EXCLUSIV Fostul baron local Adrian Duicu a fost demis de la șefia organizației Mehedinți a Pro România după numai patru zile de la numire
Fostul baron local Adrian Duicu a fost demis vineri de la conducerea organizației județene a Pro România, funcție în care fusese numit pe 25 martie, potrivit unei decizii semnate de liderul partidului, Victor Ponta, și consultată de G4Media.ro.
Prin intermediul aceluiași document, în locul lui Duicu a fost numit fostul deputat PSD Ion Mocioalcă, secretarul general al Pro România.
Potrivit deciziei semnate de Victor Ponta:
- În conformitate cu prevederile statutului PRO România, Biroul Executiv a decis următoarele:
- Începând cu data prezentei decizii se numește dl. Ion Mocioalcă în funcția de coordonator provizoriu al organizației județene Mehedinți.
- Începând cu data prezentei decizii se revocă toate împuternicirile provizorii de numire a Coordonatorilor Organizației județene Mehedinți.
- Ion Mocioalcă va coordona campania electorală a Organizației Județene PRO România Mehedinți pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019
G4Media.ro a scris joi că fostul baron local al PSD, Adrian Duicu, a fost numit șef interimar al organizației județene Mehedinți a Pro România, partidul condus de Victor Ponta, potrivit unei decizii semnate de fostul premier pe 25 martie. Pe document apar și semnăturile lui Ion Mocioalcă (secretar general) și Mircea Dobre (trezorier), ambii foști membri PSD.
Secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, susține că este conștient de controversele din jurul lui Duicu, dar a precizat că numirea sa în fruntea organizației de Mehedinți a fost necesară din perspectiva campaniei electorale.
”A fost o propunere justificată din punctul de vedere al organizării pe plan local, pe care mi-o asum. Înțeleg controversele și criticile, dar cred că decizia se va dovedi eficientă campaniei electorale și atingerii obiectivelor electorale pentru județul Mehedinți la alegerile din 26 mai”, susține Mocioalcă într-o declarație transmisă G4Media.ro.
Procurorii DNA susțineau în 2014, în referatul la dosarul de corupţie al lui Adrian Duicu, faptul că acesta şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ştefan Constantin Ponea, şeful Poliției Mehedinți. Procurorii susţineau că traficul de influenţă s-a făcut din biroul de premier al lui Victor Ponta de la Palatul Victoria.
Foto: Adrian Duicu / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii