G4Media.ro

BREAKING Lista candidaților PNL la marile primării și consilii județene. Tandemul Chirica…

BREAKING Lista candidaților PNL la marile primării și consilii județene. Tandemul Chirica – Alexe validat la Iași, Vergil Chițac la Primăria Constanța, Adrian Veștea la CJ Brașov, Andrei Volosevici și Iulian Dumitrescu la Prahova. La Ilfov – un condamnat definitiv

Liberalii au validat în ședința de astăzi o serie de candidaturi la primăriile marilor orașe și la șefia Consiliilor Județene pentru alegerile locale care ar urma să aibă loc în vară. Mihai Chirica a fost validat candidat la Primăria Iași, Nicușor Dan la București, Vergil Chițac la Primăria Constanța, Adrian Veștea la Primăria Brașov, ministrul Ion Ștefan la Primăria Focșani, Ilie Bolojan pentru un nou mandat la Primăria Oradea.

Pentru sectoarele din București și în județele Argeș, Brăila, Galați, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Satu Mare și Vaslui nu au fost validați candidații. Se va decide în următoarele două săptămâni (fie nu s-au încheiat sondajele, fie se negociază cu alte partide).

De remarcat că liberalii merg cu candidați veniți din afara partidului la primăriile din București, Iași și Constanța – trei dintre cele mai mari orașe ale țării (Vergil Chițac a fost membru PNL, dar demisionase în 2017 și a fost reprimit în partid).

Pentru un alt post extrem de important, cel de președinte al Consiliului Județean Ilfov, a fost desemnat candidat Hubert Thuma, condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare în 2014 într-un dosar de corupție.

Costel Alexe (CJ Iași) și Ion Ștefan (Primăria Focșani) sunt cei doi miniștri din guvernul Orban care vor candida la alegerile locale.

Lista completă a candidaților validați luni:

București: Nicusor Dan – candidat la Primăria Generală / Nu au fost validații candidații la cele 6 sectoare

Ilfov: Hubert Thuma – candidat pentru președinția CJ

Alba: Ion Dumitrel – candidat la CJ Alba / Pentru Primăria Alba Iulia nu a fost validat nici un candidat

Arad: Iustin Cionca – candidat la CJ / Sergiu Bîlcea – candidat la Primăria Arad

Brașov: Adrian Veștea – candidat la Consiliul Județean / La Primărie nu a fost validat nici un candidat

Bacău: Ionel Palăr – candidat la CJ / Pentru Primăria Bacău nu a fost validat nici un candidat

Bihor: Ilie Bolojan – candidat la Primăria Oradea / Pentru șefia CJ nu a fost validat nici un candidat

Bistrița: Nelu Turc – candidat la Primări Bistrița / Pentru șefia CJ nu a fost validat nici un candidat

Botoșani: Cătălin Flutur – candidat la Primăria Botoșani / Costel Șoptică – candidat la CJ Botoșani

Buzău: Adrian Zoican la Primărie / Cristinel Romanescu la CJ

Caraș Severin: Ioan Popa – candidat la Primaria Reșița / Romeo Dunca – candidat la CJ

Călărași: Dan Drăgulin – candidat la Primărie / Valentin Barbu la CJ

Cluj: Emil Boc la Primărie / Alin Tișe la CJ

Constanța: Vergil Chițac la Primaria Constanța / Mihai Lupu la CJ

Covasna: Liviu Comaneci la Primăria Sfântu Gheorghe / Pentru șefia CJ nu a fost validat nici un candidat

Dâmbovița: Aurelian Cotinescu – Candidat la Primăria Târgoviște / Ion Sorin – candidat CJ Dâmbovița

Dolj: Nicolae Giugea – candidat la Primaria Caiova / Alexandru Gidar – candidat la CJ Dolj

Gorj:  Marcel Romanescu – candidat la Primăria Târgu Jiu / Pentru șefia CJ nu a fost validat nici un candidat

Harghita: Marius Tepelus – candidat la Primăria Miercurea Ciuc / Pentru șefia CJ nu a fost validat nici un candidat

Hunedoara: Florin Oancea – primăria Deva / Adrian David – candidat la Consiliul Județean Hunedoara

Ialomița: Dragoș Soare – primăria Slobozia / Luminita Barcari – Consiliul Județean

Iași: Mihai Chirica – primarie / Costel Alexe – Consiliul Județean

Mehedinți: Daniel Cârjan – Primăria Drobeta Turnu Severin / Nu a fost validat candidat pentru CJ

Mureș: Theodora Benedek – Candidată la Primăria Târgu Mureș / Cristian Chirtes – CJ Mureș

Olt: Liviu Voiculescu – Candidat Primăria / Ion Voicu – candidat CJ Olt

Prahova: Andrei Volosevici – Primăria Ploiesti / Iulian Dumitrescu – Candidat CJ Prahova

Sălaj: Vasile Burgărean – candidat la Primăria Zalău / Dinu Iancu Sălăjanu – candidat la CJ Sălaj

Sibiu: Adrian Bibu – candidat la Primăria Sibiu / Daniela Câmpean – candidată la CJ Sibiu

Suceava: Ion Lungu – candidat la Primăria Suceava / Gheorghe Flutur – candidat la CJ Suceava

Teleorman: Vera Mitran – candidată la Primăria Alexandria / Eugen Pîrvulescu – candidat la CJ Teleorman

Timiș: Nicolae Robu – candidat la Primaria Timișoara / Alin Nica – candidat la CJ Timișâ

Tulcea: Ștefan Ilie – Candidat la Primaria Tulcea / George Șișcu – candidat CJ

Vâlcea: Virgil Pârvulescu – candidat la primarie / Nu s-a validat candidat la CJ

Vrancea: Ion Ștefan- candidat la Primăria Focșani / Cătălin Toma – candidat la CJ Vrancea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. vreau sa fiu informata corect si cred ca sinteti impartiali

  2. L-au ratat pe Fagadau la Constanța.
    Transfer nereusit!

    • Nu-i este frica copilului de mingii de PNL. Poate doar de Stelian Ion. Da e bazat pe halitorii de pui si pe halitorii de lebede. Sa nu uitam de majotitatea macedoneasca care il sustine (oricum nu au incotro ca majoritatea banilor i-au facut din combinatii cu Mazare&co). Poate incepe munca si DNA Constanta si ii mai rareste sustinatorii.

  3. Mai bine zis primarii USL2 ,ca PNL a disparut prin fuziune cu PSD.

  4. Și pe cei de la FCSpreB, nu-i mai dă Gigi, dacă nu s-au grăbit, eu ce să le fac. Le-am sugerat să nu rateze așa trofee, acuma nu-i mai dă Gigi. Poate îl transferă pe Zicu de la Farul.. sau pe Mazăre, nu mai are tangențe cu psd-ul, e liber de contract!!!

  5. Adunatua USL + PDL cu ultimii racoati din PSD/ O adevarata menagerie „liberala”, poayte ce mai rusinoasa din istoria acestui partid

  6. La CJ Salaj este propus un cantaret de muzica populara, Dinu Iancu Sălăjanu, seriozitate maxima din partea PNL!

    Niste pacalici, rusine „liberalilor”, nu aveti oameni pregatiti in partid? Aia pe care i-ati spalat de la PSD-PCR, Alde, ProHotia, PMP si PD-L nu v-au furnizat niste persoane potrivite pentru niste functii administrative importante?