
EXCLUSIV Noul președinte al Agenției care acreditează școlile va fi Silviu Iordache. Fost manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic, și-a pus în CV că a organizat nouă ani „Balul Bobocilor”
Noul președinte interimar al ARACIP – instituția cheie care acreditează și autorizează toate școlile și grădinițele de stat și particulare – va fi șeful Casei Corpului Didactic Iași, fost fondator Pro România Iași și manechin, Silviu Iordache, potrivit informațiilor Edupedu.ro confirmate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Iordache va ocupa scaunul lăsat vacant de Alina Paraschiv; aceasta a demisionat pe 31 august din funcția de președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), la doar o lună după ce fusese numită în locul lui Șerban Iosifescu, acuzând faptul că nu a fost implicată de conducerea ministerului în reorganizarea drastică a agenției prevăzută printr-un proiect de hotărâre de guvern care scădea de la 15 la 4 numărul experților din conducerea ARACIP.
Silviu Iordache este profesor de geografie la Colegiul „Emil Racoviță” din Iași, a fost profesor de religie, învățător, precum și manechin pentru colecțiile de modă ale designerului Cătălin Botezatu, după cum a declarat într-un interviu pentru adevărul.ro.
„Am prezentat la început colecţii de lenjerie intimă pentru Cătălin, dar apoi am discutat cu el şi i-am explicat că acum am şi eu un statut pe care trebuie să-l respect. A înţeles. De obicei aleg ce îmbrac atunci când urc pe scenă. Am încercat mereu să fiu decent”, spunea în 2011 profesorul Silviu Iordache.
A fost președinte fondator al filialei ProRomânia Iași, partid fondat la nivel național de Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin. În 2017, declara pentru bzi.ro că „am lucrat la mai multe proiecte cu domnul Sorin Cîmpeanu în perioada cât dânsul a fost ministru al Educației. Am avut onoarea să îi fiu coleg și, pe timpul colaborării noastre, am realizat că este un om de încredere, cu idei pro-europene, inovatoare, care pot duce România pe drumul cel bun. Consider că este timpul unei «#altfel» de abordări din partea clasei politice a problemelor actuale”.
Citeșe și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
52 comentarii