu e clar de ce / cum etc a platit Ghita prin interpusi zborul avionului Bucuresti Jackarta, fara sa fi zburat escorta cu el. Poate o facut vreo contrabanda si daca tot era la intoarcere gol, atunci l-a luat politia, in aviatie se cheama „empty leg”. Deci Politia tehnic, economic/ pe factura are dreptate, ei au platit aducerea 😉

      Escorta a zburat cu avion de linie si s-a intors cu avionul lui Tiriac, de aceea au avut bilete doar dus.

    • Chiar daca ghita ar fi platit, partial sau total, costul transportului asta nu inseamna ca suma respective a fost mita pentru Codruta. Mita ar fi fost daca Codruta primea o suma pe care ar fi folosit-o in interes propriu, nu in interesul statului roman. Pe de alta parte, ghita ar fi trebuit sa aduca ca dovada o factura, o chitanta sau un ordin de plata care ateste plata transportului.
      Daca ar fi efectuat plata fara documente in contul uneia din firmele sale, este el incriminabil pentru evaziune sau pentru folosirea de bani negri.
      Se pune insa si o alta intrebare: de ce tace Tiriac si/sau angajatii firmei lui Tiriac care au incheiat contract de transport ?? Ei pot sa spuna cine a efectuat plata/platile respective.
      De ce nu o fac?? Tiriac a mai declarant ca el prefera hotii prostilor.

    • Dacă Ghiță a plătit pentru aducerea unui infractor condamnat înapoi în tara se considera mita deși singurul beneficiar al acțiunii este statul roman, mita se considera și donația făcută ieri de Petrom pentru spitalul din București? Beneficiari copii din România, indirect statul roman!

  5. Praf in ochi, împroști cu rahat in ideea că mirosul va rămâne, chiar daca speli după…nu contează că acuzațiile se vor dovedi false, iar învinuiții vor fi achitați, important pt ei e ca in memoria colectivă a spalatilor pe creier să rămână acuzația ( că oricum ăștia nu vor verifica și alte surse, iar latrinele nu vor dezminți acuzațiile).
    E ca presupusul schimb de emailuri, de parcă daca Ghiță reclama că LCK folosea o adresă de email codata trebuie crezut neapărat că ea e in spatele ei..
    În curând ii va veni vremea Cruellei De ( vedeți justificarea avizului negativ dat de CSM, o persoana incompetenta) sa fie anchetată pt abuzuri in justiție, la fel că și jegDorel și restului de slugi din justiție. Poate, in sfârșit, procesele se vor desfășura corect, fără amânări de zeci de ani și achitări, chiar daca probele sunt grăitoare. Nu e posibil sa tii procese ani și zeci de ani, să lași faptele să se prescrie ( vedeți cazul Țăndărei
    https://www.g4media.ro/toti-inculpatii-pentru-trafic-de-copii-in-uk-din-dosarul-tandarei-au-fost-achitati-ori-faptele-s-au-prescris-dupa-9-ani-de-procese-in-romania-ancheta-schimbase-legislatia-in-europa-politist-englez-c.html

  6. Cum ziceam, bidoanele Securitatii, Ghita+Țiriac și-au dat mana sa îl aducă pe Popa în țara – unul cu bani celalalt cu avionul. Asa ar fi fost normal, având în vedere ca asta a fost scopul înființării acelor firme, în fruntea cărora cei doi erau fictiv trecuți patroni. Însă, la fel ca în cazul, Vântu, Voiculescu, Udrea, patronii s-au gândit sa fure ceva și pentru ei, pentru zile negre.

  7. Prea multe discutii pentru niste afirmatii ilogice. Chiar Ghita spune ca a virat banii in contul Parchetului, deci a mituit Parchetul, daca se dovedesc adevarate aceste afirmatii. LCK nu a retras banii din contul Parchetului pentru uzul personal, in mod sigur a avut numeroase controale. Pe Ghita ce la motivat sa vireze banii in contul Parchetului, daca i-a virat? Nu cred ca are extrase de cont si alte dovezi certe, este un scenariu pus in scena cu un scop de Ministerul Adevarului infiintat de stat paralel condus de GIO.

  8. 1. Gradele se scriu cu literă mică;
    2. Numele membrilor escortei (cel puțin în perioada cât sunt în activitate) sunt protejate în țările civilizate. Cred că ar trebui mai multă responsabilitate jurnalistică în astfel de situații.

  9. Totusi nu isi pune nimeni intrebarea care este mita? Adica care este beneficiul imputat inculpatului?
    Ca tot ce vad si din acuzatiile clar false e ca statul roman ar fi profitat de niste bilete de avion gratuite? Si atunci cine a primit mita? Statul roman, politia romana, Procuratura generala? Sau poate acuzatul este statul paralel, inamicul statului aplecat a lu dinti cariati faraonu de teleorman.

  10. „Nota de Fundamentare mai prevede că Direcția Financiară din IGPR va suporta următoarele cheltuieli: cazare, diurna 100%, transport local, transportul internațional (bilete de avion numai dus), taxe de aeroport (pentru escortă și extrădat) și asigurările de sănătate, ”având în vedere că este o acțiune operativă”.”

    OK, dar biletele de intoarcere cine le-a suportat?

    • Oamenii s-au dus cu bilet normal, de linie (biletul dus) si au stat cateva zile in Indonezia, cat or fi durat formalitatile, se vede clar ca delegatia e din 17 pana in 24. Dupa care s-au intors in Romania, cu tot cu detinutul, cu zborul privat, dec i nu au mai avut nevoie de bilete intors. Ce-i asa de mare mirare, ce-i asa de greu de priceput? Nu s-au putut duce cu avionul privat pt ca dura sa faca demersurile de extradare, si doar nu era sa plateasca statul un avion care sa stea parcat in Indonezia din 17 pana in 24.
      Ca statul roman a platit dus-intors sau or fi gasit o cursa doar intors, pt ca la dus s-a nimerit sa aiba cineva nevoie de respectivul zbor (pana la urma, chiar si Ghita, de ce nu?) asta e cu totul alta discutie. Dar mi se pare culmea toata povestea asta, adica, vezi doamne, l-a santajat Kovesi pe Ghita sa plateasca ala ceva in interesul statului roman. Vezi sa nu, nici macar nu cred ca e posibil sa faca cineva asa ceva. Ia du-te tu la o institutie a statului si zi-le ca vrei sa platesti din buzunarul tau o anumita actiune, sa zicem, nu stiu, asfaltarea unei strazi. Vezi, e posibil sa virezi asa, pur si simplu, bani in contul lor?

  11. Hotii au intrat in trepidatii sustinute de televiziuni si de institutii publice , platite din banii romanilor , aservite insa infractorilor Alo UE , mai exista vreo Tara in UE , in care , CCR, CSM,MI , IJ,
    Av.ppoporului, CNA, institutia antieuropeana de cercetare a magistratilor, sa lupte impotriva propriului popor ,sprijinaind si protejand Hotii? Speranta eate Dna Kovesi… Nu va lasati Dna Kovesi Media , plina de profitori hoti, zbiara cat pot, de zici ca sunt la cutremur.( vezi Ev. zilei, unde cei care o sustin pe dna Kovesi , sunt blocati sa scrie comentarii , antenele, RTV etc de zici ca fugarii penali sunt spilonii de bazaai Romaniei. BAnII au ras constiinte si caractere Este jale…unde am ajuns…

  12. Dacă tot ați citit „Notă raport privind extrădarea din Indonezia a cetățeanului român Popa Nicolae” din care citați, de ce nu atașați documentul că poate știm să citim și noi ?!? Din citatele dumneavoastră să înțelegem că excorta operativă a rămas în Indonezia, sau și-au plătit din banii proprii biletele de înapoiere ? Mai bine lăsați justiția să se ocupe de problemă, nu mai încercați s-o rezolvați în spațiul public, parcă nimeni nu este mai presus de lege.

  13. 1. doamna Kovesi (Procuror General) vb despre extradarea lui N. Popa
    https://youtu.be/_ugDrB7qlkM
    2. doamna Kovesi (Procuror General) vb despre extradarea lui N. Popa la bilantul SRI
    https://m.antena3.ro/actualitate/kovesi-boldea-poate-fi-adus-din-kenya-si-fara-acord-de-extradare-este-suficient-principiul-160623.html
    3. aducerea lui N. Popa in Romania
    http://mobile.hotnews.ro/stire/8527033 / A fost adus cu o cursa privata!!!
    4. daca va uitati cu atentie cand a fost introdusa licitatia pe SEAP de catre MAI putem constata ca a fost in decembrie 2017 ( dupa declaratile dl Sebastian Ghita / dl Ghita era fugit din tara). / cred ca trebuie sa solicitati informatii de la MAI / licitatia nu a fost urcata pe SEAP in anul 2011/ Dl Coldea era inca director operativ SRI. / Doamna Kovesi era procuror DNA/ In data de 9 decembrie 2017 PICCJ da un comunicat de presa in care ne explica ca au verificat declaratia lui S. Ghita si este o aberatie. Verificati!!!
    5. dupa aducerea dl N. Popa (27 mai 2011) doamna Kovesi participa la un eveniment cultural / evenimentul cultural este organizat de doamna ambasador.
    https://www.kemlu.go.id/bucharest/en/berita-agenda/berita-perwakilan/Pages/Pagelaran-Batik-dan-Fashion-Show-di-Crowne-Plaza-Hotel-Bucharest-27-Mei-2011.aspx

    • Nu stiu cum as putea sa ma uit cand au fost facute licitatiile pe SEAP, dar mi se pare ca daca ar fi adevarat ceea ce spuneti, toti oamenii astia ar fi niste amatori. Iar Ghita, daca ar fi avut aceste dovezi clare, de ce a asteptat atat, cand era vanat de catre DNA de ani de zile ?
      Este cusuta cu ata nu alba, ci fluorescenta toata povestea. Faptul ca a fost o cursa privata nu a fost negat niciodata. Tiriac Air a efectuat-o. Iar la 2000 eur ora de zbor, suma de 230.000 de lei este plauzibila pentru dus-intors.

    • @ andreea + @ CC

      pe SEAP, achiziţia a fost publicată abia în data de 26 mai 2011,

      în condiţiile în care Nicolae Popa a fost adus în ţară în data de 21 aprilie 2011.

      https://www.activenews.ro/documente/anunt%20atribuire%20MAI.pdf

    • @Andreea @cc @x-link
      Daca cititi documentul atașat de x-link vedeti ca a fost o negociere directa atribuită la 14.04.2011 (pag 2) si ca anunțul de atribuire a fost publicat pe 25.05.2011. In SEAP toate aceste documente raman arhivate. Lăsați dezinformarea!!!

    • 1. Nu ma intereseaza ce spune dl Ghita, am anulat manipularea doamnei Kovesi.
      2. de ce MAI emite comunicat de presa ca a achitat factura?! ordonatorul de credit a fost IGPR.
      chiar si in comunicatul de presa al MAI-ului se spune clar ca au platit doar dus./ conform legii de extradare se ocupa IGPR si MJ.

  14. Eu am nelamurire: cine a numarat banii?

  15. Fratilor, trebuie sa iesim in strada si sa le aratam ca nu ne lasam pacaliti de o ceata de borfasi! Trebuie sa o sustinem pe Codruta Kovesi pentru ca este un simbol al luptei anti-coruptiei si democratiei in Romania si in Europa (am colegi bulgari care au auzit de ea si chiar o admira!). Trebuie sa le aratam oamenilor corecti care inca mai lucreaza in institutiile publice ca nu sunt singuri si isi pot face in continuare treaba in slujba cetateanului, intereselor Romaniei Occidentale si a adevarului.

    • Hai ca vremea este buna de iesit in strada si bineinteles de ramas acolo .
      In ceea ce o priveste pe kovesi puteti sa o sustineti pe umerii dvs.
      Asta cu „treaba in slujba cetateanului ” si „interesele Romaniei Occidentale ” m-ai dat gata .

    • Confirm. O doare-n dos pe justitie de noi.
      Ar putea sa tina si ei niste statistici si sa anunte cu surle niste optimizari ca sa se mai rezolve din dispute intr-un termen rezonabil.
      Oare o sa aflu vreodata vinovatii pentru proasta organizare si managementul defectuos al institutiilor?

  16. E atat de simplu, trebuie doar să citești și să înțelegi, ceea ce poate fi o problemă dacă ești susținătoare a Luluța : https://www.facebook.com/402555463261948/posts/1196934533824033/

    Ce mi-ar place ca Luluța să nu se mai întoarcă așa cum spun gurile rele, nu de alta dar ar fi în aceeași situație precum Ghiță, ăla de-l clamează acum fanii penalei.
    Li s-ar servi încă odată din propria medicină, exact ca acum când minunata lor a devenit „penală” (18 dosare penale ? ) și este pusă, așa cum făcea ea și alții ca ea, cum ar fi președintele țării și fanii ăstora, să-și demonstreze nevinovăția, să aibă încredere și să nu mai atace procurorii și să mai dea și un pas înapoi din funcția publică până se rezolvă cazul. ?

    Trebuie să-mi fac provizii de floricele de porumb, România…bate filmul. ?

    • Draga Lara, sau Dragule Lara,
      Este exact ceea ce am spus si eu. Ma nedumereste si pe mine acel pasaj, dar este extrem de simplu de verificat. Trebuie numai sa citesti contractul cu Tiriac Air. In ceea ce priveste expresiile tale gen „Luluța” imi pare rau, dar esti departe de a fi obiectiva. Daca esti procuror si 18 condamnati penal pe care tu sau oamenii din subordinea ta i-au trimis in judecata unde au fost condamnati de catre judecatori, nu de catre procurori, nota bene, iti fac plangeri penale, mai ales la zeci de ani distanta de la asa zisele fapte, mie unul nu mi se pare edificator.

    • @lara – proverbul „prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” ti se aplica si tie cu asupra de masura. Numai in Rusia , draga tie si celorlalti trolli, acuzatul trebuie sa- si dovedeasca nevinovatia. In sistemele de drept democratice, acuzatia trebuie sa dovedeasca vinovatia celui acuzat. Deci, esti pe langa subiect, dar dezinformarea si diversiunea sunt meseriile voastre, a trollilor. Numai ca , avand putini neuroni, le faceti foarte prost

    • Curios că nu se poate răspunde celor care la rândul lor răspund la comentarii…

      @ Don Quijote, vorba aia ți se aplică perfect, și asta dintr-un singur motiv mai mult decât suficient : ești analfabet funcțional pentru că ai citit ce am scris dar n-ai înțeles nimic. ?

      @ CC n-ai citi postarea de pe facebook, pentru că de ai fi citit-o ai fi văzut că se spune de 4000 de euro, nu de 2000 cum spui tu ca să iasă la socoteală. Dar cum tu ai citit contractul cu Țiriac sigur o să-l pui aici că să-l vedem, deși…

      @Sonia. Vorbești că să te afli în treabă. Îți dai cu presupul, lucru pe care pot să-l fac și eu : Luluța, tu ești ? ?.

      Ghiță și Udrea să stea în pușcărie până le-oi spune eu să iasă, cu singura precizare și anume să intre pe bune, în baza unui proces corect.

      @ MosIonRoata Un neica nimeni SIGUR ești tu, în comparație cu avocatul fost judecător Adrian Neacșu. La fel și în ceea ce privește penibilitatea de care chiar tu dai dovadă prin amarâtul de text pe care l-ai scris.

      Fiți bărbați/bărbate și aveți încredere în justiție și în procurori. ?

      Și acum un citat din idolul vostru Iohannis :

      „În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate.” – Klaus Iohannis 2016

      :)))) Vă meritați soarta ! :))))

    • Draga/Dragule Lara,
      4000 eur ora de zbor nu stiu de unde ai scos-o. Din umila mea experienta, stiu ca un astfel de zbor pe distante scurte costa aproximativ 3000 eur. Tinand cont de faptul ca vorbim despre un zbor lung si tinand cont de faptul ca a fost o oferta competitiva, pretul de 2000 euro pe ora la aproximativ 28 ore de zbor mi se pare plauzibil. Contractul cu Tiriac Air nu l-am citit, deoarece nu am cum, dar, daca erai atenta/atent, ai fi vazut ca tocmai asta am incercat sa spun: cine are acces la acest contract, se poate lamuri foarte repede. In alta ordine de idei, repet ceea ce am mai scris: nu ti se pare ca acesti „demoni” ar fi facut greseli copilaresti in acest caz ? Nu contest ca nu ar fi posibil, dar mi se pare impobrabil.

    • in aceeasi care situatia? ala e un penal dovedit, pe cand kovesi e acuzata cu minciuni de le vad si copiii. pe logica asta, daca eu maine fac afirmatii despre tine, esti si tu inculpat si esti ca ghita, nu?
      hai fa pasi cu aberatiile ca ne-am saturat sa va desfacem voua minciunile la infinit.

    • @CC,
      Evident tu te referi la distanta dintre Bucuresti si Jakarta ca la o distanta lunga si estimezi un cost de 2000 euro/km, dar tine cont ca @Lara cunoaste doar costurile pe distante scurte si medii, cu decolare din Moscova si aterizare in: Jakarta; Bangkok; Singapore sau oricare alta destinatie care prezinta interes pentru Cracanel…! Si mai tine cont ca se zboara cu Tupolev, care consuma ca Dracu’…!
      @Lara,
      Poti, te rog, sa faci pentru mine conversia pretului per km in ruble, voi efectua curand un zbor catre Kremlin…?!
      Cracanel, pregateste-te ca vin…!

    • @ CC
      Dacă ai fi citit ce am pus, ai fi văzut de unde ies cei 4000 de euro.
      Cât despre umila ta părere că ar costa 2000 de euro pentru că știi tu că ar fi pe distanțe scurte 3000 de euro nu pot decât să râd cu poftă, și asta nu pentru că tu zbori foarte rar spre deloc cu avionul de linie pentru a avea măcar o minimă „părere umilă”, ci pentru că ține de o logică elementară să înțelegi că zborul de genul ăsta e mai scump pe ora de zbor, cu cât distanță e mai mare. :)) Ia ghici de ce. Gândește, hai că nu e greu.

      @Andrei Tu și alții ca tine singurul lucru pe care l-ați arătat e cât de penibil sunteți atunci când vă lăsați manipulați din partea celor care fix asta-și doresc.
      Ăla nu-i un penal dovedit așa cum tu, în infinita ta necunoaștere afirmi. Ăla-i fix în aceeași situație în care idolul tău Koveși se află acum, cu singura deosebire că ÎNCĂ NU este o fugitivă și ea. Dar să fim optimiști, zic, că să puteți fi și mai de râs decât sunteți acum. 🙂

    • @Lara,
      Ai dreptate, conform teoriilor economice sovietice cu care ai fost indoctrinata, cu cat cumperi mai mult dintr-un produs, fie chiar si kilometri de zbor, cu atat platesti mai mult pe unitate…! Felicitari tovarasa ! Meriti medalia de Erou Al Muncii Socialiste…!

  17. Lara, ești foarte penibila fato. Ai scris mult, nu ai spus nimic și ai dat un link către un neica nimeni.
    Stai jos, ai 2!

    • @ lana

      cat de naiva poti sa fii sa crezi ca asa arata una dintre fotografiile puse la dispozitite de ghita

      cei de la a3 au spus ca au facut colajul pt a-l intreba pe dan cosma daca recunoaste mobilierul

    • clar, pt tine, postac, a3 e etalonul. mda, ne-ai omorat. ia loc, ai nota 2.

  18. @Andreea si @Lara
    sunt una si aceeasi persoana, probabil fugara Udrea Elena.

    • Super haios!!!

    • 1. când nu avem argumente introducem în discuție persoane care nu fac obiectul cauzei?
      2. doamna Laura Codruța Kovesi (Procuror General) a spus la bilanțul SRI din 2012 că extrădarea lui N. Popa a fost un succes al PICCJ.
      3. Conform legii de extrădare se ocupă 2 instituții: IGPR și MJ.
      4. Dacă citiți cu atenție site-ul oficial al ambasadei republicii indonezia veți constata că doamna Kovesi a fost oficialul care l-a adus pe N. Popa.
      http://www.indonezia.ro/embact_jamuandinner_9032011.html
      5. Doamna Kovesi a semnat un memorandum cu secretarul de stat din MAI (și aici mă refer la dl Dascălu).
      4. Doamna Kovesi dezinformează opinia publică. Nu știu conținutul dosarului, se bucură de prezumția de nevinovăție . / din păcate, faptele și comunicatele de presă emise de instituțile statului (și aici mă refer la anii 2011, 2018) ne arată că doamna Kovesi a fost implicată în procedura de extrădare a dl Popa.
      5. Faptele doamnei Procuror General Laura Kovesi nu pot fi anulate / Manipularea și victimizarea nu-și au locul.

  19. Se pare că avocații infractorilor & interlopilor au invadat aceasta pagina poate- poate ne fac să credem că cine aduce infractorii pt a fi trași la răspundere, după ce ne-au furat banii, sunt mai vinovați și demni de a li se lua capul decât infractorii însăși, cei care ne-au nenorocit poporul!
    „Domnul” Ghiță e o expresie care se bate cap in cap, interlopul Ghiță ar fi cea mai corectă…ce funcție avea în statul român acest interlop la acea vreme? Banii au intrat direct în contul LCK, a emis LCK factura?? sau au fost dați pt o instituție a statului?
    Apropo, unde pot dona bani pentru că cineva sa aducă gașca de interlopi fugiti acum din țară??? La MI, la Parchet, nu contează! Donez fara nicio pretenție (să reclam peste ani)!
    De ce jegurile care ar trebui sa se ocupe de înfăptuirea justiției și aducerea astora in tara nu își fac treabă, de ce nu sunt anchetați pt asta??cine a permis fugă infractorului Ghiță din țară și de ce nu a fost tras la răspundere???de ce aceasta secție tratează cu atâta grijă infractorii fugiți?? De ce jegDorel se ocupa doar de apărarea infractorilor și nu rezolva problemele din sistem ( condiții mai bune in instituțiile pe care le are în subordine,etc,etc)?
    Pe bune, acum am ajuns să plângem de mila infractorilor care NE-au furat?!? Că sunt aduși pt a fi trași la răspundere??? Noi, victimele, să le plangem de milă, asta vreți??? Să plângem că au fost aduși cu forța , să plângem că au fost prinși la furat prin niste înțelegeri între diverse instituții ale statului?? Vai, nu zic că nu au furat, ci că au fost prinși ilegal!!!
    NESIMȚIȚILOR
    p.s. de ce ANAF nu e tras la raspundere pt că nu recuperează sumele imense ce trebuie luate de statul român de la infractori -feci este de la Voiculescu?? De ce nu anchetează nimeni ANAFul că nu își face treaba??? Astea sunt fapte concrete de dosare penale, nu acuzații verbale ale unor interlopi care vântură rahatul pe la televiziunile proprii…

    • 1. procurorii DNA au făcut dosare penale bazate pe denunțuri de la „penali” / denunțătorii dl Ghiță sunt 2 interlopi. îi ok?/ procurorii care l-au inculpat pe Ghiță au calitatea de inculpați. Asta înseamnă stat de drept?!
      2. ICCJ l-a achitat pe dl Ghiță în 2 dosare penale. Este o decizie pe fond.
      3. Ghiță nu mai are statut de fugar. Are azil politic emis de judecători din Serbia.
      4. doamna Kovesi se bucură de prezumția de nevinovăție dar Ghiță nu?!

  20. Hai ca vremea este buna de iesit in strada si bineinteles de ramas acolo .
    In ceea ce o priveste pe kovesi puteti sa o sustineti pe umerii dvs.
    Asta cu „treaba in slujba cetateanului ” si „interesele Romaniei Occidentale ” m-ai dat gata .

  21. daca un procuroarea refuzata florea dispune cu intentie cercetarea penala stiind ca are zero probe, ce probabilitate exista de a ajunge in parnaie cand i se va aplica legea?

    • Ai vazut emisiunea ?

    • Si daca raspunsul este cumva da, ce ai inteles tu de acolo ?

    • @ CC Ia-te de mâna cu Don Quijote, ești la fel de analfabet funcțional ca și el. :)))

      Să vezi/asculți emisiunea și să nu înțelegi nimic dar să vi să mă întrebi pe mine dacă am vazut-o în condițiile în care eu pun link-ul respectiv, iar peste tot și toate să mă întrebi dacă am înțeles in condițiile în care tu sigur n-ai înțeles…asta-i chiar de noaptea minții. :)))

      Cum spunea idolul vostru Iohannis ? „Niște penali atacă justiția”, în cazul ăsta cea care spunea că procurorii sunt independenți…ce face ??? BINGO : ATACĂ „justiția” ! :)))

      Fani ai penalei Luluța, PLÂNS :

      https://gazetadecluj.ro/tradatorii-kovesi-si-iohannis/

    • @Lara-link , tovarasa lui X-link ?
      Tovarasi, aveti si pentru mine un link catre vreo dracoaica focoasa, asa plictiseala e aici la fierbatoare…?!

    • sa le vedeti peste cativa pe slugile lui dragnea plangand ca nu vor la parnaie!

    • @Lara adică tu atunci când spui de Kovesi ca ataca justiția te referi la Flocea, Bubonel, sau la nepotul lui „superinteligent” pe care l-a înfipt în funcție după ce pierduse examenul? Știi ca „grupul ” de Constanța nu avea cum sa ajungă „grup” fără sprijinul „cuiva”. Adică cea mai celebra grupare s-a clădit la Constanța și ea nu a văzut nimic?

    • Lara, soferule
      Pe ghita si udrea i-au facut PENALI vreo 3 complete de judecatori, in total vreo 22, fara recuzari. Pe Luluta, cum ii spui tu, nici macar n-au trimis-o in judecata.
      Daca au fost abuzati si de procurori si de judecatori si n-au avut parte de procese corecte, ce i-a impiedicat pe sus numitii sa faca plangere la CEDO.
      Va tot curg mucii pe aici, la scoala nu va mai duceti…

  22. Nu contează probele , contează doar ce vrea banditul Ghiță ! Banditii care au jefuit Romania ii anchetează acum pe procurori .

    • Gata, nu mai e justiția independentă când idolul vostru e cercetat penal. :))

      Cum spunea unul din idolii voștri,Iohannis ? „Niște penali ATACĂ justiția”. Iată cum acum o penală împreună cu fanii ei atacă justiția, nu le mai convine acum. :)))

      @ CC ești la fel de analfabet funcțional ca și Don Quijote, ia-te de mâna cu el. Mă întrebi pe mine dacă am văzut emisiune în condițiile în care eu pun linku-uk de la emisiune ? Ești de noaptea minții și e clar că cel ce n-a înțeles nimic ești tu, am spus de ce (analfabet funcțional).

      Și acum un pic de plâns : https://gazetadecluj.ro/tradatorii-kovesi-si-iohannis/ :)))

    • Așa e nazistule, nu contează probele care sunt la dosar împotriva idolului tău, contează ce crezi tu. :)))

      Logică a la fan Luluța : banditul Ghiță e capabil să ancheteze procurori (nu unul, adica Codruța, ci mai mulți) dar nu e capabil să-și rezolve dosarul care e-n cercetare la…procurori. :)))

      Mai ai dume dintr-astea ? Dacă prostia ar durea…v-ați tăvăli-n chinuri de durere ! :)))

    • @Lana,
      Apropo de…”daca prostia ar durea…”: poti sa-mi imprumuti din rezerva ta de Algocalmin, ma doare o masea de nu mai pot, am muscat la modul cel mai neglijent dintr-un pacatos pana am ajuns la os….!?

    • Pardon, am vrut sa scriu @Lara

  23. Nu e bucurie mai mare să-i văd pe naziștii fani ai penalei Codruța cum se tăvălesc în chinuri dându se cu dosul de pământ ca s-o apere. :)))

    Cum era duma ia preferată a fanilor penalei Luluța ? La pușcărie și să-și dovedească nevinovăția. :)))

    • Bucuria e efemera, draga mea…! Chiar si eu m-am bucurat de multe ori ca un copil cadorisit cu jucaria multdorita, cand mi-a cazut in…labe vreun pacatos de vaza, dar trebuie sa-ti spun ceva care te va aduce cu picioarele pe Pamant: dezamagirea si frustrarea e cu atat mai mare cu cat bucuria initiala a parut de neimaginat…!

    • Imi pare rau, dar vad ca esti prost crescut/crescuta. Calmeaza-te, linisteste-te, viata este frumoasa. Chiar daca pierzi cateodata.

    • Asa e cand te nasti in dictatura ruseasca,nu mai ai nicio sansa sa-ti revii vreodata,pentru ca nu te nasti cu un creier normal,ci cu sputnik tv,bolseviko!!!

  24. @lara – pe langa prostie suferi si de amnezie si de logoree. Uiti de la mana pana la gura. Ai scris cu manuta ta mai sus, citez (cu nespusa scarba) : „.. este pusa, asa cum facea si ea cu altii ca ea, .. sa-si demonstreze nevinovatia”. Tu si ceilalti trolli putinisti nu cunoasteti altceva decat Justitia de tip bolsevic in care oricine te poate acuza de orice, iar tu trebuie sa demonstrezi ca nu esti vinovat.
    Curat murdar, cum ar spune conu’ Iancu.
    Cat despre logoreea ta, postarile tale sunt un delir total. Pasol na Sibir, ciorti!

  25. sa le vedeti peste cativa pe slugile lui dragnea plangand ca nu vor la parnaie!

    • Prostache, nu doar că poți să te semnezi pe numele tău (analfabet funcțional), dar ești atât de bătut în cap încât nu pricepi că o așa campanie e la fel de inutilă precum o campanie în care s-ar cere ca idolița voastră să nu fie acceptată procurarea vieții la …UE ! :))))

      E deranj mare dacă fanii penalei s-au apucat să strângă semnături ca să nimic. Ce-mi place durerea ăstora ce se chinuie s-o albească pe penală. :))))

      Luluța la pușcărie ! :))) Hai că și pe tine te-am băgat prea mult în seamă, rămâi așa cum ești, adică puțin mintos. :)))

    • Vrei sa faca spume la gura ??Lasa postaka in pace, trebuie sa verse tot ce i s-a impus prin contract pe aici sau pe alte siteuri ,sperand sa mai spele creiere ,ca deja nu mai au alegatori hotii psdisti…E panica mare printre hoti ,dar stati linistiti ca si prostia lor e la fel de mare! Cu asemenea facaturi de „probe”,doar interlopii eliberati de slugarel din puscarii ii mai voteaza!

    • @CC, tie ti-am raspuns mai jos,sa lasi postaka sa-si verse tot ce a inghitit de la latrinele infractorilor!! Ai impresia ca vorbeste udrea ,bica,voiculescu si ghita la un loc!

  26. Am vrut sa semnez: „analfabetul functional”, dar m-am gandit ca nu vei pricepe gluma ?

  27. @Scaraoțchi mi se rupe mie de ce dureri ai tu și ce nevoi ai tu, rămâi așa cum ești, adică analfabet funcțional. :))))

    Nu e plăcere mai mare să te văd cum te tăvălești în chinuri de durere pentru că idolului tău i se servește din propria medicina. :)))

    Prostache, fii antenă parabolică la economia de piață în ceea ce privește zborurilor private : cu cât un zbor privat e mai lung, cu atât costul pe ora de zbor e mai mare decât dacă ar fi pe distanțe scurte și asta din mai multe motive, un motiv evident fiind că zborul privat pe distanțe mari este mult mai rar și, deci, mai costos decât pe distanțe mici. Nu sunt aceleași cerințe respectiv costuri să închiriezi un avion privat ce-și desfășuară „ruta” în spațiul UE de exemplu, cu unul ce presupune și ieșirea, respectiv îndeplinirea cerințelor specfice spațiului aerian și a legislației specifice pentru fiecare țară survolată.

    În gândirea ta precară compari prețul pe cantitate mare cu prețul pe o cantitate mai mică crezând că același lucru e și în cazul de genul ăsta, mai ai să compari cu prețul pe km la taxi ca să fi și mai penibil decât ești.

    Rămâne cum am spus : dacă prostia ar durea…tu și alții ca tine v-ați tăvăli-n chinuri de durere ! :)))

    M-am distrat suficient pe seama ta și a celor ca tine, așa că…bine, pa ! :)))

    Cum să uit așa ceva : Luluța la pușcărie ! :))))
    Nu mai plânge, lasă că trece ! Fiți bărbați/bărbate ! :)))))

    • Gata, acum m-ai convins. Daca este mai „costos” nu mai am niciun argument. In prostia mea nici nu mi-am putut imagina asa ceva. Ai castigat ! Felicitari si noapte buna.

    • @CC,
      E-n regula, ”costos” e un termen folosit pentru prima data de Fidel Castro, ”tipa” probabil e o mare admiratoare….!

  28. Cum că până acum ai avut vreun argument. :))) Și asta că-i atât de simplu de verificat prețul pe oră al unui zbor privat pe avionul pus la dispoziție de firma lui Țiriac.

    Du-te la culcare, dar nu suferi din cauza Luluței…pentru că…la pușcărie ! :)))

  29. De fapt, cel mai corect ar fi fost „Ca cum” dar imi este teama ca te voi deruta complet.
    De aceea cel mai bine, repet, noapte buna iti doresc.

    • @ CC analfabetule funcțional, tu dai lecții de limba română ? :))) Tu, care într-o amărâtă de fraza n-ai fost capabil să folosesți virgula acolo unde-i e locul, și asta fără să mă apuc acum să-ți purific textele jalnice. De diacritice nici nu mai vorbesc. :)))

      Rămâne cum am spus : Luluța la pușcărie ! :))))

      M-am amuzat suficient pe seama fanatismului vostru. :))))

  30. @ Don Quijote
    Așa e când citești dar nu pricepi ce citești, asta te face analfabet funcțional.

    Ăsta-i citatul corect, doar că tu nu ești capabil să-lînțelegi : „Li s-ar servi încă odată din propria medicină, exact ca acum când minunata lor a devenit „penală” (18 dosare penale ? ) și este pusă, așa cum făcea ea și alții ca ea, cum ar fi președintele țării și fanii ăstora, să-și demonstreze nevinovăția, să aibă încredere și să nu mai atace procurorii și să mai dea și un pas înapoi din funcția publică până se rezolvă cazul. ?”

    Pe înțelesul tău :)))) : este pusă să-și demonstreze nevinovăția fix cum spunea ea. Cine o pune să-și demonstreze nevinovăția ? Noi ăștialalți de-i servim acum din propriul citat pe care-l dădea atunci când spunea despre cercetații penal la care făcea referire ! :))))

    Luluța la pușcărie ! :))))

    • Vad ca doare rau. Nimeni nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia. Vinovatia trebuie dovedita. Iar aceasta , repet, este stabilita de catre judecatori, nu de catre procurori. Mai Lara, hai, chiar mi-am pierdut rabdarea. Ce este asa de greu de inteles ? Trebuie sa fac un desen ca sa intelegi ?

    • E haios cum ați descoperit acum asta cu „demonstrarea nevinovăției” (art.23 alin11 din C.) și cum nu mieunați niciunul nimic când idolița voastră spunea aberația asta despre alții. :)))

      „Cred că este important ca şi clasa politică să ajungă la o anumită maturitate prin care să înţeleagă că procurorii, prin anchete, nu urmăresc decât să afle adevărul judiciar într-o cauză penală şi nu avem altfel de interese.”
      Laura Codruta Kovesi

      Luluța la pușcărie ! :)))) Ahhh, îi termină asta pe fanii apărători ai penale ! ))))

    • Cucoana, necucoana (vorba unui personaj literar de care tu nu prea ai auzit), esti in plin delir verbal. Ai invatat pe de rost cateva expresii si le repeti in nestire. Esti incapabila de altceva si te las in plata … lui putin.

  31. Draga Lara,
    Ai dreptate inca o data. Si ca sa folosesc limbajul tau:
    🙂
    :))
    ;)))
    Pana la urma, repet, calmeaza-te, stai linistit/a, asta este, mai pierzi cateodata.
    Tuturor, inlcusiv Luluței, o noapte buna va doresc.

  32. @Lara,
    In locul tau as lasa dracu’ placa cu ”analfabetismul functional”, mai ales cand educatia sovietica te forteaza sa folosesti expresii specifice luptei proletare:”ăștialalți de-i servim acum din propriul citat pe care-l dădea atunci când spunea despre cercetații….”…!

    • E in plin delir, se crede la Latrina3 sau RTV, ori în foiletonul Elodia…
      Cine a plătit 10 lei din suma, cine 5…că unde e diferența de 3 lei…
      De transport s-a ocupat MAI și punct! Daca e de cerut lămuriri, trebuie văzut contractul dintre MAI și țiriac ( ăla iubitor de hoți…). Vrajeala cu LCK e pt fraieri…
      Culmea că marea majoritate a păgubiților de atunci sunt in mare parte azi pensionari…posibil ca după această campanie PSDistii sa mai fi pierdut 5 % dintre votanți (ar fi culmea ca păcăliții de atunci să îl plângă acum pe tâlharul Popa). De fapt, tot poporul a fost păgubit, că despăgubirile le-am platit cu toții, nu au fost recuperați banii de la tâlhari…
      Cât a fost atunci suma devalizată??? Cât s-a recuperat din ea???
      Daca tot s-a înființat aceasta secție pt cercetarea magistraților, propun sa se înființeze ceva (că văd că ANAFul se face că plouă) să verifice toate averile ; propun sa se înceapă cu Draknea și Ghiță, așa că oameni cinstiți ce sunt, să dea un exemplu…să cerem sprijin international, să se descopere toate conturile in care își țin banii in afara, nu numai în țară…stăm și ne pierdem timpul cu costul transportului unui infractor, adus să dea socoteală, când spuma e in alta parte…
      Apropo, mai poate întreba cineva de ce statul român nu a deschis nicio acțiune de descoperire a banilor plasați în perioada Ceaușescu în conturi din afară țării??? S-a făcut vreodată vreun demers de acest fel??? Se poate întreba la forurile internaționale?? Că nu cred că Ceaușescu a pus totul pe persoana fizica, să fim serioși…

  33. E haios cum fanii Luluța au descoperit acum asta de cum nu trebuie să-ti demonstrezi nevinovăția (art.23.alin11 din C.)
    Daoar că nu spuneau nici pâs când idolul lor, Luluța, spunea o asemenea monstruozitate. :)))

    Fanii ăsteia nu sunt capabili să-și dea seama când sunt ironizati la pachet cu idolul lor, penala Luluța. :)))

    Luluța la pușcărie ! :)))

    • @Lara,
      Ma bucur ca te-ai mai calmat, chiar mi-am facut probleme ca ma vei lua pe nepregatite, pentru ca sunt atatea de aranjat pentru cand va fi sa fie….!
      Bun, acu’ sa-ti explic pe indelete: Posibil Codruta nu va fi aleasa Procuror General European, dar nici nu mai conteaza, atata timp cat, Slava D-lui!, un astfel de post mult asteptat in sfarsit se infiinteaza…! Crezi ca Daddy va putea sa-l delege pe Ciordache sa faca pe prostul in vazul intregii Europe si sa socheze lumea civilizata cu eterna; ”Alta Intrebare…”…? Nu draga, lucrurile se vor schimba radical si mare minune daca in vreo 5 anisori nu vom asista la nasterea Justitiei Europene Unificate, inamovibila si independenta, sa moara toate rozatoarele mustacioase de necaz….!

  34. Ah, uitasem : dacă zici nasoale de Luluța ești psd-ist sau cu rușii…atunci, pe cale de consecință logică, pot afirma și eu că fanii talibani ai penalei sunt cu…teroriștii de la Al-kaeda. :))))

    Luluța la pușcărie ! Ce bucurie când îi vezi pe fanii penalei în spume încercând să-i ia apărarea. :))))

    • Draga, dragule Lara,
      Cu tot respectul, dar dupa parerea ta, daca cineva citeste postarile noastre, despre cine crezi tu ca ar spune ca scrie cu:”spume” ?

    • Înainte de culcare să le mai servesc, talibanilor Luluței, încă una din propria medicinăi, ăștia de sunt mai pupători de dosul Luluței decât unii pupători de moaște. :))))

      Despre asta-i vorba : „Fără penali în funcții publice”. :))))

      Cum spunea Luluța și Iohannis ? Politicienii penali să dea un pas în spate să-și dovedească nevinovăția. :)))) Să facă și Luluța la fel, dacă s-o mai întoarce în țară. :))))

      Oare se poate conduce din pușcărie instituția vieții unde candidează minunata ? :))))
      Eu sper că… va fi aleasă, că să vadă și europenii vieții cât de incapabilă-i asta de a fost numită politic în funcția de șef procuror din Ro și de aiurea.

      Luluța la pușcărie! :))))

  35. Pe bune, tara asta a fost devalizata zeci de ani fără ca nimeni să răspundă sau sa se recupereze banii, iar acum stăm și le plângem de milă infractorilor…
    Ar fi interesant ca cineva, o instituție a statului/ presa să analizeze tot ce s-a întâmplat în ultimii 30 ani și să facă o listă: ce s-a vândut și ce s-a făcut cu banii, ce s-a distrus, ce s-a înstrăinat pe un leu…
    Conturi ale statului, proprietăți ale statului ( hoteluri, case și vile de protocol, terenuri, fabrici, companii), cum s-au sters datorii uriașe, etc
    Cum a dispărut, de ex moștenirea Gojdu, cum au fost concesionate pe doi lei, unei firme fără angajați, resursele din Marea Neagră aferente Insulei Serpilor,etc,etc..
    O inventariere la nivel județean (probabil că nu e judet să nu fi pierdut ceva in neant), apoi la nivel național…să știm și noi românii ce s-a făcut cu banii noștri / ce au făcut politicienii cu banii noștri ( că de văzut nu prea vedem ceva: drumuri, scoli, spitale; ce s-a mai făcut, s-a făcut cu fonduri europene, in cele mai multe cazuri aruncate și ale pe apa sâmbetei-terenuri de fotbal in pantă, părtii de schi acolo unde nu ninge, scoli neterminate, etc)

    • Tot ceea ce descrii tu aici inseamna coruptie. Si asta s-a intamplat si se intampla in RO nu de 30, ci de o suta de ani. Puteam ca macar in ultimii 30 sa fi facut ceva, dar atata timp cat la conducere a ramas tot PCR, asta este. Si daca nu ne vom trezi rapid, tare imi este teama ca va fi prea tarziu.

    • Acum vin infractori și avocații infractorilor sa le plangem de milă…
      Din cauza lor, poporul asta e pe cale să fie demolat, ramanem un popor îmbătrânit și sărăcit, in timp ce tinerii își găsesc liniștea și fericirea, dreptul la viață, în alte zări…
      Comorile noastre au fost furate sau lăsate în paragină ( noi urmărim telenovela guiță, draknea, mazăre, Udrea, in timp ce Băile Herculane sau Cazinoul din Constanța se prăbușesc… evident, fara a fi nimeni de vină…). Stă toată țara să caute urma a 100.000 euro, in timp ce miliardele sunt sifonate de băieții deștepți, economia se prăbușește, iar noi murim încet…

    • P s. Se servește telenovela guiță, uitandu-se complet și distragandu-ne atentia de la proiectul de buget- ăla fantastic , dar fără fonduri pt investiții, pt A8 ( obligatoriu de făcut prin lege), pt spitalele regionale, pt persoanele cu dizabilități,etc,etc…
      nu, noi stăm să vedem cate petreceri a făcut guiță, ce poze a mai trucat, să mirosim rahatul împrăștiat în ventilatoarele lor…
      ei nu au timp de pierdut cu proiectele pt popor, ei își urmăresc propriile proiecte, personale: subjugarea justiției, răzbunarea pe LCK și DNA..da-le naibii de drumuri și spitale, cu ce ii ajută pe ei?!?

  36. Cum de nu a putut ditai Monstruoasa Coalitie a Borfasilor sa cloceasca un scenariu cat de cat credibil nu o sa inteleg niciodata!!
    Ca sa ajungi sa o suspectezi pe un asa scenariu pe LCK (sau pe oricine altcineva) , ar fi trebuit anterior sa arestrezi/demiti pe baza probelor pe cei care au intocmit comunicatele de la IGPR si Parchet sau sa deschizi un alt dosar idiotului de ghita ! Cercetarea ar fi putut dura , maxim o saptamana caci vorbim de operatiuni facute prin banci si nu de vorbe de claca !!

  37. Păi,Liviu Popa a zis că nu a știut.
    Acum pe cine să cred?

  38. Matroana de Florea ar fi trebuit să își facă temele mai sârguincios sau nu are slugoi pe măsură! De ce trebuia g4 media.ro să scoată adevărul la lumină, doar ei știu unde și ce să caute?? Oare asta a ajuns Procuratura în România? Să „creadă pe cuvânt de pionier” pe penalul Ghiță-boy ori de câte ori guiteaza? De ce oamenii normali știu să găsească lumina în minciunile lansate cu „atâta artă” de sinistrul Tudorel și acoliții săi, antena3, tvromania, PSD et Co?? Frica de pedeapsa binemeritată îi împinge la limita firescului, la marginea prăpastiei pe toți acești nemernici! Mult nu mai aveți și veți vedea și voi lumina…pentru ultima oară!

  39. Hai să ne împrietenim cu toții și să urăm mult succes justiției române, iar domnișoarei Laura (cât găleata-i gaura), într-un glas: „La brutărieeee!… Codruța, la brutărieee!!”

    • Uau ! Câtă inteligență ! Ai căutat mult rima asta ? Jos pălăria ! Ești un rumân adevărat. Verde ! Sau rosu ? ?

    • Ia citește chestia asta. Ce părere ai ? I-a vrăjit cumva Luluța pe socialiștii europeni ? Sau sunt și ăștia membrii statului paralel ?

  40. Bine CaCa, bine!… Ține-o tot așa!

    • Mulțumesc. Tot așa o să o țin. Dar tot nu ai răspuns la întrebare: Socialiștii europeni fac parte din statul paralel ?

  41. Intocmirea in pripa, a unui dosar cu „probe fantoma”ale unui fugar condamnat ptr coruptie ( furt din banii publici) dupa o formula pusa la punct in trioul Belgrad , cei trei amici „jurnalisti acopereti” abonati la cooperativa – Secera si Ciocanul-,la care s-a alturat si batranul slujitor al vestelor rosii, au un scop precis , sa o blocheze pe D.na Kovesi la Sefia Parchetului European,. Numai ca sceneta sustinuta mediatic de catre propriile mijloace , TV,z iare , sit-uri , de cateva zile nu contenesc sa-i boceasca pe de-alde Felix, Ghita, Udrea , sefii Parlamentului etc. , nu prea mai au spor , caci niste dovezi mai penibile a unor borfasi dovediti si condamanti de catre justitie , care stau fugari de teama puscariei, transformati in acuzatorii striga cat ii tin bojocii , la „dusmnaul comun’ D.na Kovesi , acuzand-o de fapte fara suport dovedit,hilarul luand locul dovezilor . Suntem intr-o sceneta „Stan si Bran , de tip Caragiale de Ploiesti , completat de omul ginerica la Monaco si de Dusatul, care , partial este de inteles, ca-si apara TV. referitor la sectia speciala , infiintata de e catre Marele Tradator al Romanilor , Slugarel cu cele doua slugi , fara demnitate si onoare , fac jocul banditilor ticalosi , care au intrat in vrie determinata de teama anchetarii de apoi, de catre D.na Codruta Kovesi . Succes Dnei Kovesi , Succes Romania..

  42. De ce mai raspundeti trolilor sau va mai uitati la Antene / RomaniaTv/ realitatea? Ce conteaza ce spun ei? Singura cale de a fi infranti si de a disparea este sa-i ignori, ca pe vrajitoarea Mim.