G4Media.ro

EXCLUSIV Mutare ciudată. PSD înlocuiește după două zile una dintre propunerile pentru…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

EXCLUSIV Mutare ciudată. PSD înlocuiește după două zile una dintre propunerile pentru Consiliul de Administrație al Romgaz / Cine este Elena Arghir, propunerea inițială a lui Marcel Ciolacu

PSD retrage un nume de pe lista celor 7 propuneri pe care Ministerul Energiei le-a trimis deja la Romgaz pentru a ocupa funcția de mebru în Consiliul de Administrație al Romgaz, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.

Este vorba de Cristina Elena Arghir (35), care a figurat pe lista celor 7 nume propuse de ministrul Virgil Popescu pentru a face parte din Consiliul de Administrație al Romgaz și trimise companiei într-o adresă pe data de 22 februarie.

Sursa: Ministerul Energiei

De profesie economist, Cristina Elena Arghir este sora Sorinei Stan (fostă Docuz), care trece drept o apropiată a liderului PSD, Marcel Ciolacu. Sorina Stan (fostă Docuz) a fost soția primarului sectorului 3, Robert Negoiță, de care a divorțat în 2017. Nu este clar dacă Sorina Docuz este în prezent membră PSD.

Fostă Miss Buzău 2007, Sorina Stan (31) este văzută tot mai des în ultima periooadă la sediul partidul din Kiselleff, au declarat pentru G4Media.ro surse politice.

Susa: Facebook

Este cea de-a doua funcție la stat pe care Arghir, sora Sorinei Stan, urma să o primească prin intermediul unor apropiați din mediul politic. Prima dată, în 2017, responsabil a fost Robert Negoiță, care îi era cumnat la acel moment, iar acum Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Arghir este și în prezent președintele altui Consiliu de Administrație, cel al societății Internet și Tehnologie SA, societate subordonată Consiliului Local al Sectorului 3, unde primar este fostul său cumnat, Robert Negoiță.

Înainte de a prinde acest post, Arghir a lucrat în cadrul Grupului Ring deținut de familia primarului. Cea mai recentă declarație de avere arată că în anul 2020 ea a încasat de la Internet și Tehnologie SA puțin peste 280.000 de lei.

Conform CV-ului depus pentru postul de la Romgaz, Arghir a absolvit Facultatea de Economie de la ASE în 2009, instituție unde a obținut și o diplomă de master în 2011.

Potrivit informațiilor G4Media.ro, Elena Arghir va fi înlocuită cu Corin Emil Cindrea, specialist din cadrul Romgaz, care a mai ocupat în trecut funcția de membru în Consiliul de Administrație al companiei și cea de Director general adjunct.

O altă propunere PSD pentru CA al Romgaz este Cezar Batog. Potrivit Profit.ro, Batog este din 2006 administrator al Publicis Groupe Media. Printre altele, a coordonat campania “Nu da șpagă”, realizată împreună cu Direcția Generală Anticorupție din MAI și finanțată din granturi norvegiene.

Ceilalți 5 candidați propuși de minister sunt și în prezent membri ai CA-ului, mai scrie Profit.ro. Aceștia sunt secretarul de stat Dan Drăgan, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, fostul șef al echipei Neptun Deep a companiei, Nicolae Simescu, fostul șef al Serviciului Juridic al Romgaz, Balasz Botond, și Gheorghe Sorici, membru PNL în Consiliul Județean Sibiu și administrator și manager de proiecte la firma de soluții și servicii de support software Sobis Solutions SRL.

Toate cele 7 propuneri urmează să fie aprobate într-o ședință a Adunării Generale a Acționarilor de la Romgaz de luni, 28 februarie.

Sursa Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Doar nu va asteptati ca Ciolacu sa fu… gareasca toate fetele de prin Buzau. Si-a ales crema. De altfel, Buzaul pare ca nu duce lipsa de… duamne. Elena Udrea provine din Buzau.