Horodniceanu, primul șef de mare parchet care are o reacție la decizia CCR: Parchetele, la discreția ministrului Justiției
Prin decizia de azi, Curtea Constituțională a pus procurorii la discreția ministrului Justiției, a declarat pentru G4Media.ro, șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu. Este prima reacție a unui procuror de rang înalt după decizia CCR prin care președintele Klaus Iohannis este obligat să o demită pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
”Prin decizia de astăzi, CCR a plasat de fapt parchetele nu sub autoritatea, ci sub exercițiul potențial discreționar al ministrului Justiției, care este om politic sau, după caz, susținut politic. Garantul constituțional al independentei justiției, CSM-ul, a fost redus la un rol steril, invitat să facă figurație. Avizul – consultativ – al CSM este inutil, dacă la capătul lanțului decizional se află doar obligația președintelui de a respecta decizia ministrului. Este o aberație logică, dacă vrem o Justiție independentă. În această consacrare a interpretării legii, linia de demarcație între puterile statului este ștearsă în detrimentul independenței unei părți din autoritatea judecătorească, magistratul procuror. Asta fără a pune în discuție caracterul obligatoriu al deciziei CCR”, a declarat Horodniceanu pentru G4Media.ro.
Reacția șefului DIICOT vine la câteva ore după decizia CCR prin care, pe de o parte, se admite existența unui conflict constituțional între președintele Klaus Iohannis și Guvern și, pe de altă parte, șeful statului este obligat să o demită din funcție pe șefa DNA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii