G4Media.ro

EXCLUSIV Ministerul Fondurilor Europene: Șeful de la IT, judecat pentru fals intelectual…

Sursa foto: Inquam Photos

EXCLUSIV Ministerul Fondurilor Europene: Șeful de la IT, judecat pentru fals intelectual într-o cauză privind vaccinarea / Șeful de la Corpul de Control, acuzat că a fost turnător la Securitate/ Cum a reacționat ministerul

Doi șefi din Minsterul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) se confruntă cu acuzații grave din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Aurelian Eugen Lungoci, șeful Departamentului IT, a recunoscut săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual în timpul pandemiei, într-o speță legată de vaccinarea împotriva virusului COVID-19, în timp ce despre șeful Corpului de Control, Corneliu Victor Ștefănescu, CNSAS susține că a făcut Poliție Politică înainte de 1989. Lungoci a fost suspendat din funcție după ce șefii din Minister au aflat de dosarul lui penal de la reporterul G4Media.ro.

Pe 22 martie, un complet de la Judecătoria Sectorului 5 din București va judeca sesizarea privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un procuror de către inculpatul Aurelian Eugen Lungoci. Un astfel de acord a semnat și soția lui Lungoci, cauza urmând a fi judecată separat.

Într-un răspuns pentru G4media.ro, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis că soții Lungoci au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual, au recunoscut faptele și au acceptat să fie condamnați la câte 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a admiterii acordului.

Sursa: Colaj G4media.ro

Într-o adresă a Biroului de Presă, Ministerul a informat că a luat act de existența acestui dosar penal de la G4Media.ro, luând imediat măsuri: ”În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Eugen Lungoci a fost suspendat de drept din funcția publică, ținând cont de informațiile publicate pe site-ul Tribunalului Judecătoriei Sectorului 5 București, cu privire la dosarul penal nr. 3572/302/ 6 februarie 2024 având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției. Menționăm că dosarul nu vizează sub nicio formă activitatea lui Eugen Lungoci în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, iar instituția nu este implicată. De asemenea, subliniem faptul că MIPE a pus în aplicare măsura de suspendare de drept îndată ce a constatat trimiterea în judecată.”

Prin intermediul aceluiași Birou de Presă, Eugen Lungoci a declarat: „Dosarul respectiv vizează o situație ce ține exclusiv de viața personală – vaccinarea împotriva virusului COVID-19, fără a avea nicio legătură cu activitatea desfășurată în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.”

Un alt salariat al acestui Minister, confruntat cu acuzații de care instituția a aflat tot prin intermediul G4Media.ro, nu a dorit să comenteze situația în care se află. Este vorba de Corneliu Victor Ștefănescu, șeful Corpului de Control din instituție, pentru care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus, în luna ianuarie, la Curtea de Apel București, o acțiune în care solicită judecătorilor să constate că a făcut Poliție Politică înainte de 1989.

În cererea de chemare în judecată, consultată de G4Media.ro, Consiliul susține că, între 1983 și 1989, inițial ca student la Academia de Științe Economice din București, Ștefănescu a fost recrutat, în calitate de colaborator, pentru supravegherea studenților străini, ”în special a unui student palestinian cu cețătenie iordaniană, suspectat de legături cu membri ai organizației teroriste Abu Nidal.”

După absolvirea facultății, în 1986, fiind repartizat la o întreprindere din Bacău, Ștefănescu a fost preluat de Securitatea din acest județ, tot în calitate de colaborator. Pentru că nu a mai dat randament, a fost retrogradat la calitatea de ”persoană de sprijin”.

Pe baza documentelor din arhivă, Consiliul a considerat că Ștefănescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, precum relații cu cetățeni străini. Primul termen al dosarului este programat pe 14 mai.

După ce G4Media.ro a întrebat Ministerul despre acest dosar, Biroul de Presă a informat că ”MIPE a solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) confirmarea sau infirmarea existenței unei Decizii CNSAS cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia pentru respectivul angajat MIPE.

În prezent nu se poate legitim susține că respectivul angajat al MIPE a fost lucrător sau colaborator al securității (…) constatările cercetărilor, materializate printr-o notă a structurii de specialitate din cadrul CNSAS își desăvârșește efectele prin intermediul instanței judecătorești.

Altfel spus, pentru a se stabili cu titlu oficial că o persoană a fost lucrător sau colaborator al securității, trebuie să se pronunțe definitiv o instanță judecătorească. Obiectul dosarului nr. 209/2/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București este circumstanțiat unui astfel de scop.”

În cazul în care Curtea de Apel va decide că Ștefănescu a fost colaborator al Securității, el riscă să își piardă funcția de conducere din Minister.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. banuiesc ca ceva de genul ” bravo baetii!! mai cunoasteti ‘specialisti’ ca voi? ca PSDNLUDMR are nevoie „

  2. Turnator la securitate seful corpului de control?
    Pai asta inseamna loial…deci un mare PLUS IN CV
    Vedeti dragi romani pentru ce ni se opreste 42% din salariu?Pentru alte’ penalii astia mi z e r a b i l i. Cate chestii o mai fi facut acolo…oricum nu plateste…el…platim noi
    ROMANIA NORMALA

  3. In acest stadiu al democratiei bolnave grav din Romania anului 2024, apar doar astfel de mizerii si doar ca efect al unor lupte interne pe ciolan. Alea adevarate raman la fereala sau secretizate, etc …..