EXCLUSIV Hotelul Nordis Mamaia 5 stele funcționează fără autorizație de clasificare / A primit în aprilie o autorizație provizorie de 90 de zile / Ministerul Turismului nu a putut face verificări în teren, spune Radu Oprea (PSD): “N-au găsit deschis / Acum că știu, trebuie să intervin”
Complexul Nordis Mamaia 5 stele, deținut de familia Vicol-Ciorbă, a fost inaugurat în 31 decembrie 2023, în stațiunea Mamaia Nord, fără să aibă autorizație de clasificare emisă de Ministerul Turismului, arată documentele consultate de G4Media.ro, din care rezultă că o autorizație provizorie pentru doar trei luni a fost emisă abia în luna aprilie a acestui an. Altfel spus, reprezentanții businessului susțineau că hotelul are 5 stele, dar acest lucru nu era recunoscut printr-un document oficial emis de stat.
Informația a fost confirmată pentru G4Media de ministrul Turismului, Radu Oprea (PSD), care a declarat că hotelului i-a fost emisă o autorizație provizorie, pentru 90 de zile, abia în aprilie 2024. Ulterior, susține ministrul, reprezentanții statutului nu au avut acces la hotel pentru a efectua verificări la vizita din teren, astfel că Nordis Mamaia 5 stele funcționează și astăzi fără autorizație de clasificare.
Ministrul Oprea mai spune că nu știa de lipsa autorizației în cazul Nordis, dar că acum va interveni conform legii, care prevede amendarea operatorilor în astfel de situații, mai spune ministrul.
Reprezentanții Grupului Nordis nu au răspuns solicitării unui punct de vedere transmis de G4Media.
- Dialogul reporter G4Media – ministrul Turismului, despre lipsa autorizației de clasificare a Nordis Mamaia 5 stele:
Radu Oprea: Am verificat, îmi cer scuze și nu vreau să produc confuzii. Eu când vorbesc despre autorizație de funcționare vorbesc despre autorizația de funcționare pe care o emit asupra programului de lucru primăriile. Noi în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului ne ocupăm de clasificare. Clasificarea înseamnă că certifici un standard de calitate. Noi certificăm o anumită, un anumit standard de calitate și în mod firesc documentele noastre n-ar trebui să se mai numească autorizație de funcționare. Din vechi a rămas probabil autorizație de funcționare. Nu știu dacă a modificat. Am avut această discuție în urmă cu vreun an de zile, când vorbeam despre modificarea HG-ului să, titlul să respecte atribuțiile efective pe care le avem, aceea de a clasifica și de a verifica clasificarea. Nimic mai mult.
Procedura pe clasificare spune în felul următor că faci, îți transmite solicitarea, poate să fie și în format electronic, îi dai imediat, în mod automat, pe baza prezumției de bună credință a antreprenorului autorizația provizorie, cred că este pentru 90 de zile maxim. N-aș vrea să greșesc, dar din câte-mi aduc aminte, așa e. După care te duci la vizita în teren și verifici dacă există sau nu există. Din câte mi-au spus colegii mei, au emis această autorizație provizorie în conformitate cu legea, dar la vizita în teren n-au putut verifica nici hotelul respectiv, nici alte… că funcționează, drept urmare nu s-a emis autorizație de certificare niciodată.
Rep: De ce nu au putut să verifice?
Radu Oprea: Nu știu, n-au găsit deschis din ce mi-au spus.
Rep: Deci acum nu există nicio autorizație pentru Nordis.
Radu Oprea: Nu, nu. Din punct de vedere al clasificării nu există, așa mi-au spus, că nu există. Am verificat cu chestia cu semnătura, că eu de obicei îmi aduc aminte, dar se pare că asta, partea de documente de clasificare, că sunt de obicei de ordinul zecilor, sutelor, câteodată multe pe lună, este una dintre zonele pe care le-am dat de foarte multă vreme ca delegare de atribuție, pe semnătură colegului care se ocupa de turism. Nu dintr-un alt motiv, doar pentru că sunt foarte multe. Pe aceasta nu am semnat-o eu. Semnătura era delegată demult.
Rep: Voiam să vă mai întreb dacă un hotel poate funcționa fără autorizația aceasta de la Ministerul Turismului.
Radu Oprea: Fără certificare? Din păcate, după Ferma Dacilor, mergând în vizite în teren, am constatat că sunt foarte multe hoteluri sau pensiuni care funcționau fără clasificare. Știți că cel mai mare ajutor pentru clasificare a fost dat de voucherele de vacanță, pentru că atunci i-a motivat pe antreprenori să vină și să se clasifice, pentru că fără clasificare n-ar fi putut folosi voucherele.
Rep: Întrebarea mea era dacă legal pot funcționa fără această clasificare.
Radu Oprea: Noi clasificăm un standard de calitate. Ei dacă n-au cerut să-și certifice standardul de calitate, dacă au autorizația de program de lucru de la primărie, dacă au autorizațiile de construire, dacă au autorizația de la pompieri și restul, da.
Rep: Totuși ei fac turism, scriu acolo cinci stele. Cum sunt cinci stele pe hotel, dacă nu au clasificare?
Radu Oprea: Păi, în mod firesc, n-ar trebui să… ar trebui să funcționeze cu o clasificare.
Rep: Există prevederi legale, amenzi…
Radu Oprea: Da, da, există.
Rep: În momentul în care s-a eliberat această autorizație provizorie pentru Nordis, știați că funcționează de câteva luni fără autorizație?
Radu Oprea: Nu, n-am știut nici lucrul ăsta, n-am știut nici că am emis emis o astfel de autorizație provizorie. N-am avut această informație. Repet, pe partea de clasificare de foarte mult timp, de la început, este unul dintre foarte puținele domenii unde am delegate semnătura, din motivul pe care vi l-am spus, sunt foarte multe astfel de documente.
Rep: Am înțeles. În cazul Nordis a fost dată vreo amendă pe speța asta a clasificării?
Radu Oprea: Nu știu să vă răspund, nu știu să vă răspund la subiectul ăsta, dar pot să mă interesez.
Rep: Dacă nu au fost, totuși acum se va lua vreo măsură?
Radu Oprea: Acum că m-ați informat, știu. Păi în mod firesc vorbesc cu colegii mei de la control, văd dacă au dispus vreo măsură, dacă au fost în control și răspunsul da. Acum că știu, trebuie să intervin Adică știți cum e, că așa e în viață. Dacă n-ai știut, n-aveai de unde. Dar dacă știi, obligatoriu trebuie să acționezi.
- Ce spunea Nordis la inaugurarea din 31 decembrie 2023
„Nordis Group inaugurează Hotelul Nordis Mamaia 5 *****, cea mai mare investiție hotelieră din România din ultimii 30 de ani”, anunța grupul Nordis într-un articol publicat de Agerpres pe 30 decembrie 2023.
Complexul hotelier Nordis Mamaia 5 stele a fost inaugurat la 31 decembrie 2023, odată cu petrecerea de Revelion, într-un cadru privat. Ulterior, reprezentanții Nordis au făcut public pe Facebook un album cu fotografii de la eveniment și cu următorul mesaj:
”𝐏𝐫𝐢𝐯𝐞𝐞́ 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐯𝐚𝐠𝐚𝐧𝐳𝐚 a fost un eveniment prin care Nordis Group sărbătorește inaugurarea Hotelului Nordis Mamaia și cei 15 ani de activitate în imobiliare. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de Nordis!”, scria Nordis Group la 1 ianuarie 2024, după petrecerea de inaugurare.
„Începând cu 1 ianuarie 2024, încep rezervările pentru toți turiștii care vor dori să experimenteze stilul de viață Nordis și facilitățile din cadrul hotelului, aceștia fiind așteptați din a doua jumătate a lunii ianuarie. Serviciile oferite sunt disponibile tot timpul anului”, se mai arăta în anunțul publicat de Agerpres.
Context
G4Media a arătat în exclusivitate cum liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Laura Vicol și copiii lor au zburat de la Monaco la București în 2022 cu jet privat închiriat de Nordis după ce au fost la Marele Premiu de Formula 1 din anul 2022.
Marcel Ciolacu a confirmat pentru G4Media că a fost la Formula 1 în Monaco, dar spune că a mers cu avion de linie și a negat că s-a întors cu jetul Nordis, Sorin Grindeanu a negat vehement, iar Laura Vicol nu a răspuns solicitărilor G4Media de a transmite un punct de vedere. În avion se afla și Alfred Simonis, care a negat de asemenea că ar fi fost în avionul privat.
De precizat că Ciolacu a negat, miercuri, la întrebarea reporterului G4Media Petru Clej, că a fost în Nisa în 2022:
- ”În 2022 am fost în Franța? La Nisa? Cred că mă confundați. Suntem mai mulți de Ciolacu. E nume de aromân. Ciolacu însemnând ciung de mână dreaptă. Cred că de aici vine numele de Ciolacu. Cred că mă confundați. Vorbim totuși de bani publici. Nu înțeleg, v-aș răspunde detaliat. Nu știu de o deplasare a mea la Nisa”. La întrebarea precisă dacă a zburat în 2022 la Nisa cu jet privat plătit de Nordis, Ciolacu a negat din nou categoric.
Ulterior, Ciolacu a admis într-un dialog cu G4Media.ro că a fost în mai 2022 la Nisa împreună cu fiul său pentru a vedea ”singura cursă de Formula 1 din viața mea la care am fost împreună cu fiul meu”.
Potrivit surselor G4Media.ro la bordul avionului s-au mai aflat în unele din aceste zboruri și Sorina Docuz, o apropiată a liderului PSD și Roxana Ilie, despre care G4Media.ro a scris în urmă cu doi ani că este o apropiată a actualului ministru al Transporturilor și fost vicepremier Sorin Grindeanu și prietenă cu deputata PSD, Laura Vicol. Cu toții ar fi fost văzuți în repetate rânduri pe Riviera Franceză, la Monaco, în perioada cuprinsă între primăvara – toamna anului 2022. Detalii, în prima investigație G4Media despre jeturile Nordis și liderii PSD, publicată miercuri.
Deputata Laura Vicol (PSD) a fost votată în data de 25 noiembrie 2021 în funcția de președinte al Comisie Juridice din Camera Deputaților. Vicol a demisionat din funcție pe data de 8 octombrie 2024, a doua zi după ce Nordis, firma soțului ei, Vladimir Ciorbă, a intrat în procedură de insolvență.
În ziua pronunțării deciziei de intrare în isolvență de către un judecător sindic de la Tribunalul București, Recorder a publicat o investigație din care rezultă că Nordis ar fi vândut apartamente de mai multe ori unor clienți diferiți. Dacă pe 7 octombrie pe lista creditorilor se aflau circa 80 de persoane fizice și juridice, până în dimineața zilei de 12 noiembrie cifra a depășit 400.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii