EXCLUSIV Laura Codruța Kovesi, după 20 ore pe aeroportul din Liege: Am contactat și eu, și alti pasageri compania aeriană, dar nu a răspus nimeni. În aeroport nu era nici un reprezentant al companiei
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, unul dintre cei 181 de pasageri blocați de peste 20 de ore pe un aeroport din Belgia, a declarat pentru G4Media.ro că a încercat să contacteze împreună cu alți pasageri reprezentanții companiei Wizzair, dar că nu a răspuns nimeni și niciun reprezentant al companiei nu s-a prezentat pe aeroport.
O cursă Wizzair este blocată pe un aeroport din Liege, Belgia, de aproape 20 de ore, după ce a fost mutată de pe aeroportul Charleroi. 181 de persoane au rămas pe aeroport, printre care și familii cu copii mici.
Un alt pasager a declarat pentru G4Media.ro că nu au reușit să aibă nici un contact cu compania Wizzair și că avionul ar urma să plece la ora 11 cu destinația Cluj Napoca. ”Nu am avut nici un contact cu Wizzair, nici un reprezentant nu a fost alături de noi, nu ni s-a răspuns la telefon”, a declarat pasagerul pentru G4Media.ro.
Laura Codruța Kovesi, pentru G4Media.ro:
Am ales acest zbor pentru că era cel mai aproape de casă, am dorit să fiu de sărbători cu familia.
După ce am făcut check in ieri la ora 14 pe aereoportul Charleroi, a fost afișat faptul că avionul va avea întârziere de 3 ore. Apoi au anuntat o alta întârziere de înca 3 ore. Majoritatea pasagerilor au sunat la Wizzair, dar nimeni nu a răspuns și din aeroport ni s-a comunicat doar ca sunt „probleme operationale”
Am fost mutati la ora 22 pe aeroportul din Liege unde ni s a spus ca vom pleca în jurul orei 1, dar apoi au anuntat ca s-a anulat cursa.
Am contactat și eu, și alti pasageri compania aeriană, dar nu a răspuns nimeni. În aeroport nu era nici un reprezentant.
În jurul orei 2 noaptea, reprezentanții aeroportului ne-au anuntat că vor căuta cazare la hotel, însa plata hotelului nu era asigurata de companie, fiecare pasager urmând sa iși plătească cazarea.
Majoritatea pasagerilor au decis să ramâna în aeroport, întrucât la prima oră trebuia să fim iar în aeroport. În cele 13 ore petrecute în cele două aeroporturi, am făcut check in de 2 ori și ne-au verificat bagajele de 2 ori, ultimul control durând peste 2 ore.
Am decis să ramân cu ceilalti pasageri și să încercăm împreună să facem demersuri la compania aeriană și aeroport pentru a lămuri situația noastră.
Am fost contactați de consulatul României, de doamna Ecaterina Constantinescu. Ne-a spus că a contactat autoritătile din Liege, aeroportul, Politia și că a încercat să ajute și să ofere asistență.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii