G4Media.ro

EXCLUSIV Filiera Buzău, fieful lui Ciolacu: Cine este firma Look Outdoor care…

sursa foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei

EXCLUSIV Filiera Buzău, fieful lui Ciolacu: Cine este firma Look Outdoor care mută milioane de lei de la PSD către presă / Cifra de afaceri a firmei administrate de un fotomodel a crescut de 835 de ori

Două societăți comerciale care, începând cu 2020, au primit de la Organizația centrală a PSD contracte pentru ”servicii de presă și propaganda” au multiple legături cu Buzăul – fieful președintelui acestui partid, Marcel Ciolacu, precum și cu Sorina Stan-Docuz, o apropiată a liderului social-democrat.

Prima este firma de publicitate stradală Look Outdoor SRL, înființată în Buzău și administrată de Roxana Ilie, cea mai bună prietenă a Sorinei-Stan Docuz. În 2020, după ce a semnat contracte cu PSD, cifra de afaceri a Look Outdoor a crescut de 835 de ori față de anul anterior. La alegerile parlamentare din 2020, Look Outdoor a primit cel mai mare contract semnat de PSD Buzău pentru materiale de campanie.

A doua firmă se numește Vertigo Events SRL, despre care Ciolacu a dezvăluit, într-un interviu acordat Recorder la mijlocul lunii septembrie, că este una dintre cele două agenții care intermediază contractele PSD cu site-urile de unde se obțin ”feed-back-uri” despre inițiativele partidului.

Din februarie 2020, aproape 40% dintre părțile sociale ale Vertigo Events au fost preluate de Cezar Batog Bujeniță, un om de afaceri născut în Buzău. Tot în 2020, la începutul mandatului de președinte plin al PSD al lui Ciolacu, Batog Bujeniță a împrumutat PSD cu 445.000 de lei pentru cheltuieli de campanie, iar, la începutul lui 2022, a fost numit pe filiera aceluiași partid, în Consiliul de Administrație al Romgaz. Pentru această funcție fusese nominalizată și sora Sorinei Stan-Docuz, dar PSD a renunțat, în final, la această numire.

Surse din cadrul PSD au afirmat, pentru G4Media.ro, că prezența firmei Look Outdoor, înființată în locul de baștină al președintelui acestui partid, Marcel Ciolacu, precum și prezența unor persoane din acest municipiu în aceste afaceri, nu este deloc întâmplătoare și a avut loc cu știrea acestuia.

PSD este singurul partid care a refuzat, în mod repetat, să dezvăluie detalii despre modul cum au fost cheltuiți banii pentru ”servicii de presă și propaganda” și la cine au ajuns aceștia.

  • G4Media.ro a transmis o serie de întrebări liderului PSD, Marcel Ciolacu, o serie de întrebări despre numărul și valoarea contarctelor încheiate de PSD și cele două companii, Look Outdoor și Vertigo Events. Liderul PSD nu a răspus solicitărilor G4Media.ro.

Explozia Look Outdoor

Firma Look Outdoor, mufată la banii de propagandă ai partidului, nu s-a numit mereu așa. În prima parte a anului 2020, în Buzău funcționa o mică firmă – Alsow Criela SRL – înființată în 2014, cu obiect de activitate ”comerț cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor”. Conform Ministerului de Finanțe, în anul anterior, 2019, avusese o cifră de afaceri modică, de 6.520 lei, pierderi nete de 1.745 de lei și 0 angajați.

Unic asociat al societății era buzoianca Cristina Elena Anghel, ulterior căsătorită Zuban, care, în anii anteriori lui 2020, apare pe Facebook în mai multe fotografii alături de o altă familie din Buzău, pe nume Docuz, între timp stabilită în București. Fotografiile au fost realizate în atelierul de croitorie înființat în Capitală de mama Mărioara Docuz și fetele sale, Cristina Elena căsătorită Arghir și Sorina Stan Docuz, fostă Negoiță.

Cristina Elena Docuz-Arghir, Cristina Elena Anghel-Zuban (fondatoarea Alsow Criela SRL) și Sorina Stan Docuz Sursa: Facebook
Sursa Foto: Facebook / Fotografie din 2015: Cristina Elena Docuz-Arghir, Cristina Elena Anghel-Zuban (fondatoarea Alsow Criela SRL) și Sorina Stan Docuz

”Ne cunoaștem mai de mult”, a spus Mărioara Docuz despre Anghel-Zuban după ce a fost sunată incognito de un reporter G4Media.ro. Relația dintre familii o arată și faptul că, în 2018, pe când se numea Alsow Criela, firma lui Anghel-Zuban a livrat mobilă de aproape 29.000 de lei către firma Internet si Tehnologie S3 SRL a Primăriei Sectorului 3, primar Robert Negoiță, primul soț al Sorinei Stan Docuz.

Director la Internet și Tehnologie S3 SRL, la momentul semnării contractelor cu Alsow Criela, era sora Sorinei Stan Docuz, Cristina Elena Arghir. Pentru Alsow Criela, contractele cu firma condusă de Arghir au reprezentat aproape 94% din cifra de afaceri pe anul respectiv.

Pe data de 11 iunie 2020, a avut loc un eveniment crucial pentru existența ulterioară a firmei Cristinei Elena Anghel-Zuban: asociată cu 50% în societate a devenit Roxana Maria Ilie, cea mai bună prietenă a Sorinei Stan Docuz.

Sursa Foto: Facebook / Încercuite: Sorina Stan Docuz și Roxana Maria Ilie Sursa: Instagram

Restul de 50% au rămas la fondatoarea Cristina Elena Anghel, ulterior căsătorită Zuban. Cu aceeași ocazie, firma și-a schimbat numele în Look Outdoor SRL, obiectul de activitate principal a fost schimbat în ”activități ale agențiilor de publicitate”, iar la cel secundar a fost introdus ”servicii de reprezentare media”. Sediul a fost mutat din Buzău în Voluntari, iar Roxana Maria Ilie i-a luat locul ca administrator lui Zuban.

La șapte zile după schimbarea acționariatului a fost rezervat și numele site-ului firmei, lookoutdoor.ro, unul extrem de sărac în informații și care indică doar faptul că societatea activează în domeniul panotajului stradal. Toate aceste modificări au avut loc cu două luni și jumătate înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale din septembrie 2020 și cu șase luni de cele parlamentare.

Sursa: Curentul.info

În ianuarie 2021, un alt moment din activitatea grupului Docuz-Arghir-Ilie: Roxana Maria Ilie (foto) a fost pe lista scurtă a unei proceduri de selectare a unui membru în Consiliul de Administrație al Internet și Tehnologie S3 SRL, societate condusă de Arghir, sora Sorinei. Din verificările G4Media.ro, procedura nu s-a finalizat și cu numirea în funcție.

Sorina Stan Docuz, ex-Miss Buzău, și Roxana Maria Ilie au fost, până în urmă cu câțiva ani, fotomodele în vogă, relațiile/căsătoriile lor cu bărbați faimoși/bogați (Sorina a fost soția primarului Robert Negoiță, nașă fiind Gabriela Firea), sau ieșirile celor două în cluburile de fițe din București făcând obiectul constant al presei mondene.

Sursa Foto: Captură Spy News / Captură dintr-un articol despre o întâlnire ”în oraș” între Sorina Docuz Stan și Roxana Maria Ilie, material publicat în decembrie 2020, la șase luni după ce cea de-a doua preluase 50% din Look Outdoor SRL

O sursă din interiorul PSD a declarat pentru G4Media.ro că, începând cu 2020, Look Outdoor SRL a primit din partea social-democraților mai multe contracte finanțate de partid din contul primit de la bugetul de stat pentru ”servicii de presă și propagandă”. Astfel s-ar explica creșterea uluitoare a cifrei de afaceri a firmei în 2020 față de 2019: de la 6.520 de lei la 5,4 milioane de lei, adică de 835 de ori mai mult.

În 2021, cifra de afaceri a societății a fost de 2,1 milioane lei, profitul net însumat pe cei doi ani fiind de 707.107 lei. În noiembrie 2021, Roxana Maria Ilie a ieșit din acționariatul Look Outdoor, dar a rămas administrator. Părțile ei sociale au ajuns la Ioana Giurgea (30%), domiciliată în municipiul Buzău, iar restul de 20% la Sînziana Mihaela Florescu din București.

Incognito

Demersurile oficiale ale G4Media.ro de a obține informații de la Look Outdoor SRL pe marginea acestor contracte nu au avut rezultat. Prin urmare, am apelat la alt instrument jurnalistic pentru a obține informații: investigația incognito. Un reporter G4Media.ro și-a atribuit calitatea de expert contabil la PSD și, în luna august 2022, a sunat-o pe Sînziana Mihaela Florescu, asociata cu 20% la Look Outdoor SRL.

În cursul discuției, am susținut că la sediul PSD tocmai se derula un control inopinat al Curții de Conturi pe tema contractelor pentru servicii de presă și propagandă și că, din cauza faptului că o colegă care ținea evidența facturilor era în concediu, acestea sunt de negăsit, expertul contabil având rugămintea către reprezentanta Look Outdoor să trimită pe email facturile aferente contractelor încheiate între cele două părți în perioada septembrie-decembrie 2020.

Florescu a cerut o adresă de email pentru a face acest lucru, adăugând că ”facturile nu sunt în companie, ci la contabil” și că ”aceste facturi trebuie să existe la dumneavoastră”. După câteva minute, a sunat înapoi pentru a cere detalii, moment în care reporterul G4Media.ro și-a declinat adevărata identitate. Iritată, Florescu a spus că nu o interesează subiectul și că ”există contracte de confidențialitate.”

Pe site-ul finantarepartide.ro administrat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) există, însă, dovada unuia dintre contractele semnate în 2020 între social-democrați și Look Outdoor, primii fiind reprezentați de Organizația Județeană PSD Buzău, cea care l-a propulsat spre București chiar pe liderul acestui partid, Marcel Ciolacu.

Astfel, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din acel an, PSD Buzău a plătit și, apoi, a decontat de la Autoritate suma de 53.312 lei pe care o achitase anterior către Look Outdoor pentru ”închiriere spații și echipamente, cheltuieli protocol și plata serviciilor juridice, mandatar financiar, vestimentația voluntarilor și membrilor PSD”. A fost cel mai mare contract încheiat de PSD Buzău la acele alegeri, unde organizația a raportat la Autoritate cheltuieli totale de 247.653,21 lei (contractul cu Look Outdoor reprezintă circa o cincime din total).

Conform aceleiași situații a AEP, unde sunt prezentate cheltuielile tuturor organizațiilor județene pentru alegerile parlamentare din acel an, acesta a fost singurul contract încheiat de Look Outdoor cu vreo organizație PSD la respectivul scrutin.

Sursa Foto: finantarepartide.ro

Sursa G4Media.ro atribuie responsabilitatea pentru atribuirea către Look Outdoor SRL a contractelor de către PSD președintelui Marcel Ciolacu. Sursa mai susține că Sorina Stan Docuz ar fi prezentă des în sediul central al partidului, din Kiseleff, și s-ar implica în treburile interne ale formațiunii.

La începutul acestui an, PSD a nominalizat-o pentru Consiliul de Administrație al Romgaz pe Cristina Elena Arghir, sora Sorinei Stan Docuz. Postul este remunerat cu 5.000 de euro lunar. Ulterior, în urma unor dezvăluiri de presă, nominalizarea lui Arghir a fost retrasă, ea ajungând, totuși, în alt Consiliu de Administrație de renume: cel al Companiei Naționale Loteria Română.

Administratorul Look Outdoor, Roxana Maria Ilie, nu a putut fi contactat: la numărul de mobil al firmei de pe site-ul Ministerului de Finanțe a răspuns o avocată din Buzău care înființase societatea Alsow Criela în 2014 și a declarat nu mai are legături cu firma. Două emailuri ale G4Media.ro trimise pe mail-ul Look Outdoor nu au primit răspuns. Nici solicitarea repetată a G4Media.ro către asociatul Sînziana Mihaela Florescu de a intermedia o discuție cu Ilie nu a avut răspuns.

O solicitare de a intermedia o discuție cu un personaj din acest articol – Sorina Stan Docuz – am adresat-o mamei acesteia, Mărioara. Din nou, fără efect.

Intermediarul: Agenția Vertigo

Alături de Arghir, sora Sorinei Docuz, în Consiliul de Administrație de la Romgaz a fost propus la începutul lui 2022 și, în final, numit pe post, omul de afaceri Cezar Batog Bujeniță, născut, la fel ca Marcel Ciolacu, în municipiul Buzău, cu un an înainte de liderul PSD. Într-o investigație publicată, la mijlocul lunii septembrie, de Recorder și dedicată contractelor secretizate cu presa ale partidelor, Ciolacu a declarat că nu știe unde ajung banii PSD și că de acest lucru se ocupă două ”agenții”, una fiind ”Vertigo”.

El nu a dezvăluit sumele plătite acestor agenții. ”Vertigo” este, de fapt, Vertigo Events SRL, societate în care Cezar Batog Bujeniță (foto) a preluat 39,39% din același an 2020, mai exact, din luna februarie. Cu șase luni înainte de demararea campaniei electorale pentru localele din septembrie.

Cezar Batog Bujeniță
Sursa Foto: radarmedia

2020 a întărit relații pe filiera Batog-Bujeniță și PSD, după ce, în 2019, tot în guvernarea acestui partid, una dintre firmele sale câștigase o licitație de 650.000 de lei pentru o campanie de presă a Agenției Naționale pentru Forțele de Muncă și 11,7 milioane lei pentru o alta, organizată de Ministerul Fondurilor Europene. Partener al lui Batog la acest ultim contract a fost All Media Company, cealaltă ”agenție” nominalizată de Ciolacu drept intermediar între PSD și site-uri de presă.

Astfel, în august 2020, pe finalul mandatului de primar al social-democratei Gabrielei Firea, una dintre firmele lui Batog a câștigat, alături de o altă societate, un contract de 4 milioane de lei, pentru a organiza un festival în București, banii fiind plătiți de Direcția Generală de Arhitectură, Peisagistică și Monumente de For Public subordonată Primăriei Generale.

În septembrie același an, Batog a acordat PSD, unde Ciolacu tocmai câștigase funcția de președinte al formațiunii, un împrumut în valoare de 445.000 lei, cu termen de restituire în martie 2021, banii fiind cheltuiți de social-democrați pentru alegerile locale din aceeași lună.

Batog Bujeniță este asociat într-o altă firmă, MB Consulting Associates SRL, cu Horia Mihălcescu, fost consilier în comunicare al lui Liviu Dragnea, consilier de imagine al Elenei Udrea și soțul deputatei PSD Carmen Mihălcescu. MB Consulting Associates SRL a avut drept co-fondator o femeie pe nume Viorica Radu domiciliată în comuna Chiojdu-județul Buzău.

Revenind la Vertigo Events: în 2020, anul în care Batog Bujeniță a preluat 39,39% dintre părțile sociale, cifra de afaceri a societății a crescut de trei ori față de anul anterior, de la 1,05 milioane lei la 3,15 milioane lei, iar profitul net, de la 845.287 lei la 2,8 milioane lei. An neelectoral, 2021 a dus la scăderi față de 2020, dar și la un profit net (1,69 milioane lei) remarcabil (la fel ca în 2020) prin raportare la cifra de afaceri (1,96 milioane lei).

Cezar Batog Bujeniță nu a putut fi contactat nici după ce i-am trimis numărul de telefon al reporterului G4Media.ro prin intermediul unei colaboratoare din firmele sale.

Subiectul banilor pentru presă via partide

În 2018, PSD și PNL au votat în Parlament un amendament care a dus la creșterea substanțială a sumelor pe care formațiunile politice le primesc drept subvenție de la bugetul de stat prin intermediul Autorității Electorale Permanente. În 2021, pentru toate partidele, această sumă a ajuns la 232 de milioane de lei – față de 14,5 milioane lei în 2017. Mare parte din bani reprezintă fonduri pentru ”servicii de presă și propagandă” pe care partidele îi plătesc unor canale media, oficial pentru a publica articole care să reflecte activitatea formațiunilor politice.

Există, însă, mari semne de întrebare asupra conținutului contractelor, PSD fiind, de departe, cel mai reticent în a dezvălui sumele achitate și canalele destinatare. Celălalt mare partid din coaliția de guvernare, PNL, a făcut publice societățile pe care le plătește pentru aceste servicii, dar, și în cazul acestei formațiuni este neclar pentru ce se achită sumele și la cine ajung. Motivul: la fel ca PSD și cazul Vertigo Events și All Media Company, și liberalii folosesc firme-intermediare/”agenții” care drămuiesc fondurile înainte de a semna contracte cu site-urile X, Y, Z.

Legea interzice plata de publicitate în afara campaniilor electorale. Partidele plătesc bani destinați, în fapt, televiziunilor care dețin acele site-uri, prin intermediul unor firme-paravan. Dezvăluirea Recorder, dar și multiple indicii arată că, de fapt, banii achitați de partide sunt ”taxe de protecție” care, pe de o parte, duc la promovarea deșănțată a liderilor PSD și PNL în media, iar, pe de altă parte, au ca scop ocultarea/ignorarea unor subiecte de maxim interes pentru opinia publică, dar deranjante pentru liderii puterii.

Radio Europa Liberă a dezvăluit că sumele plătite în acest sens de PSD și PNL, în 2021 sunt exorbitante: 39,6 milioane lei, respectiv 21,2 milioane lei. În ciuda întrebărilor jurnaliștilor și a unor sentințe judecătorești, PSD a refuzat, de fiecare dată până acum, să facă publice numele societăților cu care semnează contracte pentru aceste servicii, cuantumul lor și canalele media unde ajung banii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Aloooo DNA-ul !!!! Mai sunteti prin tara sau ati emigrat?
    Ne fura astia cu totul!
    Astept sa apara poataciiiiiiiii😱

    • Dlor ziaristi activisti, Dvs sunteti finantati cap coada din strainatate. Aia nu se pune?
      🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    • Chiar dacă ar fi „din străinătate” ala nu-i bugetul tarii nu sunt taxele și impozitele plătite de mine.
      Insa nu sunt nici „din străinătate” ci din reclamele de pe site și si din donațiile romanilor.

    • de ce nu demonstrați voi ăștia susținătorii psdnl că aceste site-uri sunt finanțate din afară? cred ca am auzit asta in ultimul an mai des decât l-am auzit pe Iohannis zicând PSD in aia 7 ani cât se dădea anti, dar n-a venit nimeni cu vreo dovadă…

  2. Cu un prostan ca Iohanis presedinte orice furaciune e posibila in Romanistan. 🤣

    • Nu e prostan, e tot un hot ordinar si el!

  3. Ii asteapta pe toti, cu un covor in dungi, alte personalitati si modele. Un podium plin. Aflati unde sunt banii dvs. si nu pentru ca sunt ei destepti, ci pentru ca va uitati la viata prin sticle, nu e vina lor.

  4. Verificati si alte surse de finantare din bugetul de stat al „muzelor” acestui gigolo de Buzau si vedeti si incompatibilitatile. ANI doarme din nou!

  5. Deci frăţioare – uite cum e treaba! Dacă ştii de noi şi ai venit la noi eşti băiat deştept.

    1. Tu ai probleme că ai furat bani mulţi, milioane de euro de la stat, ai călcat cu maşina pe cineva şi a murit sau ai agresat sexual ca popa ăla cu jeepanul ăla mare negru. E treaba ta. Noi nu judecăm pe clienţii noştri.

    2. Într-o lume plină de pericole la tot pasul este bine să fii în siguranţă, să te păzeşti de DNA, de DIICOT, de bulău, din astea.

    3. Norocul tău este că noi aici la Mafia Media, exact cu asta ne ocupăm!

    4. Ca să fie bine trebuie să ai prieteni şi prietenii de nădejde la nevoie te vor ajuta.

    5. Pentru a avea cât mai mulţi şi cât mai buni prieteni, trebuie să fii şi tu cât mai generos… dacă eşti bun la suflet cu noi şi noi suntem buni cu tine, şti ce zic? Că şi noi avem familii şi e viaţa grea şi scumpă, no?

    6. Nu trebuie să îţi faci griji că află cineva că ne dai bani, că noi avem avocaţi chiar mai mafioţi decât noi, dacă îţi vine să crezi! Ne-au învăţat cum facem contracte „pă secret” pe confidenţialitate de-aia dă nu ştie parchetu. Şi banii îi trecem noi prin 10 firme printr-un holding din Cipru deţinut de o cutie poştală din Cayman Islands a unei firme din Panama şi convertim totul în crypto pe dark web şi se rezolvă. Ţăranii ăştia de la parchete nu ştie să se prindă la alde baronii locali de Vrancea sau Olt că au furat o viaţă întreagă… aşa că stai relaxat… Păi ce lui Dragnea i-a găsit ceva în Brazilia?

    7. Acceptăm plata în numerar, transfer bancar, crypto, bijuterii, aur, diamante sau terenuri, case, maşini.. ce ai şi tu pe-acasă.

    8. OFERIM ŞI CEREM SERIOZITATE ŞI ÎNCREDERE! Bagi banul în tonomat şi te facem îngeraş în fiecare zi cu pauze de publicitate şi teleshopping.

    INFORMARE: Posibile taxe suplimentare de protecţie s-ar putea aplica în funcţie de dificultatea cazului.

    ©️ Televiziunile Interlope Curling SRL

  6. cand cineva obtine o functie cu ajutorul unui „binefacator”, atunci depinde de acesta sau au impreuna o intelegere din care profita si unul, si celalalt.

  7. Ciolacu, aici sunt banii dumneavoastra sa traiasca bine eu si gagicile mele. 💪😇

  8. Fotomodele… lol

  9. Pierdem timpul găsind tot câte unul !
    Mai bine ar băga la pușcărie toată gașca de banditi PCR-USL, deodată ! 😂😂😂😂😂😂😂

  10. Unde este anaful,unde este DNA. DORMIȚI

  11. Bine Sam ! Te salut de acasa.

  12. „Alo, breten Marsel? Mei, de ce ținut tu ascuns bunăciuni, fost footomodel, de ochi de la breten Omar !? Nu spune tu, pe vremuri când hăituia impreună animal zălbatic in băduri de la Nehoiu de Buzāu, che tot ce aparțin la breten Marcel aparțin în egal măsuri și la breten Omar, ca frate de zânge !?
    Aleikum zaalam !”

  13. Ramane cum am stabilit…..PSD,grup infractional organizat.

  14. Mouiie PSD, papagalule!

  15. Mouiie PSD!

  16. Niste fufe fac bani la partid. Sexul vinde.

  17. În toate cazurile de finanțare a trusturilor media din subvențiile bugetare acordate partidelor pentru publicitate electorală și cumpărare de media pozitivă pentru partide în afara campaniilor electorale trebuie declanșate cercetari penale și stabilit traseul banilor și eventualele răspunderi pentru utilizarea lor de către Parchetul General.