G4Media.ro

EXCLUSIV Firma din Buzău a soției premierului Ciolacu a cumpărat un apartament…

Sursa Foto: Google Maps

EXCLUSIV Firma din Buzău a soției premierului Ciolacu a cumpărat un apartament în București / Deținătoarea terenului și a autorizației de construire este Rotary Construcții / Afacerile companiei cu statul au explodat în ultimii ani / Ciolacu: ”Achiziția s-a făcut din banii firmei. Undeva la 100.000 de euro”

Societatea Lucia Com 94 SRL Buzău, la care unic asociat este soția premierului Marcel Ciolacu, a cumpărat, pe data de 31 iulie, un apartament, un garaj și o boxă într-un mic bloc aflat în Sectorul 2 din București. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Marcel Ciolacu a declarat că prețul a fost de ”undeva la 100.000 de euro, banii firmei”.

Conform lui Ciolacu, garajul și boxa au fost vândute de Mihai Rotaru, un om de afaceri care prin firma Rotary Construcții deține terenul de sub clădire și autorizația de construire pentru acest imobil. În ceea ce privește apartamentul, acesta a fost vândut de Rareș Olaru, angajat și asociat la firme din grupul Rotary.

Unul dintre oamenii de afaceri de încredere ai premierului Marcel Ciolacu, prieten încă de când ambii activau în plan local, la Buzău, potrivit surselor G4Media.ro, Mihai Rotaru și soția sa au împrumutat PSD cu 890.000 de lei înainte de alegerile locale și parlamentare din 2020, iar, după acele scrutinuri, numărul contractelor cu Statul ale firmelor sale a crescut foarte mult, ajungând la o valoare totală de câteva miliarde de lei.

Blocul în care firma Lucia Com 94 SRL a cumpărat apartamentul se află pe o stradă din Sectorul 2 . Conform extrasului de Carte Funciară pentru acest imobil, terenul de sub clădire și autorizația de construire aparțin firmei Rotary Construcții SRL, societate patronată de omul de afaceri Mihai Rotaru.

Contactat de G4Media.ro, premierul Marcel Ciolacu a declarat că apartamentul are 74 de metri pătrați, prețul a fost de ”undeva la 100.000 de euro, banii firmei” și că firma soției plătește rate de 1.250 de euro lunar, până acum fiind achitată jumătate din suma de achiziție. Ciolacu a mai spus că garajul și boxa au fost cumpărate de la Mihai Rotaru. Acesta nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro despre această tranzacție.

  • UPDATE Potrivit documentelor de carte funciară consultate de G4Media.ro, boxa și spațiul de 35 de mp au fost cumpărate cu 10.000 de euro de firma soției lui Ciolacu în iulie 2024 de la firma SC Village Developement, deținută de Mihai Rotaru (prietenul lui Ciolacu). Apartamentul a fost cumpărat de la Rareș Olaru, angajat și asociat la Rotary, cu 90 de mii de euro, din care 45 de mii plătiți la data semnării contractului, în iulie, urmând ca restul de 45 de mii să fie plătiți în 36 de luni, în rate de 1250 de euro.
apartament
Sursa: Extras de carte funciară

Surse G4Media.ro au declarat că Marcel Ciolacu și Mihai Rotaru sunt prieteni încă de când ambii activau în plan local, la Buzău, acolo unde omul de afaceri a înființat firma Bedamiro Holding Construct. În 2020, la scurt timp după ce Ciolacu a fost ales președinte al PSD, Mihai Rotaru, soția sa și un angajat al său i-au împrumutat pe social-democrați cu 1,3 milioane de lei, bani necesari cheltuielilor electorale pentru alegerile locale și parlamentare care au avut loc în acel an.

Într-o investigație publicată recent, G4Media.ro a dezvăluit faptul că, de la instalarea lui Ciolacu în fruntea PSD, afacerile firmelor controlate de Rotaru au sărit de la contracte de câteva zeci de milioane de lei încheiate cu autorități publice la câteva sute sau chiar miliarde de lei, tot contracte publice.

O altă legătură dintre cei doi a fost făcută publică de G4Media.ro în 2023: strict pentru a ajuta ofertantul la îndeplinirea criteriului cifrei de afaceri, Bedamiro Holding Construct și-a asumat rolul de terț susținător al ofertei firmei de catering Gab Pavolux SRL de a câștiga un contract de 27,2 milioane de euro scos la licitație de Primăria Sectorului 3 pentru asigurarea hranei elevilor din sector. G4Media.ro a descoperit multiple indicii care arătau că Gab Pavolux era controlată din umbra de Sorina Docuz, o apropiată a lui Ciolacu. Ulterior dezvăluirilor, Gab Pavolux și-a retras oferta, iar DNA a deschis un dosar penal pe marginea acestei licitații.

Referitor la vânzătorul apartamentului, Marcel Ciolacu a declarat pentru G4Media.ro că nu îi știe numele. Acest lucru apare consemnat, însă, tot în extrasul de Carte Funciară, la capitolul Sarcini, deoarece plata a fost în rate, iar vânzătorul – pe nume Rareș Olaru – are drept de ipotecă legală pentru suma de 90.000 de euro.

Din informațiile G4Media.ro, Olaru (28 de ani) este asociat la una dintre firmele din grupul Rotary. În mai 2024, el a preluat de la Mihai Rotaru cele 48% pe care acesta le deținea la Smartgreen Construcții, societate care are același sediu cu Rotary Construcții Mentenanță SA deținută tot de Rotaru. Pe contul de Linkedin, Olaru se prezintă drept ”System administrator” la Rotary Construcții SA.

Datele de la Ministerul de Finanțe indică faptul că în 2023, Lucia Com 94, care are obiect de activitate ”Fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie”, deținând un spațiu în Piața Centrală din Buzău, a avut o cifră de afaceri de 905.704 lei, un profit net de 19.441 lei, șase angajați și datorii de 354.326 lei. Marcel Ciolacu a fost asociat în această firmă până în martie 2023 când, alături de unul dintre frații săi, i-a cedat părțile sociale soției sale, aceasta devind asociat unic.

Afacerile nepotului

cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Foto: Mihai Cristian Ciolacu / Facebook

Tot astăzi, site-ul de investigații Public Record a dezvăluit  faptul că unul dintre nepoții lui Marcel Ciolacu, Mihai Cristian, despre care unchiul declarase, recent, că ”are o casă la Buzău pe care o plătește în rate, n-are apartament în București, are o mașină de la companie. E un om normal”, a cumpărat în acest an trei apartamente în București și unul în Constanța, toate achizițiile fiind făcute sub prețul pieței.

Apartamentele din București ar fi costat aproape 500.000 de euro, banii urmând a fi achitați prin credit bancar, iar cel din Constanța – 91.000 de euro, vânzătorul ultimului imobil fiind o firmă deținută de Felix Stroe, un marcant membru PSD din zonă. ”Nepotul nu are trei apartamente, are un contract de închiriere pentru un apartament în București. Are copil mic la grădiniță. Și are o casă în Buzău pe care o plătește în rate”, a susținut premierul Marcel Ciolacu pentru G4Media.ro.

Traseul profesional și de afaceri al lui Mihai Cristian Ciolacu a făcut obiectul mai multor articole de presă, în special în perioada recentă. G4Media.ro a publicat, luna trecută, un material în care se arăta că, în 2018, nepotul actualului premier a preluat 40% dintr-o firmă cu activitate în domeniul farmaceutic, fără a se menționa vreo sumă pentru cesiunea părților sociale.

Co-asociat în această firmă este o altă societate din domeniu, unul dintre cei mai importanți judector regionali pe acestă piață, la care unul dintre fondatori a fost condamnat pentru dare de mită legat de aprobarea unor farmacii rurale, iar celălalt fondator a fost, de asemenea, finanțator PSD pe aceeași listă din 2020 în care figurează și Mihai Rotaru. De precizat că soțul persoanei care i-a cedat părțile sociale lui Mihai Cristian Ciolacu în 2018 a fost numit, patru ani mai târziu, în mandatul lui Ciolacu la Guvernare, ca șef al Agenției Naționale a Medicamentului.

Recent, despre nepotul premierului HotNews.ro a scris că are încheiat un acord de a vinde unui magnat ceh două societăți la care este asociat contra sumei de 15 milioane de euro. Acestor firme li s-au aprobat importante sume din PNRR pentru amenajarea unor parcuri fotovoltaice.

În aceeași perioadă, Rise Project a dezvăluit faptul că nepotul este asociat într-o altă firmă, alături de soția ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, societatea edificând și scoțând la vânzare, în Timișoara, 12 vile la prețul de 185.000 de euro bucata. Într-o declarație anterioară, Marcel Ciolacu a spus că cei aproape 500.000 de lei care apar în declarația sa de avare ca fiind împrumutați acestui nepot au avut drept destinație constituirea capitalului social al firmei din Timișoara.

Apartamentul fiului

Public Record a mai informat că Filip, fiul premierului, a cumpărat un apartament în Constanța, în același bloc cu Mihai Cristian Ciolacu, vânzătoare fiind tot societatea lui Felix Stroe. ”Fiul meu a cumpărat apartamentul de 41,33 mp și balcon de 5 mp în 2021, în rate, de la o companie 2X1 Holding (a lui Stroe n.r.). Eu și soția mea i-am dat 15.000 de euro pentru această tranzacție. Este la 50 de metri de spitalul unde erau rezidenți și l-au achitat integral după ce s-au căsătorit. Marea tranzacție a fost de 81.000 de euro, fără TVA. Ei, dacă termină, ar vrea să rămână în Constanța”, a declarat Ciolacu pentru G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. #RomaniaNormala
    Kiolacu care vinde gogosi tot pe primul loc este in toate sondajele..
    Al catea material super informativ este despre „smecheriile” lui asta?
    Cititori…fie luati si ascundeti buletinele bunicilor(votantii zombie) fie iesiti in numar mare la vot
    Daca nu…asta cu nota 7 la bac (cica), cu nota 4/10 la engleza si 0 meserie/munca in viata o sa fie conducatorul unui stat membru UE
    #Great@
    #Repugna

  2. coincidente PSDNLUDMR

  3. Ce treabă are firma Lucia Star cu apartamentul din București de 74 m2 pe care a dat 100000 euro plătibili în rate/E sediu,e punct de lucru acolo în sectorul 2 că nu ne spune nimeni?

  4. Dacă apartamentul din București nu are nicio legătură cu activitatea firmei din Buzău,cheltuielile de achiziție nu pot fi deductibile fiscal, ascund un bun imobil folosit ca proprietate personală.

  5. Ciolacu spune adevarul: toți din familia sa sunt oameni normali. Adică smecheri, tepuitori ai statului, șpăgari, bine orientați și bine înfipți în afaceri. La fel ca Stanescu, Negoita, Firea, si multi alti psd-isti. Anormali sunt oamenii cinstiți. Care vor merge la vot. Și vor vota turma de oameni normali pe liste. Toți o apă si-un pământ!

    • Și nici măcar n-a mărit prețul covrigilor, îți dai seama ce vînzare au în Buzău…

  6. *Lucia com 94
    Uitându-mă la datoriile firmei evidențiate în bilanț sunt echivalente cu prețul de cumpărare al apartamentului din București.Putem vorbi de evaziune fiscală prin evidențierea în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, căci în fapt nu a fost cumpărat apartamentul pentru firmă,ci pentru administatorul firmei,ca persoană fizică,după cum vorbim și de spălare de bani,căci se ascunde adevărată natură și drept de proprietate asupra apartamentului în discuție.Sunt denaturate și elementele de pasiv înscrise în bilant la rubrica de datorii.Practica judiciară mai veche vorbea de folosirea bunului sau creditului de care se bucură societatea în interes personal sau chiar de delapidare.Pe scurt îți iei cu banii firmei apartament,fără ca acesta să aibă legătură cu activitatea firmei.

  7. Situațiile de mai sus nu sunt valabile dacă scopul cumpărării apartamentului e legat de activitatea economică a firmei(închiriere,revânzare,beneficiu salarial,locuință de serviciu sau sediu social) dar acest scop trebuie să rezulte din documentele contabile și juridice ale societății.

  8. Azi mâine astea o să fie griji mici pentru ei, vin altele mai mari.😏

    Cum ştim că votanţii ăştia de la PNL sunteţi chiar mai puţin inteligenţi ca ăia de la PSD dar puţin mai inteligenţi ca ăia de la AUR o să vă explicăm la toţi aşa pentru toate minţile, în special pentru formatorii de opinie că vedem că sunt mai răi ca voi votanţii.

    Pentru începu’t o să vă spunem că Ciucă nu este Nicuşor Dan care a fost susţinut de celor două tipuri de votanti(USR şi PNL) şi mai important decât toate Ciucă nu va fi votat numai de inteligenţii din Bucureşti.
    Acuma că aţi aflat că Ciucă nu are tragere la toţi votanţii mai rămâne să vă spunem că Ciucă se poate baza în cel mai bun caz doar pe votanţii PNL, pe ăia nehotărât ia pierdut când a trădat.
    O altă problemă la Ciucă al vostru este că nu toţi cei din partidul PNL susţine gaşca câştigătoare, deci nu tot partidul va trage pentru Ciucă.
    Poate nu vă vine să credeţi dar nici tot votanţii PNL nu îl susţine pe Ciucă şi va prefera să nu voteze sau să voteze cu Lasconi sau să dea vot de blam şi să voteze cu Simion.

    Poate credeţi că la PSD totul este roz, de fapt chiar este pentru că o parte din PSD aşteaptă la rând să ajungă ei la butoane şi ciolan şi ar cam vrea să cadă Ciolacu să le vină şi lor rândul, adică ar cam vrea să îi dea la găurica lui rozosină să facă loc pentru ei, deci şi la PSD o parte ori nu va trage sau se vor da bine pe lângă Simion ca să îi ajute să îl dea jos pe Ciolacu cu ajutorul AUR(iar dacă ne întrebaţi pe noi vom spune că se va întâmpla amândouă).

    Deci să recapitulăm:
    …………………..
    – Dacă cade Ciucă cei de al PSD va ajunge să preia pu’terea dar fără cârcotaşii din PNL şi doar cu susţinătorii înfocaţi pentru PSD din PNL(exact cum a fost cu ALDE), ajutaţi de AUR ori SOS ori UDMR ori minorităţi.
    – Dacă cade Ciolacu indiferent care dintre tabere câştigă tot PSD va fi la pu’tere, cu PNL sau varlanta de dinainte dar cu mai mulţi aliaţi.
    – Dacă nu cade nici o tabără tot împreună va fi PSD cu PNL pentru că va fi singura varlantă care ar fi acceptată de ambele taberele în caz că îi vor lăsa tot pe ei, numai că nu vor mai avea aceeaşi pu’tere Ciucă sau Ciolacu şi taberele lor câştigătoare ca înainte în partid şi vor fi acolo doar de păpuşi să îşi salveze d0surile, tot la varlanta asta credem şi noi că se va ajunge(în varlanta asta Simion rămâne pe margine si şi-o ia la găurică şi rămâne cu toate datoriile şi d0sarele pe cap, de apoi când vor începe ăştia să îşi ceară banii înapoi nu îi va mai rămân nici o leţcaie ca să îşi închidă d0sarele şi să îşi plătească libertatea, adică a pus-o, îl vor lăsa în găurica lui roz să şi-o ia din toate poziţiile)..
    …………………..
    Indiferent cum va ieşi singurul mod ca să nu fie la pu’tere PSD este ca votanţii PNL să le dea de data asta majoritatea celor de la USR, care ar face ca PNL să fie prea mic ca să poată susţine o alianţă PSD, care nu ar fi de fos celor de la PSD şi PNL ar mai fi acceptaţi doar de USR(este şi singurul mod să salvaţi PNL dacă vă mai interesează de el chiar dacă nu va câştiga, astfel PNL va dispărea cu totul ca partid în alte varlante şi de data asta va fi şi ultima dată pentru ei).

    .

    Nu confundaţi alegerile de la locale cu celelalte alegeri pentru că la locale fiecare a tras pentru el, la celelalte alegeri se vor lupta întrei ei pentru partea mai mare din ciolan, care va pierde a câştigat degeaba la locale pentru că va rămâne ori cu firimituri sau cu nimica şi doar cu probleme administrative muncind degeaba fără nici un câştig personal al lui şi al prietenilor lui(este coşmarul oricărui primar de-al lor, doar să muncească şi să se ocupe de problemele altora fără să aibă nici un câştig pentru el pe bune).

  9. 81 000 de euro este o suma mare pentru niste tineri. Ma miram de detaliul ”l-au achitat integral” dupa ce s-au casatorit. Aha, nunta de aceea, dar, lautari, familiile mari, prietenii lui taticu. ”Frumos” inceput de viata.
    Concluzia, domnul Ciolaca se misca ca pestele in apa in lumea rechinilor imobiliari. Ca de aceea a ajuns politician PSD si se impaca asa bine cu primarii de la S4 si S3. Plus Valcu &Co. Politica, reprezentare, engleza, Romania? Ashhh.

  10. Cine-ți mai vinde în vremurile de astăzi un apartament cu plata în rate decât cineva care are legături puternice,foarte apropiate,de atașament cu tine?Ori dl.Ciolacu ne spune că nici nu cunoaște vânzătorul.