EXCLUSIV Noul avocat al României în speţe de sute de milioane de euro este jucător la pariuri sportive. Agentul guvernamental pe lângă Curtea Europeană de Justiţie a câştigat bani din pariuri cât era inspector la Consiliul Concurenţei
Costin-Radu Canţăr, noul agent guvernamental al României pe lângă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a declarat în 2017 că a jucat la pariuri sportive şi a câştigat aproximativ 3.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. El a jucat la pariuri în timp ce îndeplinea funcţia de inspector la Consiliul Concurenţei, o instituţie-cheie a statului român care analizează modul în care companiile respectă legislaţia pe concurenţă. Din noua sa funcţie, Canţăr va reprezenta interesele României în procesele cu Comisia Europeană în procese de sute de milioane de euro.
Reamintim că Răzvan Horaţiu Radu a fost înlocuit miercuri de premierul Viorica Dăncilă, după 11 ani ca agent pe lângă CEDO şi CJUE, cu un tînăr fără experienţă la acest nivel, apropiat de Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda.
Costin-Radu Canţăr, inspector la Consiliul Concurenţei, a picat în 2016 un examen de intrare în Ministerul de Externe. El este fiul unei foste judecătoare la Înalta Curte şi al editorului unui ziar local apropiat de PSD, unde a scris în trecut şi Lia Olguţa Vasilescu.
Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că decizia de schimbare a lui Răzvan Horaţiu Radu nu are semnăturile cerute de lege.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii