G4Media.ro

EXCLUSIV Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din București, a…

Foto: Mihnea Costoiu/Facebook

EXCLUSIV Mihnea Costoiu, rector de trei mandate la Politehnica din București, a fost exmatriculat de la două doctorate, unul de la universitatea sa, celălalt, de la Academia SRI. Ninel Peia și Nicolae Bănicioiu au ratat și ei titlurile de doctor

Universitatea Politehnica din București (UPB) este condusă din anul 2012 de un cadru didactic fără doctorat. Ajuns la 48 de ani, Mihnea Costoiu a pierdut deja două trenuri de doctor. Conform unui răspuns primit, săptămâna trecută, din partea Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul”, subordonată Serviciului Român de Informații, Mihnea Costoiu ”a fost exmatriculat în octombrie 2018, ca urmare a faptului că nu a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de studii universitare de doctorat, nesolicitând prelungirea perioadei de grație pentru redactarea tezei”.

Înmatriculat în cadrul Școlii Doctorale de la această instituție în 2013, el propusese o teză cu titlul ”Managementul instituţiilor de învăţământ superior din România în condiţiile integrării depline în NATO şi UE.”

Mult mai puține sunt informațiile despre un doctorat început anterior, la universitatea pe care o conduce. Astfel, într-un CV din 2012, el nota faptul că era doctorand la Universitatea Politehnică, titlul tezei fiind ”Cercetări privind Managementul Sistemului de Învățământ în spiritul reglementărilor UE”. Nici acest demers nu s-a încheiat cu obținerea titlului. De altfel, calitatea de doctorand aici i-a dispărut din CV-urile ulterioare.

“Nu a constituit o prioritate pentru mine. M-am concentrat pe zona de management iar universitatea a crescut ca recunoaștere internațională”, a explicat Costoiu pentru G4Media.ro.

Rectorul a afirmat că nu a intenționat niciodată să obțină un doctorat de la Academia SRI, ci doar a încercat să preîntâmpine o anumită ”rezervă” din partea colegilor săi în pregătirea unor proiecte comune cu Academia. Prin urmare, s-a înscris la acest doctorat pentru a putea împărtăși colegilor din Politehnică realitățile întâlnite la viitorul partener.

În ceea ce privește doctoratul de la Politehnică, Costoiu a invocat faptul că a dorit să evite situația ”anormală” de a susține teza într-o instituție în care ajunsese să dețină o funcție de conducere.

”Toți colegii cunosc situația (lipsei doctoratului n.r.) și asta nu i-a împiedicat să mă voteze. Am fost reales cu 90%. Dacă nu eram dorit, se putea impune în dosarul de candidatură obligația deținerii titlului de doctor”, a declarat Costoiu, care a adăugat că deține și funcția de președinte executiv al Asociației Universităților Tehnice Europene.

În cadrul universității, figurează drept cadru didactic asociat. Într-unul dintre CV-urile sale a menționat faptul că a primit 228 de premii internaționale.

Protejat al fostului ministru Ecaterina Andronescu, profesor la aceeași instituție de învățământ superior, Mihnea Cosmin Costoiu a fost ales rector al Universității Politehnice din București pentru mandatele 2012-2016, 2016-2020 și 2020-2024. Din 2014 este senator PSD, iar între 2012 și 2014 a ocupat poziția de Ministru Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică în Guvernul Ponta.

În martie 2018 a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. A fost acuzat pentru faptul că, în 2009, în calitate de secretar de stat în Ministerul Educației, a semnat un document care a adus Statului un prejudiciu de 10,79 milioane de euro. Procesul se află pe rol, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Universitatea pe care o conduce este cea mai mare de acest profil din România: 3.000 de angajați și 30.000 de studenți. Costoiu susține că UPB este cea mai mare universitate tehnică din centrul și estul Europei.

Tot de la Academia SRI au fost exmatriculați controversatul politician Ninel Peia (în 2019) și fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu (în 2016). Motivația în cauza primului a fost că ”nu a finalizat teza de doctorat în perioada de grație 2018-2019 și nu a solicitat acordarea unei perioade de grație pentru redactarea tezei”, în timp ce, la al doilea, exmatricularea a venit ”ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale privind taxa de școlarizare”.

Peia studia ”Dimensiunea de mediu a securităţii naţionale. Gestionarea riscurilor de mediu”. De notat că Ninel Peia, care a candidat la prezidențiale anul trecut, s-a remarcat ca politician prin promovarea teoriilor conspiraţiei. De altfel, în plină campanie electorală, el a pus pe jar autoritățile când a dispărut fără urmă dintr-un hotel din Cluj. A fost găsit câteva zile mai târziu la Mănăstirea Putna. A fost exclus din PSD de către Liviu Dragnea în 2016 după ce a scris pe blog că vaccinurile ar fi putut cauza îmbolnăvirile bebeluşilor din Argeş cu e-coli.

În ceea ce îl privește pe Nicolae Bănicioiu, acesta nu propusese un titlu pentru teza de doctorat, conform Academiei. Lucru ciudat, de vreme ce fiecare candidat, atunci când se înscrie la admitere, trebuie să propună un titlu.

G4Media a dezvăluit, luna trecută, că pe lista exmatriculaților recenți de la Academia Națională ”Mihai Viteazul” se află și președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Foto: Mihnea Costoiu / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. votaţi psd, proştilor! să vă conducă femeia de serviciu, cea mai calificată persoană din instituţie!

    • Omul lui abramburica

    • Prostii se voteaza intrei ei. Acest Costoiu nu este doar inadecvat pentru functie ci si suficient de prost incat sa declare ca nu si-a terminat teza de doctorat cu titlul „Cercetări privind Managementul Sistemului de Învățământ..” pentru ca “Nu a constituit o prioritate pentru mine. M-am concentrat pe zona de management..”.

      Curat murdar, coane Mihnea.

      Din fericire pentru generatiile de azi, poti emigra efectiv inainte sa incepi facultatea. La cate sute de universitati cu profil tehnic sunt in clasament inaintea Politehnicii, nu e greu deloc sa-ti gasesti una pe plac.

    • Imi pare rau pentru IPB, dar ajuns o scoala de duzina. Cu abramburica si costoiu, ambii cu nenumarate mandate de rectori, probabil alesi „democratic” de niste pupi…sti, e clar la ce nivel s-a ajuns.
      Cand tot melteanul devine „doctor”, sa nu poti reusi din trei incercari?! Stofa de rector, ce mai….
      Pacat. Ceva zeci de ani in urma, chiar se facea carte acolo.

    • Si cei care nu votat PSD? Sunt condusi de un prim ministru care a picat examenul de treapta si admiterea la ASE. Acum e mai bine?

  2. Oameni competenti d-le, sustinuti de servicii! Sub pretextul sigurantei nationale ne sunt bagati in fata toti hotii, toti incompetentii, toti agramatii si analfabetii functionali! Nu mai zicem de tradatori de neam si tara!!! O ceata de nesatui de functii si bani, niste parveniti care habar n-au altceva decat gandul la bani si parvenire pe seama romanilor care vremelnic mai stau pe-aci in calitate de contribuabili!

  3. Ce interesant,niciun penelist,udemerist,pemepist ori userist în situația asta!
    Însă ce mai șleahtă de borfași,haimanale semianalfabete și tâmpiți sadea,adunați în (ș)parlamentul României!!!

  4. Doctorate fara frontieră!
    Toți papagalii ăstia care vor posturi de conducere fac doctorate, masterate,inalte scoli militare ca sa le puna la CV.
    Această retetă brevetata de pzd pentru apropiați functioneaza si face rău la Romania.
    Ce studii doctorale fac alde Banicioii, Nineii, Costoii?
    Ce sa descopere?
    Apa calda!

  5. Plouă cu doctorate, sunt destule pentru toți! Nu-i bai, mai încercați odată! Hai la doctorate, hai la doctorate, 3 la 10 lei, cine mai vrea? cine mai Vrea? Vai de noi, ale noastre instituții și de prostia ce zace în capul nostru!

  6. Singurul lucru care il califica pe Costoiu pentru postul ocupat este sustinerea ticaloasei de Abramburica, care astfel se afla in continuare la butoane, din spatele lui. S-a retras doar in umbra, dupa ce a fost prinsa cu mana pe spaga Microsoft si altele asemenea.
    E la nivelul unui combinagiu , patron de SRL falimentat prin vanzare activelor.
    Rusine celor care il voteaza in UPB!

  7. Rector fara doctorat……..ca la noi la nimeni

    • Uite ca acum avem si ministri fara facultate, ministri care nu au reusit sa promoveze examenul de treapta sau care nu au reusit sa fie admisi la ASE de doua ori la rand.

  8. Ratatul asta oportunist isi merita renumele de MIHNEA PROSTOIU. Un idiot ca multi altii sustinuti de PSD si Abramburica.

    • Abramburica l-a facut rector….l-am si cunoscut pe lingau in caminele Leu…un sfertodoct din facultate de altfel..

  9. Lololololol:))) Si tot il recicleaza pe dl.”academician”. In fine sunt si oameni buni care au pierdut doctoratul, am avut o profa la poli care a pierdut doctoratul ca muncea prea mult, seminarii etc. Bănicioiu trebuia sa fie demult la puşcarie. Poate ştie prea mult, oricum trebuia retras din orice are treaba cu publicul. Doctor in ce? In uciderea nefericitilor de la colectiv? Daca juca cartile bine trimitea victimele la spitalele NATO peste capul neamtului si al lui ponta si il denunta public/la DNA pe monta iesea bine din porcaria aia.

  10. Si Ciolos a fost exmatriculat de la agronomia lui. B ill G ates, specialistul mondial in vaccinuri, a fost exmatriculat de la anul I de facultate.

    • Numele tau corect e Scoala veti, dupa ce tampenii incerci sa validezi aici.
      BIll Gates n-a fost exmatriculat de naicaieri. S-a lasat sa facultate ca sa construiasca business-u ala gigantic, Microsoft, datorita caruia si un troll ca tine poate scrie tampenii pe o chestie care se numeste calculator.
      Despre Ciolos, numai de bine. N-are nevoie sa il validezi tu, stai linistit.

  11. Ce zile am ajuns.Un infractor analfabet ,politruc PSD conduce din pozitia de rector Institutul Politehnic Bucuresti una din institutiile de referinta ale invatamantului romanesc.Ne intrebam de ce scoatem analfabeti pe banda rulanta.Trebuie urgent depolitizate institutiile statului.Acesti indivizi ar trebui sa dispara din sistem.Avem indivizi ca Serban Nicolae,Nicolicea,Badalau etc. infractori analfabeti ajunsi in functii inalte!