G4Media.ro

EXCLUSIV O afacere AUR: Mai mulți lideri ai partidului extremist și membri…

Sursa Foto: ziaristii.com

EXCLUSIV O afacere AUR: Mai mulți lideri ai partidului extremist și membri din aparatul administrativ au înființat o companie de proiectare în construcții cu 47 de acționari / Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR, vizează extinderea afacerilor în toată țara și listarea companiei la Bursă

Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR și fostul angajator al lui George Simion, își extinde la nivel național afacerile de proiectare în construcții, care se concentrează astăzi mai ales în  Ilfov. Alături de el, mai mulți lideri AUR și membri din aparatul administrativ al partidului, dar și colaboratori vechi din domeniul construcțiilor au înființat, în luna aprilie, o companie, care se numește Design and Build Corporation SA. Compania numără nu mai puțin de 47 de acționari și are sediul în comuna Tunari. În comuna din nordul Bucureștiului (prelungirea Pipera), firma lui Lulea a construit deja sute de case și anunță că va ridica un complex de 40 de case în localitatea Dimieni (comuna Tunari).

Sursa Foto: greenplace.ro

”E o companie privată cum sunt și alte companii din domeniul construcțiilor și scopul este de a extinde activitatea noastră din București în toate județele din țară. Este menită să se dezvolte astfel încât în 3-4 ani să fie listată la Bursă”, a declarat pentru G4Media Marius Lulea.

Fondatorul AUR a declarat că are în vedere o dezvoltare bazată pe afacerile locale ale specialiștilor în construcții care au intrat în companie. O parte din ei vor deveni și angajați: ”Sperăm să avem 250 de angajați în patru ani. Suntem într-o fază de extindere a companiei în județele unde avem acționari, care au deja firme acolo, dar care trebuie dezvoltate. Este o afacere care trebuie dezvoltată la nivel național și nu are nicio legătură cu partidul AUR”. 

Pe lista acționarilor figurează Marius Lulea, fondator AUR și antreprenor, fratele său Sorin Lulea, deputații AUR Dan Tanasă și Adrian Axinia, dar și soția Daniela Axinia. 

”Undeva la 10% din acționari sunt membri AUR pentru că sunt în relație personală cu ei, cum este Andrei Axinia cu care am fost coleg de liceu. Nu au intrat în compania pe care o administrez pentru că sunt membri AUR, ci datorită mie au intrat în AUR. Cu doamna Nina Stelea mă știu de 10 ani, dumneaei activând în zona de construcții. Cu Dan Tanasă, de asemenea, mă știu de 10 ani. Ei se află în AUR datorită nevoii de resurse umane. Mulți dintre ei au separat firme de proiectare în construcții. Facem un fel de consorțiu”, a mai adăugat Marius Lulea.

Acționari în societatea Design and Build Corporation mai sunt: Aurelia Popa, reprezentantă legală a partidului, Florin Marinescu, trezorierul partidului și Romeo Vasilescu, candidat AUR la parlamentare și asociat al omului de afaceri Marius Lulea. În firmă mai este acționar și arhitectul Alexandru Teodor Ernest, asociat a lui Marius Lulea.

”Sunt ingineri, experți, marea majoritate sunt specialiști în construcții. Este pur și simplu o companie privată formată din mulți specialiști în construcții, dar și antreprenori. Și eu sunt inginer constructor, președinte de șantier, responsabil tehnic cu construcția etc.”, a confirmat pentru G4Media și deputatul Adrian Axinia. Cu toate acestea, la o sumară verificare, am aflat că Dan Tanasă, colegul său de la Camera Deputaților, de exemplu, nu este absolvent de studii tehnice. L-am mai întrebat pe deputatul Adrian Axinia de ce sunt atât de mulți membri ai partidului AUR în această companie și dacă există un scop indirect, și anume de a finanța partidul și pe membrii acestuia, însă a negat un astfel de scenariu.

Într-o altă firmă, Ideal Proiect Arhitecture & Engineering, soția Daniela Axinia este asociată cu Marius Lulea. Aici figura ca angajat în anul 2020 George Simion, conform declarației de avere a liderului AUR.

Conform unei investigații Newsweek publicate în noiembrie 2022, George Simon a primit salariu timp de zece ani de la compania lui Marius Lulea, unde a fost angajat ca specialist în resurse umane și director marketing. Potrivit declarației de avere, a încasat 38.322 de lei în 2020. Potrivit sursei citate, Lulea Marius, împreună cu fratele său, Sorin, originari din Piatra Neamț sunt mici investitori imobiliari în localitățile limitrofe din jurul Bucureștiului, exclusiv în comuna Tunari condusă acum de un primar PSD.

”Ideal Proiect, una dintre companiile mele are contracte publice undeva la 10% din cifra de afaceri. Este posibil la un moment dat să existe și contracte publice în noua companie, deoarece unii acționari sunt experți și verificatori. În România nu sunt foarte mulți astfel de specialiști, ceea ce înseamnă că o parte din lucrările publice vor fi verificate de noi. Eu personal, Marius Lulea, în ultimii trei ani am verificat din o sută de spitale reabilitate cel puțin 30”, ne-a explicat Marius Lulea.

Cine este Marius Lulea

Ideal Proiect Architecture&Engineering SRL este o companie cu afaceri de aproape un milion lei în 2022 și un profit net de circa 30%, care dezvoltă proiecte imobiliare de la case și blocuri până la restaurante și hale de producție. Are semnate contracte inclusiv cu autoritățile publice, în special din județul Ilfov.

Prin firma Ideal Proiect Arhitecture & Engineering, Marius Lulea construiește, în localitatea Dimieni (comuna Tunari), un cartier cu 40 de case scoase la vânzare cu prețuri de până la 200.000 de euro bucata.

În 2021, și George Simion locuia în Tunari, într-o garsonieră dintr-un ansamblu rezidențial construit chiar de Lulea. Omul de afaceri este activ cu mai multe proiecte în localitatea Tunari. Firma lui a realizat până acum investiții proprii care însumează peste 300 de locuințe în Tunari și în nordul Capitalei, potrivit site-ului de prezentare. Împreună cu alți parteneri, ar fi ridicat în total peste 2000 de locuințe.

Noul proiect imobiliar din Dimieni se numește Green Place. Lucrările vor începe în acest an și vor fi finalizate în 2026. Terenul este deținut împreună cu Romeo Vasilescu, președintele PSD Suraia (în această calitate îl găsim cel puțin până în 2021), Vrancea (condamnat definitiv pentru fraudă la Referendumul din 2012).

Omul de afaceri Marius Dorin Lulea a mai asigurat serviciile de proiectare pentru renovarea celei mai valoroase clădiri, din punct de vedere comercial, deținută de Moscova în București, după cum rezultă dintr-o investigație G4Media.ro publicată în 2021. Societatea sa nu a avut contract direct cu Federația Rusă, ci cu o firmă controlată de fiul lui Antonie Iorgovan, juristul considerat ”Părintele Constituției”. Lulea a explicat pentru G4media.ro că nu are nicio legătură cu Federația Rusă și că a susținut mereu unirea României cu Basarabia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Politicienii AUR au afaceri.. d-aia au intrat in politica. Ca sa faca bani

  2. Asta e scopul modificarilor legislatiei in constructii !
    Casele tip construite fara autorizatie merg cel mai bine cu proiecte Haur !

  3. Fraierii îl pupa n cu.r pe marele alb ,simion! Nu realizează ca culoarea „ochilor” ii trădează caracterul infect ! Cea mai mare realizare a mea în viata asta ,e ca l am ascultat pe tata și n am făcut copii care sa trăiască în tara asta! E singura mea bucurie!

  4. Mai ce oameni destoinici au votat romanii, cum se ocupa ei de afacerile lor. Eu inca nu am inteles in ce fel se ocupa si de lucrurile care-i privesc pe votantii lor, ca de mintit stiu ca i-au mintit, dar de facut au facut ceva?

  5. Baaa, ce fatau de cecen au astia … tb intrebat Kadirov daca stie ceva de mamele lor pe unde au hoinarit la momentu X 😁

  6. Lulea zici ca e dus cu pluta, la fel ca si Simion!

  7. Bă da ce fățane au astia

  8. Si toată dezvoltarea susținută cu bani din RUSIA după cum Lulea a admis! Si SRI-istii ies la pensii speciale la 40 ani cu 15.000 lei pe lună!

  9. „Design and Build Corporation SA”, „Green Place ” – bag de seamă că nu prea le place limba română la auriști :)))
    Ca să nu mai zic de „Ideal Proiect Arhitecture & Engineering” un fel de struțocamila.

  10. Și-au botezat firmele în limba la străinii ăia răi care ne fură țara :)))

  11. Văd că au și ambiții corporatiste: „Design and Build Corporation SA” lool
    AUR nu era cumva partidul ăla care se opune globalizării, corporațiilor, etc ?

    • Exact. Hai sa vedem marii auristi de pe aici ce spun de schimonoseala de denumire de firma in limba engleza…

  12. Cartierul din Tunari la 200k Euro este construit pentru corporatistii vanduti strainilor sau pentru aia cu multi copii pentru care auristii au demonstrat acum cateva zile ca vrea EU sa ii ia si sa ii transforme in alt gen?

  13. Cea mai mare surpriza – Simion e angajat undeva!
    Si nu doar de ieri ci de 10 ani, bazat pe expertiza lui de marketing!
    Deci macar partial stim si cum vin rublele alea.
    Fara numar Simioane, ca fraieri care sa te creada si sa voteze apar zilnic.

  14. Articolul asta ar trebui sa-l marcati cu P de la Publicitate.

  15. nu surprinde pe nimeni ca aur e doar pe combinatii. nici pe membrii lor. ca, ori stiu si sunt bagati, ori nu sunt bagati dar nici nu-i ajuta capul sa stie…

  16. Engleza lor este de fapt romgleză. În denumirea firmei de proiectare ” Ideal Proiect Arhitecture & Engineering” au reușit să pună două greșeli de ortografie și o sintagmă fără înțeles. Scris corect – dar tot fără înțeles – denumirea ar suna : Ideal Project Architecture & Engineering . Numai că în engleză activitatea de ”proiectare” se traduce în ”design”. Corect, deci ar fi : ”Ideal Architectural Design & Engineering”.

    Faptul că sunt mulți din aur, face mai ușoară plata cotizației la partid ))

  17. mai bine asa, decat sa dea in cap la lume pe strada…