G4Media.ro

EXCLUSIV Nicolae Ciucă anunță comisie de anchetă în scandalul Nordis – Laura…

Foto: InquamPhotos / Ovidiu Micsik

EXCLUSIV Nicolae Ciucă anunță comisie de anchetă în scandalul Nordis – Laura Vicol: ”Avem toate documentele la nivelul comisiilor de specialitate din Parlament și îi vom da drumul imediat ce avem totul închegat”

Candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă a anunțat joi într-un interviu G4Media că partidul său va iniția o comisie parlamentară de anchetă privind scandalul Nordis, compania imobiliară intrată în insolvență, la care acționar este soțul Laurei Vicol. Ciucă a declarat pentru G4Media că ”avem toate documentele la nivelul comisiilor de specialitate din Parlament”, iar comisia parlamentară va ancheta ”inclusiv ceea ce ține de doamna Vicol”.

De notat că procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pe afacerea Nordis, după cum au declarat pentru G4Media surse judiciare. Dosarul a fost deschis în urmă cu un an în urma autosesizării procurorilor. Dosarul DIICOT este in rem, ceea ce înseamnă că el privește fapte și nu persoane. Procurorii investighează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare. DIICOT nu a anunțat oficial deschiderea dosarului.

Tribunalul Bucuresti a admis pe 7 noiembrie cererea unuia dintre creditorii dezvoltatorului imobiliar Nordis Management și a dispus intrarea în insolvență a societății. Recorder.ro a publicat o investigație despre dezvoltatorul imobiliar Nordis, despre care spune că ”a descoperit indicii solide că unele apartamente au fost vândute de mai multe ori, către persoane diferite”.

G4Media a scris în mod repetat despre cheltuielile de lux ale Laurei Vicol și despre modul în care ea a utilizat bunuri ale Nordis, inclusiv un autoturism Mercedes Maybach de peste 200.000 de euro. PSD a menținut-o trei ani pe Laura Vicol în funcția de președinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților. Ea a demisionat din funcție și din partid după pronunțarea insolvenței.

Fragmentul din interviul cu Nicolae Ciucă:

Dan Tăpălagă: Spuneți că PSD vrea să tragă AUR și pe George Simion în turul 2, dar nu văd o campanie a PNL pe câteva scandaluri care au lovit din plin PSD: Nordis, nepotul lui Marcel Ciolacu, afacerile apropiaților liderului PSD, de exemplu Sorina Docuz. De ce nu le abordați?
Nicolae Ciucă: Am citit de curând în G4Media articolul prin care dumneavoastră scoateți în evidență faptul că o serie dintre cei care au avut încredere în Nordis nu s-au mai regăsit după aceea, nici măcar în ceea ce a însemnat partea aceasta oficială a a instanțelor. Eu vreau să vă spun că suntem pregătiți și vom derula în Parlament o comisie de anchetă în ceea ce privește Nordis.

Dan Tăpălagă: Când veți iniția această comisie de anchetă, că mai e puțin și se termină sesiunea parlamentară?
Nicolae Ciucă: Nu vreau să spun mâine, dar avem toate documentele la nivelul comisiilor de specialitate din Parlament și îi vom da drumul imediat ce avem totul închegat astfel încât să poată să aibă o cale coerentă.

Cristian Pantazi: Comisia aceasta de anchetă va avea în vedere doar afacerea Nordis sau implicarea Laurei Vicol, pe care PSD a susținut-o 3 ani la șefia comisiei juridice și care este soția acționarului Nordis.
Nicolae Ciucă: Toate aspectele care țin de afacerea Nordis, inclusiv ceea ce ține de doamna Vicol.

DT: Dar, mai exact, când ați cerut sau veți cere această comisie…
Nicolae Ciucă: Am cerut, am cerut. De aceea v-am spus că există documentele, sunt pregătite și ele sunt în măsură să fie puse în practică.

DT: Deci atunci când ați cerut comisia de anchetă, ce anume ați avut în vedere? Ce doriți să aflați mai exact?
Nicolae Ciucă: Tocmai faptul că o parte dintre cei care, așa cum am citit în articolul dumneavoastră, nu s-au regăsit în interiorul anchetei la nivelul justiției, prin această comisie parlamentară, să putem să facem dreptate pentru cei care au nevoie de a-și recupera banii. Din ce am citit la dumneavoastră, oamenii nu se mai regăsesc acolo. Nu pot să-și recupereze banii. N-au de unde, n-au de la cine să-și recupereze banii.

CP: Dar despre afacerile familiei Ciolacu și apropiaților lui, am văzut o sfială a PNL, aici faceți ceva? Nepot, apropiată…
Nicolae Ciucă: Nu sunt un om care să vorbesc despre chestiuni care nu sunt întemeiate și nu nu au un fundament. În momentul de față există toate aceste dezvăluiri în presă. Noi am înțeles foarte clar că este vorba de afaceri la nivel de familie, la nivel de apropiați la nivelul premierului. Cred că o sintagmă care se potrivește foarte bine este să vedem cum rezolvăm această situație a nepotinciosului și în momentul în care vom avea tot ceea ce poate să susțină un demers în acest sens, îi vom da drumul fără niciun fel de reținere.

DT: Ce înseamnă un demers în acest sens?
Nicolae Ciucă: Adică, dacă va fi nevoie să existe o anchetă la nivel de comisie parlamentară, că asta putem să facem noi ca partid politic.

CP: O campanie electorală se construiește inclusiv prin acuzații la adresa adversarilor. Or, noi asta nu vedem. La PNL vedem sfiala asta.
DT: O frână de mână trasă, ceea ce nu vedem la Simion, de pildă. De asta AUR crește îm sondaje, Simion crește îm sondaje, pentru că n-are această frână de mână.

Nicolae Ciucă: Domnul Pantazi, domnul Tăpălagă. Noi am făcut de fiecare dată toate aceste demersuri, în momentul în care am avut evidențe. Sigur, politic se poate juca orice, pe orice temă. Subiectele sunt cât se poate de bine cunoscute la nivelul acestei retorici politice. În ceea ce privește Partidul Social Democrat, noi am făcut în așa fel încât să respectăm tot ceea ce ține de demnitatea și partea aceasta de onestitate. Eu unul sunt un om echilibrat, care nu îmi place să acuz și nu-mi place să ies la tot felul de acuzații din acestea, care n-au niciun temei. La ce ne folosesc chestiunile astea? Nu vedeți că până la urmă nu facem altceva decât dintr-o campanie electorală în care trebuia să vorbim despre programe, proiecte, ce facem pentru oameni, pentru cetățeni, am dus toate dezbaterea în chestiuni care țin de viața personală a fiecăruia dintre dintre candidați.

În schimb, la AUR este o chestiune care ține și am spus-o ieri foarte clar. Ei vin și se erijează în patrioții țării. Ei vin și George Simion este cel mai patriot om. El este cel care are soluții pentru economia României. El este om care salvează tot ce ține de evoluția viitoare a României. Nu este adevărat, este doar o chestiune clamată. Este un patriot de mucava. Pentru că patriotismul nu se face din vorbe. Patriotismul nu se face din a ieși în fața microfoanelor sau pe un site și a spune Eu sunt patriot. Fiecare dintre noi putem să facem chestiunea asta. Patriotismul se face prin fapte, se face prin acțiuni către oameni. Cetățenii așteaptă de la noi soluții pentru ei. Vin din țară, am umblat printre oameni, oamenii mă întreabă și îmi spun de fiecare dată. Am avut o discuție absolut fenomenală acum 2 zile la Turnu Măgurele, cu doamnele care lucrează la o întreprindere de confecție acolo. Și mi-au zis în felul următor: Domnule, noi suntem cele care aduc bani acasă, noi, femeile, bărbații noștri stau acasă și se ocupă de copii, gătesc, spală pentru că nu au unde să lucreze. Vorbește cineva de chestiunile astea în societatea din România, în această campanie vorbește cineva de cum facem să venim cu soluții pentru oameni?

DT: Înapoi la campania electorală și temele despre care am discutat. Nu întâmplător v-am întrebat de aceste teme mari, pentru că există, domnule Ciolacu, domnule Ciucă, scuzați-mă, vă confund de fiecare dată și dacă mai era și domnul Cioloș era complicat..

Nicolae Ciucă: Este de vină sufixul (râde)

DT: Deci, domnule Ciucă, vorbeam de temele mari: nepotul, afacerile apropiaților liderului PSD. Nu întâmplător, pentru că există suspiciunea că de fapt vă întâlniți după alegeri într-o guvernare și că ce faceți acuma e un balet electoral, o luptă cu mănuși și că nu e pe bune ce vedem între PNL și PSD.

Nicolae Ciucă: Domnule Tăpălagă, ne-am văzut astăzi pentru prima dată, v-am citit articolele și vreau să vă spun următoarea chestiune: va fi absolut defectuos pentru democrația din România ca PSD sau PNL să gândească încă o dată o coaliție de guvernare și o majoritate între centru-dreapta și centru-stânga. Am avut și voi avea această abordare, indiferent cu cine mă văd, inclusiv cu activul nostru de partid. Pentru că ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în Germania, 16 ani de coaliție centru-dreapta, nu a făcut nimic altceva decât să lase spațiul liber extremelor. Și extremei drepte și extremei stângi. Același lucru se va întâmpla la noi. Unul dintre partidele mainstream, indiferent ce se întâmplă în politica din România, trebuie să rămână în opoziție, astfel încât să păstreze tot ceea ce înseamnă o poziție în echilibru pentru politica din România. Vă spun cu cea mai onestă responsabilitate, nefiind un politician. Eu am 35 de ani de profesie. De 4 ani de zile am intrat în politică. Nu pot să spun că sunt un politician.

CP: Poziția e contrazisă de faptele dumneavoastră. Ați fost 3 ani în coaliție cu PSD. Noi am scris de nenumărate ori despre pericolul la adresa democrație și ați rămas în coaliție. Sunteți în continuare în coaliție.
Nicolae Ciucă: Domnul Pantazi, puteam să ieșim de la guvernare și să ducem țara în instabilitate. Ne uităm ce a făcut Rusia în Republica Moldova. Ne uităm ce s-a întâmplat acolo. Ne uităm ce a făcut Rusia în SUA. Nu vă supărați pe mine. Au fost intervenții ale Rusiei în SUA acum, la alegerile prin care au încercat să schimbe percepția, au încercat să dezinformeze, să manipuleze. Vă dați seama ce însemna pentru România dacă nu se rămânea în această stabilitate? Eu mi-am asumat acest lucru. Poate cineva să dea vina pe mine? Mi-asum chestiunea asta, domnule, ești vinovat că ai ținut PSD-ul la guvernare? Da, dar am ținut pentru o Românie stabilă. O Românie care prin tot ceea ce a făcut, a reușit să sprijine Moldova, a reușit să țină un echilibru.

DT: Exact acest argument al al echilibrului și al stabilității puteți să-l aduceți foarte bine și după alegerile din decembrie, domnule Ciucă, dar trecem mai departe.
Nicolae Ciucă: Nu o voi face. Dacă noi – și eu am încredere în momentul de față, pentru că discut cu dumneavoastră, sunteți oameni care aveți mesaje către electoratul de dreapta, ar fi păcat ca electoratul de dreapta să irosească votul. Recunosc, am încercat în toate felurile să așezăm și să stăm la masă toți cei care reprezentăm electoratul de dreapta. Electoratul de dreapta și liderii politici ai dreptei sunt oameni care un anumit nivel de inteligență, au un orgoliu și n-am reușit să cădem de comun acord să susținem un singur candidat. Da, dar în momentul de față intervine nevoia votului util. Pentru că dacă electoratul de dreapta nu vede pericolul PSD, AUR și ajungerea în turul doi al lui Simion. Și eu cred că nici Marcel Ciolacu nu vede pericolul ca Simion să poate să câștige alegerile, pentru că Simion nu este Vadim Tudor.

Foto&video: InquamPhotos / Ovidiu Micsik

Transcript realizat cu Vatis Tech

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Oricine intra cu Ciuca in turul doi va primi vot de la mine.

    • nu are nevoie ciuca de voturile noastre, conform sondajelor intra in primul tur cu 49.99% , iar in turul doi ia cel putin 6.5 milioane voturi, i le da MUHANIS TRADATORUL ca’s pe pers fizica

  2. Incerc sa-mi aduc aminte de ce nu a incercat Ciuca sa faca majoritate cu USR si UDMR.
    Face asta daca e de acord PSD, daca nu-nu. Cel mai simplu e sa nu faci nimic

  3. S-a pus pe treaba jeneralu!

  4. poate deschide si o ancheta cum de Emilia Sercan a suferit din cauza justitiei si internelor conduse de partidul al carui sef e

  5. A inceput marea p0rcareala

  6. ciuca stie!!! comisie cu comisiiile. gata e rezolvata si asta. odata cu dosarul revoluitiei, mineriadei