UPDATE Ministrul Sportului, Eduard Novak, susține că a cerut ca România să fie pe lista țărilor care cer interzicerea sportivilor ruși la JO Paris / El nu a participat la ședința cu miniștrii din 35 de țări și Zelenski / Oficial PNL: Îmi doresc să fie vorba doar despre o scăpare a ministrului Novak
Update 3: Ministerul Sportului a revenit cu noi precizări. Potrivit acestora, România a trimis poziția sa oficială abia luni, 13 februarie, deși în comunicatul inițial ministrul Eduard Novak spusese că ”noi am trimis pozițiile noastre din timp, înainte de reuniunea din 10 februarie”.
Precizările integrale ale Ministerului Sportului:
Demersul este unul mai indelungat. Prima initiativa a fost scrisoarea deschisa de anul trecut, doua documente semnate de mai multe state membre, printre care si ministru Eduard Novak din partea Romaniei – in martie si in iulie 2022. Acum, recent, noi am primit invitatia, de aceasta data din partea Marii Britanii, de a participa la initiativa lor, o declaratie comuna (anul trecut a fost format de scrisoare, acum a fost de statement) prin care se solicita CIO acelasi lucru. Cum era normal, am cerut un punct de vedere si de la MAE, care a fost pozitiv. Drept urmare, am raspuns pozitiv si de aceasta data, iar astazi am trimis punctul nostru de vedere catre initiator (Marea Britanie). Nu toate tarile au emis puncte de vedere vineri. Franta, spre exemplu, a trimis ieri, duminica. Astazi am primit si confirmarea de primire si aprecierea, din partea initiatorului, pentru pozitia aratata de Romania. Din nou, Romania, la fel ca anul trecut, va fi printre tarile semnatare.
Update 2: Ministrul Sportului, Eduard Novak, susține într-un comunicat că România face parte din rândul țărilor care cer interzicerea sportivilor ruși la Jocurile Olimpice 2024. El arată că a trimis poziția României înainte de reuniunea online din 10 februarie, la care miniștrii Sportului din 35 de țări au discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și au decis să ceară Comitetului Olimpic Internațional să interzică sportivii ruși.
Eduard Novak nu spune în comunicat de ce nu a participat la ședința miniștrilor Sportului, la care a fost invitat Zelenski, dar susține că ”am solicitat și ca România să fie parte din scrisoarea comună, care urmează să fie semnată de reprezentanții statelor care susțin acest demers”.
Comunicatul integral al ministrului Eduard Novak:
”România este parte a demersului lansat de mai multe țări prin care se solicită Comitetului Olimpic Internațional interzicerea sportivilor ruși la Jocurile Olimpice 2024. În acord, cu miniștrii din celelalte state, care au luat atitudine pe acest subiect, credem că nu este momentul să luăm în considerare deschiderea unei căi pentru atleții ruși și belaruși de a se întoarce la Jocurile Olimpice.
Decizia a fost luată după o amplă analiză, în urma unui demers în care am implicat expertiză atât din ministerul nostru, cât și de la Ministerul Afacerilor Externe, de unde am primit și punctul lor de vedere. Drept urmare, condamnăm războiul de agresiune împotriva Ucrainei, precum și sprijinul oferit în acest sens.
Noi am trimis pozițiile noastre din timp, înainte de reuniunea din 10 februarie. Am solicitat și ca România să fie parte din scrisoarea comună, care urmează să fie semnată de reprezentanții statelor care susțin acest demers.
Cred că dincolo de orice speculații, făcute de unele persoane în spațiul public pe marginea acestui subiect, este important să avem în vedere că sportul este un ambasador al păcii și ne transmite înainte de toate cele mai sănătoase valori, de echitate, incluziune, olimpism, fairplay și dezvoltare pe termen lung.
Totdată, Ministerul Sportului a oferit sprijin imigranților ucraineni care au ajuns în România, prin acces la bazele noastre sportive și integrarea copiilor acestora în sportul de la nivel local”.
Update 1: ”Suntem parte din acest demers, au fost mai multe proceduri, inclusiv cu expertiza MAE. România este parte din această inițiativă. Ministrul a trimis în scris poziția noastră, înaintea video-call pe această temă”, a declarat pentru G4Media Victor Gavril, consilierul ministrului Sportului, Eduard Novak.
Articol inițial: Miniștrii Sportului sau oficiali guvernamentali din 35 de țări, printre care SUA, Germania, Polonia, Cehia și țările baltice cer oficial Comitetului Olimpic Internațional interzicerea sportivilor ruși la Jocurile Olimpice 2024. România nu se află însă pe lista comunicată până acum de Reuters, iar purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat pentru G4Media că România trebuie ceară interzicerea participării Rusiei și a trimis o săgeată la adresa ministrului Sportului, Eduard Novak.
”Îmi doresc să fie vorba doar despre o scăpare a ministrului sportului, Eduard Novak. Situația trebuie lămurită cu celeritate, iar România trebuie să se alăture celor 35 de țări care cer interzicerea participării Rusiei la J.O. de la Paris”, a declarat Ionuț Stroe pentru G4Media.
”Țările civilizate, democratice s-au mobilizat deja, Statele Unite, Germania, Marea Britanie, toate au avut o poziționare clară: Rusia și Belarus nu au ce căuta la Jocurile Olimpice din 2024. Valorile olimpismului, ale sportului în general nu ne permit să ne asociem cu un stat criminal precum Rusia și nici cu aliații săi, care ajută în mod activ la înfăptuirea ororilor din Ucraina”, a mai spus Stroe.
”Să nu uităm că 70% din sportivii din Rusia sunt și soldați ai armatei ruse, este evident că pentru acești oameni valorile sportului nu înseamnă nimic, având în vedere că aceste valori se află într-o evidentă opoziție cu tot ceea ce presupune acest război al terorii. De partea cealaltă, în Ucraina, avem sute de sportivi și antrenori uciși în acest război nejustificat al Federației Ruse”, a completat oficialul liberal.
G4Media a adresat un set de întrebări și Ministerului Sportului. Vom publica răspunsurile imediat ce le vom primi.
Un grup de 35 de țări, printre care Statele Unite, Germania și Australia, vor cere ca sportivilor ruși și belaruși să li se interzică participarea la Jocurile Olimpice din 2024, a declarat vineri ministrul lituanian al sportului, citat de Reuters.
Măsura sporește presiunea asupra unui Comitet Olimpic Internațional (CIO) care vrea să evite ca unul dintre cele mai mari evenimente sportive din lume să fie rupt de conflictul sângeros care se desfășoară în Ucraina. „Mergem în direcția în care nu am avea nevoie de un boicot, deoarece toate țările sunt unanime”, a declarat Jurgita Siugzdiniene.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy a participat la reuniunea online a celor 35 de miniștri pentru a discuta despre solicitarea de interzicere, a declarat anterior un purtător de cuvânt al ministerului lituanian al sportului.
În contextul în care războiul face ravagii în Ucraina, statele baltice, țările nordice și Polonia ceruseră organismelor sportive internaționale să interzică sportivilor ruși și belaruși să participe la Jocurile Olimpice.
Ucraina a amenințat că va boicota Jocurile dacă sportivii ruși și bieloruși vor participa, iar boxerul ucrainean Oleksandr Usyk a declarat că rușii vor câștiga „medalii de sânge, morți și lacrimi” dacă li se va permite să participe.
CIO a deschis ușa pentru ca sportivii ruși și belaruși să concureze ca neutri. Comitetul Olimpic consideră că un boicot va încălca Carta Olimpică și că includerea rușilor și bielorușilor se bazează pe o rezoluție a ONU împotriva discriminării în cadrul mișcării olimpice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii