G4Media.ro

EXCLUSIV O comisie a Universității Armatei Române investighează faptele profesoarei Alba Iulia…

Sursa: Facebook/ Alba Popescu

EXCLUSIV O comisie a Universității Armatei Române investighează faptele profesoarei Alba Iulia Popescu “referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției” – anunță Guvernul

Guvernul anunță într-un răspuns trimis la solicitarea Edupedu.ro că o comisie de analiză a fost numită de rectorul Universității Naționale de Apărare „Carol I” pentru “investigarea faptelor doamnei conf.univ.dr. Alba Iulia Popescu, referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției”. Activitatea comisiei este în desfășurare, la fel precum controlul început pe 28 martie de Corpul de Control al Ministerului Apărării (MApN) la nivelul Universității Naționale de Apărare (UNAp) „Carol I”, se arată în precizările trimise de Executiv la întrebările Edupedu.ro.

  • Ambele comisii sunt fără rezultat, la o lună după ce premierul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Afacerilor Interne anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media.ro, privind amenințarea soției jurnalistului Cristian Pantazi.
  • Șeful Executivului a dispus pe 19 martie 2022 ca și Ministerul Apărării să efectueze cercetările necesare și să ia măsuri cu celeritate, dat fiind că angajatul care a amenințat familia ziaristului este angajat al MApN.
  • Cazurile Șercan și G4Media.ro au fost tratate pe larg de publicația Politico, influentă la Bruxelles: Doi jurnaliști importanți afirmă că au fost amenințați și intimidați după ce au publicat o serie de reportaje critice la adresa unor persoane publice (detalii aici)

“Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor. Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept”, spune Executivul, în răspunsul trimis Edupedu.ro. Guvernul anunță că “potrivit informațiilor primite de la Ministerul Apărării Naționale, în conformitate cu ordinul ministrului apărării naționale, începând cu data de 28 martie 2022, Corpul de Control și Inspecție al MApN a demarat un control la nivelul Universității Naționale de Apărare (UNAp) „Carol I”.”

“În paralel, în conformitate cu art. 314 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și art. 144 din Carta universitară a UNAp, comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I” a numit, cu aprobarea Senatul universitar, exprimată prin aprobată Hotărârea nr. 6 din 18 martie 2022, o comisie de analiză pentru investigarea faptelor doamnei conf.univ.dr. Alba Iulia Popescu, referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției. Activitatea acestei comisii este în desfășurare”, mai anunță Guvernul.

Întrebat dacă cei doi mai sunt angajați și astăzi ai instituțiilor din subordinea Armatei Române, după teoriile și amenințările pe care le-au lansat în contextul războiului de la granița României, Guvernul a răspuns Edupedu.ro listând situațiile în cadrele militare pot fi suspendate din funcție.

De precizat că rectorul Universității Naționale de Apărare (UNAp) este Dorin Corneliu Pleșcan, fostul șef de cabinet al generalului Nicolae Ciucă pe când actualul premier era șef al Statului Major General, potrivit Cursdeguvernare.ro.

Amintim că G4Media.ro a scris în exclusivitate, pe 18 martie 2022, despre cazul conferențiarei universitare Alba Iulia Catrinel Popescu, care a postat pe Facebook un val de comentarii anti-Zelenski și numerose teorii conspiraționiste care au generat sute de like-uri și distribuiri. Universitatea Carol I este o instituție de învățământ subordonată Ministerului Apărării Naționale (MApN) unde se pregătesc viitorii ofițeri ai Armatei Române. Alexandru Cristian, un coleg al profesoarei de la Universitatea ”Carol I”, a sunat-o pe soția redactorului șef al G4Media.ro, cu mesaje de intimidare, încercând să oprească publicarea materialului care relatează modul în care conferențiarul Alba Iulia Catrinel Popescu dă vina pentru război pe președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, și lansează o teorie conspiraționistă. Contactat de G4Media.ro, Cristian a admis că a sunat la soția redactorului șef, dar a negat că ar fi amenințat-o. Touși, nu a reușit să explice ce anume intenționa cu acest telefon.

La aproape o lună după ce premierul Nicolae Ciucă a cerut anchetarea de urgență a cazului semnalat de publicația G4Media.ro, Edupedu.ro a trimis Guvernului o solicitare oficială cu următoarele întrebări:

  1. Care este concluzia anchetelor pe care le-ați dispus în sistem de “urgență” către ministrul Afacerilor Interne și ministrul Apărării Naționale, pe data de 19 martie 2022, în cazul semnalat de publicația G4Media.ro?
  2. La aproape 3 săptămâni de la solicitarea publică pe care le-ați trimis-o celor doi miniștri, mai predă sau mai susține activități didactice cu studenții doamna conferențiar universitar Alba Iulia Catrinel Popescu – care a dat vina pentru război pe președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski, și a lansat public valuri de teorii conspiraționiste, în contextul războiului de la granița României?
  3. Domnul Alexandru Cristian este astăzi cercetător la Colegiul Național de Apărare, după ce din această poziție ocupată în această instituție a statului a încercat să oprească publicarea unui articol G4Media.ro, exercitând amenințări asupra familiei jurnaliștilor?

Răspunsul integral al Guvernului, la solicitarea Edupedu.ro:

“În legătură cu solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Biroul de presă al Guvernului cu nr. 75/DCRP/5.04.2022, vă comunicăm următoarele:

Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor. Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept.

Conform informațiilor primite de la Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Serviciului Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a fost înregistrată o sesizare în data de 19 martie a.c., care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București, având în vedere calitatea persoanei reclamate.

Potrivit informațiilor primite de la Ministerul Apărării Naționale, în conformitate cu ordinul ministrului apărării naționale, începând cu data de 28 martie 2022, Corpul de Control și Inspecție al MApN a demarat un control la nivelul Universității Naționale de Apărare (UNAp) „Carol I”.

În paralel, în conformitate cu art. 314 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și art. 144 din Carta universitară a UNAp, comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I” a numit, cu aprobarea Senatul universitar, exprimată prin aprobată Hotărârea nr. 6 din 18 martie 2022, o comisie de analiză pentru investigarea faptelor doamnei conf.univ.dr. Alba Iulia Popescu, referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției. Activitatea acestei comisii este în desfășurare.

În ceea ce privește situația domnului căpitan Cristian Gabriel Alexandru, conducerea UNAp a fost informată că pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrat dosarul penal cu nr 276/P/2022, având ca obiect o plângere penală formulată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 Cod Penal.

De asemenea, în legătură cu opiniile personale postate pe conturile individuale ale personalului din cadrul MApN, deschise în nume propriu pe rețelele sociale, nu reprezintă punctul de vedere al instituției militare.

Potrivit prevederilor legale, cadrele militare pot fi suspendate din funcție în următoarele situații:

  • „pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, sunt urmărite penal, trimise în judecată ori sunt judecate de către instanțele judecătorești. Pe perioada suspendării din funcție, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii nu beneficiază de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naționale”.
  • „când sunt trimise în judecată sau sunt judecate de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcțiilor în care sunt încadrate, numai la propunerea consiliilor de onoare și a comandanților de unități”.

Același articol prevede că, în situația în care cadrele militare sunt condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia care anterior au fost suspendate din funcții se trec în rezervă începând cu data suspendării.

De asemenea, cadrelor militare care au comis fapte pentru care s-a început urmărirea penală sau pentru care au fost trimise în judecată li se pot aplica sancțiuni disciplinare numai după soluționarea cauzei de către parchet ori de către instanța de judecată. În acest timp procedura disciplinară se suspendă.

Cu stimă,

Biroul de presă al Guvernului”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Se infiinteaza comisii dupa comisii pentru ingroparea scandalurilor in care e implicat Ciuca: cel de plagiat, cel al amenintarii jurnalistilor samd.
    Totul pentru ca analfabetul cu doctorat plagiat si pensie speciala nesimtita sa ramana premierul mafiotilor si apoi sa fie presedintele Romaniei cu sustinerea PNL-PSD-UDMR in 2024.

  2. Se trezeste guvernul , pazea!

  3. Cine o fi oare bosulica care controlează ONG G4media !?

  4. De ce imi miroase a abureala acest raspuns? erau 3 intrebari numerotate, raspunsul trebuia sa fie la fel pentru fiecare punct.

  5. Nicio problemă dacă doamna Catrinel rămîne fără catedră în România, s-o găsi un post pentru ea la Universitatea de Stat din Irkutsk!

  6. Universitatea de iepoleti speciali care poarta in mod eronat numele regelui Carol I.

  7. Daca institutiile statului sunt legate la maini de lege, studentii doamnei in cauza ar trebui sa-i boicoteze cursurile. Daca n-are studenti la curs, poate fi trimisa acasa?

  8. Daca institutiile statului sunt legate la maini de lege, studentii doamnei in cauza ar trebui sa-i boicoteze cursurile. Daca nu are studenti la curs, poate fi trimisa acasa?

  9. MATRACUCA CU GRAD calca in strachini isi bate joc de haina militara ..iar noi infiintam o ..comisie.
    Propunem ca acesta comisie să-și înceapă activitatea după ce își termină treaba COMISIA LUI Romascanu de la Teatrul National. Ar mai fi o varianta ca pe scena Teatrului National langă un puricce3 să punem și o matracuca bolșevică !!!! RU ȘI NEEE CIOLACU …ministrul PESEDE AL CULTURII ESTE COADA DE TOPOR ?

  10. Iar pentru apevisti, ganditul in sine este o infractiune.
    Nu s-a facut niciodata nicio comisie care sa studieze cu s-a acordat doctorate pe banda rulanta la toti semidoctii, dar cum gandeste cineva si are opinii proprii, care pot fi discutabile, e drept, insa asta nu indreptateste pe nimeni sa faca politia gandirii, cum se fac comisii si comitete de gasit nod in papura.
    Iar referitor la doctorate: este un furt si, la acest nivel(MaPN, MAI, SRI, SIE, STS, etc) este si un atentat la siguranta nationala pentru ca se promoveaza astfel in functii cheie in structurile de securitate niste hoti (deci santajabili mai tarziu) si, ce-i mai grav, niste incompetenti. Iar de aici pana la starea jalnica armatei, intesata cu generali dar fara dotari nu mai este decat un pas.
    Ar trebui data o lege simpla: armata nu poate avea mai multi generali decat avioane si piloti :)))

  11. De statul nostru au ramas numai denumirile pompoase.Institutii care mai de care mai solemne,iar cand le „cauti de oua”,ce sa vezi,”cuibarele sunt goale”.Doar forme fara continut,sau „forme fara fond”,cum zicea Maiorescu.Peste aceasta goliciune pluteste,tot mai lata,pana la sufocare,afirmatia:ce domne’ n-are voie omu’ la opinie?A fost doar o opinie.Adica nu conteaza continutul ei,nu conteaza cine a rostit-o, conteaza ca este o opinie si gata,e democratie,ce atata tevatura?In numele democratiei,a dreptului la cuvant oricine poate sa spuna orice,in public si pentru asta nimeni nu trebuie pedepsit.Aceasta babilonie nu a aparut ca in vremea lui Maiorescu(chiar in timpul domniei lui Carol I ,ce coincidenta),ci ca urmare a promovarii unor interese de grup,pentru ca la umbra ei sa nu se mai distinga binele de rau,cinstea de hotie s.a.m.d..
    Ce m-a frapat la acest comunicat este asemanarea izbitoare cu hotararea judecatoreasca care isi bate joc de drepturile tale.Multa frazeologie bombastica si foarte putin continut,chinuit,ca sa para treaba serioasa.Juristul sclivisit care a impus formatul asta cred ca e acelasi si primul gand ma duce la Predoiu.Apropo,nu cumva el a facut parte si din comisia de elaborare a codurilor,mai ales cel de procedura penala,din care a facut parte si Bica(cea fugita in Italia)si de unde a scos toate regulile de evaluare a probelor,creand astfel posibilitatea judecatorilor sa faca ce vrea cu ele?